Conferință în România, despre cum ne va afecta viitorul inteligența artificială. „Va fi implicată tot mai mult în cultură, eduație, guvernanță sau securitate” – VIDEO

conferinta

Inteligența artificială și implicarea ei în societate și în viitorul oamenilor a fost dezbătută la o conferință la București. Inventatorul uneia dintre cele mai noi tehnologii de AI a găzduit evenimentul și a încurajat oamenii să fie mai deschiși în această direcție. Și asta pentru că, potrivit specialiștilor, în viitor, inteligența artificală va fi implicată tot mai mult în cultură, eduație, guvernanță sau securitate. Personalități marcante din domeniile științei, educației, cercetării, tehnologiei, guvernanței și culturii s-au reunit în aceste zile în Aula Academiei Române pentru o amplă dezbatere privind privind relația în continuă transformare dintre Inteligența Artificială și umanitate.

„De data asta nu este vorba despre guvernul care cheltuiește miliarde și nici de sute de mii de oameni care au lucrat în Oppenheimer să construiască o bombă nucleară. De data aceasta este vorba despre fiecare dintre noi și tot ce avem nevoie este un laptop și de puțină conexiune la internet”, a spus Hardy Schloer, inventatorul Cloud Computing.

„De data asta nu este vorba despre guvernul care cheltuiește miliarde și nici de sute de mii de oameni care au lucrat în Oppenheimer să construiască o bombă nucleară. De data aceasta este vorba despre fiecare dintre noi și tot ce avem nevoie este un laptop și de puțină conexiune la internet. 

Aici este vorba despre modul în care ne va transforma pe noi, cum AI va ajunge să aibă un adevărat impact asupra noastră și cum va arăta viitorul nostru”, a mai spus Hardy Schloer.

În cadrul evenimentului, cei prezenți au vorbit și despre cum inteligența artificială va fi implicată tot mai mult domenii-cheie, precum educație, securitatea socială, supraviețuirea speciei sau viitorul progresului uman.

Conferința a avut ca punct central inaugurarea Centrului Regional AE Bucharest Hub – un nod academic și instituțional al colaborării europene în domeniul inteligenței artificiale și al guvernanței științifice.   

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *