Conflict reizbucnit între Azerbaidjan și Armenia. Premierul armean l-a sunat pe Putin în miez de noapte și a cerut intervenția armatei ruse
Azerbaidjanul a lansat în noaptea de luni spre marți atacuri asupra mai multor regiuni de la granița de est a Armeniei. Ministerul Apărării al Armeniei a raportat „bombardarea intensivă” a pozițiilor armenilor din Sotk, Vardenis, Goris, Kapan, Jermuk, Artanish și Ishkhanasar, precum și a infrastructurii civile. Oficialii armeni spun că Azerbaidjanul folosește drone de luptă, artilerie și arme de foc de mare calibru, relatează presa azeră și armeană. Atacurile au început la scurt timp după miezul nopții pe 13 septembrie. Orașele și satele atacate sunt situate în provinciile Syunik, Gegharkunik și Vayots Dzor de-a lungul graniței de est a Armeniei cu Azerbaidjan.
Oficialii din Apărarea armeană raportează un număr neverificat de victime. Începând cu ora 4:00 a.m., Ministerul Apărării al Armeniei a declarat că luptele de-a lungul graniței continuă cu „intensitate neîncetată” și că armata azeră a întreprins „acțiuni de avansare pozițională”.
Avocatul poporului armean Kristine Grigoryan a declarat că infrastructura civilă, inclusiv casele rezidențiale, sunt vizate de forțele azere. Biroul apărătorului drepturilor omului a primit apeluri conform cărora Kapan, Goris, Jermuk, Vardenis și alte comunități au fost bombardate puternic de la miezul nopții, punând populația civilă în „mare pericol”.
Coordonatorul Consiliului de Securitate din Goris, Artur Hojabaghyan, a declarat reporterilor că zgomotele bombardamentelor se aud în Goris. El i-a îndemnat pe locuitori să se refugieze în adăposturi și să nu încerce să părăsească orașul.
Ministerul Apărării al Azerbaidjanului a confirmat atacurile, declarând că acestea au fost ca răspuns la „provocări” și la „sabotajul pe scară largă” din partea armeană, pe care oficialii armeni le-au numit „minciuni”.
Ministerul Apărării din Azerbaidjan a declarat că membrii forțelor armate armene au plantat mine în districtele Kelbajar și Lachin, care au fost cedate Azerbaidjanului la sfârșitul Războiului de la Artsakh din 2020.
MAE rus anunță armistițiu între Azerbaidjan și Armenia: Intră în vigoare de astăzi
Rusia anunţă marţi că a negociat un armistiţiu – care a intrat în vigoare începând de marţi dimineaţa – care să pună capăt unor confruntări armate sângeroase din noaptea de luni spre marţi la frontiera Azerbaidjanului cu Armenia, relatează AFP.
„Aşteptăm ca acordul încheiat în urma unei medieri ruse privind un armistiţiu începând de la ora (Moscovei) 9.00 (şi ora României) să fie respectat în întregime”, anunţă într-un comunicat Ministerul rus de Externe. Moscova se declară „extrem de îngrijorată de degradarea clară a situaţiei”.
Armenia şi Azerbaidjan au convenit marţi dimineaţă o încetare a ostilităţilor în regiunea Nagorno-Karabah, însă înţelegerea a fost încălcată după numai câteva minute, au anunţat media azere, potrivit Reuters. Un acord de încetare a focului a intrat în vigoare la orele locale 09:00 (05:00 GMT), potrivit relatărilor de presă şi unei surse care a solicitat anonimatul, dar media azere au informat că acordul a fost încălcat la scurt timp. Pe de altă parte, miniştrii apărării din Rusia şi Armenia au discutat marţi dimineaţă şi au decis să adopte măsuri pentru a stabiliza situaţia la frontiera armeano-azeră, a declarat Ministerul Apărării armean, citat de Interfax.
Armenia şi Azerbaidjan au anunţat marţi confruntări de amploare la graniţă, soldate cu moartea unor soldaţi azeri, în cea mai recentă izbucnire de violenţă între cele două ţări. Schimburi frecvente de focuri de armă au fost raportate de-a lungul frontierei comune de la sfârşitul războiului din 2020 dintre Erevan şi Baku din cauza regiunii Nagorno-Karabah.
Ministerul Apărării azer a acuzat Armenia de „acte subversive pe scară largă” în apropierea districtelor Dashkasan, Kelbajar şi Lashin de la graniţă, adăugând că poziţiile armatei sale „au fost atacate, inclusiv cu mortiere”.
Săptămâna trecută, Erevanul a acuzat Azerbaidjanul de uciderea unuia dintre soldaţii armeni într-un schimb de focuri la frontieră. Cele două ţări vecine au purtat două războaie – în anii ’90 şi în 2020 – în regiunea Nagorno-Karabah, enclavă azeră populată majoritar de etnici armeni.
Cel puțin 49 de militari armeni au fost uciși
Cel puţin 49 de militari armeni au fost ucişi în confruntări la frontieră cu Azerbaidjanul – cele mai sângeroase de la un război între cele două ţări din Caucaz în 2020, anunţă marţi premierul Nikol Paşinian, relatează AFP.
„La ora actuală, avem 49 de (militari) ucişi (…), iar acesta nu este, din nefericire, numărul definitiv”, a anunţat, într-un discurs în Parlament, Nikol Paşinian.
Premierul armean a discutat la telefon cu preşedinţii rus Vladimir Putin, francez Emmanuel Macron şi cu şeful diplomaţiei americane Antony Blinken, cărora le-a cerut să reacţioneze împotriva acestei „agresiuni” a Azerbaidjanului, a anunţat marţi Erevanul.
În aceste discuţii separate, Paşinian şi-a exprimat speranţa unui „răspuns al comunităţii internţaionale” – în contextul în care confruntări sunt în curs la frontiera Armeniei cu Azerbaidjanul, anunţă într-un comunicat Guvernul armean.
Acesta este cel mai mare bilanţ anunţat de Erevan de la Războiul de o lună armeano-azer din toamna lui 2020 în vederea preluării controlkului asupra regiunii separatiste azere Nagorno Karabah. Azerbaidjanul recunoaşte, la rândul său, „pierderi” în aceste confruntări care au izbucnit în noaptea de luni spre marţi, însă fără să prezinte un bilanţ în acest stadiu.
„Confruntări armate continuă în una-două direcţii”, anunţă Nikol Paşinian, însă „intensitatea ostilităţilor a scăzut” marţi dimineaţa, precizează el.
Forţe azere – susţinute de infanterie şi drone – încearcă „să avanseze” pe teritoriul armean, acuză Erevanul. „Bătălii” au loc în anumite puncte ale frontierei, iar „inamicul nu a încetat să încerce să înainteze”, anunţă într-un comunicat Ministerul armean al Apărării. „Forţe azere continuă să folosească artilerie, mortiere, drone şi puşti de calibru mare”, precizează el.
Schimburi de focuri frecvente au fost semnalate de-a lungul frontierei de la începutul războiului, în 2020, între Erevan şi Baku, cu privire la regiunea nagorno Karabah.
„Marţi, la ora (locală) 0.05 (23.05, ora României), Azerbaidjanul a lansat un bombardament intensiv, cu artilerie şi arme de foc de calibru mare, asupra unor poziţii militare armene, către oraşele Goris, Sotk şi Jermuk”, mai precizează ministerul armean al Apărării. La rândul său, Ministerul azer al Apărării acuză Armenia de „acte subversive la scară mare” în apropierea districtelor Dashkesan, Kelbajar şi Lachin, la frontieră, şi că poziţii ale armatei azere „au fost vizate de tiruri de mortieră de tranşeu”. „Există pierderi în rândul militarilor (azeri)”, anunţă ministerul, fără să prezinte vreo cifră.
Statele Unite, care s-au declarat „extrem de îngrijorate” cu privire la aceste atacuri, îndeamnă la o încetare imediată a confruntărilor armate. Moscova şi Erevanul s-au angajat, la rândul lor, să ia măsuri în vederea unei „stabilizări a situaţiei” la frontieră, a anunţat ministerul armean al Apărării.
Ministrul armean al Apărării Suren Papikian i-a prezentat, într-o convorbire la telefon, omologului său rus Serghei Şoigu, „situaţia în urma agresiunii de mare amploare a Azerbaijanului”, anunţă ministerul armean. Cei doi miniştri „au convenit să ia măsurile necesare în vederea stabilizării situaţiei”, potrivit ministerului armean.
Ministrul turc de Externe Mevlüt Cavusoglu a îndemnat marţi Armenia „să-şi înceteze provocările” Azerbaidjanului, în urma acestei reluări a confrunătrilor violente la frontiera dintre cele două ţări.
„Armenia ar trebui să-şi înceteze provocările şi să se concentreze asupra negocierilor de pace şi cooperării” cu Baku, îndeamnă el într-un mesaj postat pe Twitter.
Armenia a acuzat săptămâna trecută Azerbaidjanul de uciderea unui militar armean într-un atac armat la frontieră.
În august, Baku a anunţat că a pierdut un militar, iar armata regiunii separatiste Nagorno Karabah a anunţat că doi militari i-au fost ucişi, iar alţi peste 12 au fost răniţi. Cei doi vecini au purtat două războaie, în anii `90 şi în 2020, în regiunea Nagorno Karabah, o enclavă azeră locuită de armeni. Cele şase săptămâni de război, în toamena lui 2020, s-au soldat cu 6.500 de morţi şi un armistiţiu negociat de Rusia. În cadrul acestui acord, Armenia a cedat porţiuni din teritoriul pe care-l controla de decenii, iar Moscova a desfăşurat aproape 2.000 de militari să supervizeze acest armistiţiu fragil. În cadrul unor negocieri mediate de europeni, la Bruxelles, în mai şi aprilie, preşedintele azer Ilham Aliev şi premierul armean Nikol Paşinian au convenit „să facă să avanseze negocierile” în vederea unui tratat de pace.
Separatiştii armeni din Nagorno Karabah au ieşit din Azerbaidjan la implozia fostei Uniuni Sovietice, în 1991. Războiul care a urmat s-a soldat cu aproximativ 30.000 de morţi.
Premierul armean l-a sunat pe Putin în miez de noapte și a cerut ajutor
Premierul armean Nikol Pashinyan a avut o conversație telefonică cu președintele rus Vladimir Putin, în timpul căreia părțile au discutat despre escaladarea graniței armeano-azere. Serviciul de presă al Cabinetului de Miniștri al Armeniei a raportat acest lucru marți , notează TASS.
„Prim-ministrul a oferit detalii despre acțiunile provocatoare, agresive ale Forțelor Armate azere în direcția teritoriului suveran al Armeniei, care au început la miezul nopții și au fost însoțite de bombardamente de artilerie și arme de foc de mare calibru. Prim-ministrul a analizat acțiunile. partea azeră este inacceptabilă și a subliniat importanța unui răspuns adecvat din partea comunității internaționale”, se arată în declarație.
Cabinetul notează că părțile au convenit să mențină un contact operațional. Anterior, Ministerul armean al Apărării a anunțat că la ora 00:05 pe 13 septembrie, unități ale forțelor armate azere au deschis foc intens în direcția orașelor Goris, Sotk și Jermuk folosind artilerie, arme de calibru mare și arme ușoare de calibru mic. Ministerul armean al Apărării a anunțat că la ora 00:05 pe 13 septembrie, unități ale forțelor armate azere au deschis foc intens în direcția orașelor Goris, Sotk și Jermuk folosind artilerie, arme de calibru mare.
Armenia se va adresa Rusiei pentru a aplica tratatul de asistență reciprocă, precum și OTSC și ONU din cauza situației de la granița cu Azerbaidjan, transmite Cabinetul de Miniștri al Armeniei, notează RIA Novosti. Premierul armean Nikol Pashinyan a avut o conversație telefonică cu președintele rus Vladimir Putin, în timpul căreia părțile au discutat despre escaladarea graniței armeano-azere. Serviciul de presă al Cabinetului de Miniștri al Armeniei a raportat acest lucru marți ,potrivit TASS.