Consiliul Județean Constanța anunță „renașterea” Regiei de Drumuri. Lupu: „Trebuie să DISPARĂ drumurile de pământ!” – VIDEO
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a organizat vineri o conferință de presă la – deja fosta – Regie Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța, rebranduită în Societatea Drumuri Județene Constanța S.A. Alături de Lupu au mai fost prezenți Dorel Sauciuc, noul președinte al Consiliului de Administrație al Societății și Gabriel Răzvan Zagon, noul director general. Cu acest prilej, a fost prezentată starea actuală a societății: patrimoniul existent, situația clară a profitului și datoriilor, dosarele de pe rolul instanțelor de judecată precum și planurile de viitor ale conducerii Societății „Drumuri Județene Constanța”.
Săptămâna aceasta Societatea Drumuri Județene Constanța S.A. şi-a început activitatea după ce, la ultima şedinţă a Consiliului Județean Constanța, a fost aprobată transformarea RAJDP. Astfel, noua societate îşi asumă şi exercită competenţele şi atribuțiile, drepturile şi obligațiile pentru satisfacerea în principal a nevoilor comunității legate de prestarea serviciilor de întreținere, reparație, extindere, exploatare şi modernizare a rețelei de drumuri şi poduri din județul Constanța. Sunt în jur de 1.000 de km de drumuri județene, puțin peste 700 de km având îmbrăcăminte asfaltică, 63 de km fiind pietruite şi peste 100 km la stadiul de pământ. Despre aceste drumuri de pământ, Mihai Lupu a subliniat faptul că trebuie să dispară:
Dorel Sauciuc a vorbit despre dramatismele din cadrul fostei Regii, unde s-a simțit ca la un cămin, de unde au dispărut patru cariere și… s-a rupt un scaun în timpul unei negocieri cu un potențial client.
„Noi trebuie să aducem profit, să creștem compania. Avem încredere în investiții prin PNRR, deoarece primarii vor avea nevoie de noi pentru reabilitarea drumurilor județene (…) îmi propun alături de colegii mei să dezvoltăm această companie”, a spus Sauciuc:
Mai puțin apocaliptic față de fosta administrație a fost directorul general Zagon, care a subliniat faptul că suntem într-un moment zero și, printre priorități, se regăsesc specializarea personalului și achiziția de noi utilaje, fie cu banii jos, fie în leasing: