Constanța Coffee Break se organizează și în luna septembrie
Constanța Coffee Break, povestea frumoasă a acestei veri, continuă și în luna septembrie:
„Vă invităm și weekendul acesta să luați o pauză de la agitația cotidiană și să descoperiți farmecul Constanței la pas. Dacă doriți să vă plimbați, să va întâlniți cu prietenii, să vă răsfățați cu preparate delicioase, bulevardul Tomis, tronsonul cuprins între Capitol și Miga, este locul potrivit. Pentru ca nimic să nu tulbure atmosfera de vacanță și pentru siguranța participanților, se vor lua măsuri specifice în sensul asigurării unui climat de siguranță„, transmite Primăria Constanța.
Așadar, se va restricționa circulația rutieră pe Bd Tomis, segmentul de drum cuprins între Bd Mamaia și Bd Ferdinand, de sâmbătă, 31.08.2024,ora 06:00 până duminică, 02.09.2024, ora 00:00„Constanța Coffee Break” reprezintă, în primul rând, un bun prilej pentru a redescoperi bucuria timpului petrecut împreună.