Congres național, în două tururi, la USR. Un constănțean se vrea șef al partidului

usr

USR își alege noul președinte, după demisia Elenei Lasconi. Nouă candidați, din organizațiile locale și din diaspora, s-au înscris în cursa internă care se desfășoară online, prin vot direct al membrilor. Uniunea Salvați România (USR) a dat startul oficial alegerilor interne pentru desemnarea unui nou președinte al formațiunii, după demisia Elenei Lasconi din fruntea partidului, din luna mai. Votul, care se desfășoară online, printr-o platformă electronică securizată, este deschis tuturor membrilor de partid, conform prevederilor statutare.

În cursa internă pentru conducerea USR au fost validați nouă candidați, după ce inițial 12 membri și-au exprimat intenția de a candida, notează Adevarul. Comisia Electorală a partidului a aprobat doar acele candidaturi care au respectat criteriile și documentația impuse de procedura internă. Printre cei nouă candidați se află atât nume cunoscute în spațiul politic românesc, cât și membri activi din filialele județene și din diaspora. Favorit pare a fi actualul lider interimar al partidului, Dominic Fritz, primarul Timișoarei, dar cursa este deschisă și pentru senatoarea Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii și actuală membră a USR Sector 5.

Este ziua decisivă pentru conducerea reziștilor. Începe votul pentru viitorul lider al partidului. Deja este un scandal monstru în interiorul USR. Reziștii care vor șefia au ajuns să se sfâșie între ei, iar Dominic Fritz este contestat chiar de contracandidatul său pe motiv că nu poate conduce partidul pentru că n-are cetățenie română. În cursă s-au înscris 9 candidați. Tensiuni mari pentru actuala conducere interimară a partidului, și asta pentru că există șansa să fie taxată pentru felul în care au fost negociate lucrurile până acum pentru formarea viitoarei coaliții. Până în momentul de față, cei din USR nu au reușit să obțină mare lucru din aceste negocieri atât în ceea ce privește măsurile care urmează să fie adoptate, cât și în ceea ce privește felul în care va fi împărțit viitorul guvern.

De asemenea, tensiuni sunt și legat de faptul că Dominic Fritz nu are cetățenie română și există inclusiv din rândul partidului persoane care îl contestă tocmai pe acest motiv. Mai exact, pentru că neavând cetățenie română, spre exemplu, nu poate ocupa funcții de demnitar în statul român. Unul dintre contracandidații săi îl contestă din acest motiv.

9 candidați sunt în total înscriși în această cursă, printre care și actualul președinte interimar Dominic Fritz.
La ora 10.00 a început votul. Vorbim de un vot online, electronic care se va întinde pe o perioadă de 3 zile, respectiv până vineri, la ora 12.00. Fiecare membru USR va primi pe mail un link pe care pot sa îl acceseze și pot vota oricând își doresc în acest interval de 3 zile.
Vorbim, practic, despre primul tur ce se desfășoară în această perioadă a alegerilor interne. Va exista și un al doilea tur final în care se va alege conducerea partidului, ceva mai târziu.

Lista completă a candidaților validați:

Violeta Alexandru – USR Sector 5

Vasile-Gabriel Filip – USR Constanța

Dominic-Samuel Fritz – USR Timiș

Constantin Gheorghiță – USR Italia

Mihai Mihăilă – USR Bacău

Luiza Elena Oancea – USR Marea Britanie

Eduard Răducan – USR Argeș

George Ungureanu – USR Tulcea

Horea Zaha – USR Bihor.

Procesul electoral se desfășoară în două tururi. Primul tur are loc în perioada 11- 13 iunie, iar rezultatele vor fi centralizate în zilele imediat următoare, 14 – 15 iunie. Dacă niciunul dintre candidați nu va obține majoritatea absolută, un al doilea tur de scrutin va fi organizat între 16 și 18 iunie. Validarea oficială a noului președinte al USR se va face în cadrul Congresului partidului, programat pentru data de 21 iunie.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu