Copii surprinși de furtună în largul lacului Siutghiol, în timpul unui antrenament

Vremea rea cauzează probleme la Constanța. Un grup de 10 copii care se antrenau cu caiacele în largul lacului Siutghiol au fost surprinși de furtună. Micuții, cu vârste între 9 și 14 ani, au fost aduși la mal. Șase dintre ei au nevoie de îngrijiri medicale. Potrivit salvatorilor, au făcut atacuri de panică și le este frig. O fetiță a fost transportată la spital.

Vineri dimineață, în jurul orei 09.00, s-a primit, prin apel la numărul unic de urgență 112, o solicitare pentru o intervenție în zona lacului Siutghiol, pentru recuperarea a circa 8-10 caiace cu copii care se antrenau. Micuții au fost prinși de furtună în largul lacului, a anunțat ISU Consntanța. Copii au fost aduși la mal de o ambarcațiune a Primăriei Ovidiu. 6 dintre aceștia au avut nevoie de îngrijiri medicale, însă au refuzat transportul la spital. Ulterior, s-a decis ca o fetiță în vârstă de 14 ani să fie transportată la spital, de către un echipaj SAJ, în urma unui atac de panică.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


