Concediu în Grecia 2023: Schimbări legislative RADICALE – Guma de mestecat sau un sirop de tuse vă pot „ustura” la buzunar

Sezonul concediilor în Grecia a început pentru români, iar medicamentele reprezintă o prioritate în bagajul de vacanță. Turiștii trebuie să fie foarte atenți la medicamentele pe care le vor lua cu ei în vacanța din Grecia. Unele medicamente nu sunt permise în Grecia și sunt clasificate ca substanțe interzise și pot atrage amenzi semnificative sau chiar pedepse privative de libertate.
În Grecia, este interzisă intrarea cu medicamente precum Diazepam și Tramadol, iar din acest an au fost interzise și tratamentele care conțin codeină. Nu este permis să călătorești în Grecia cu medicamente precum Algocalmin, Nurofen sau siropuri de tuse pentru copii care conțin codeină. Tot din acest an, grecii au interzis și utilizarea gumei de mestecat pe stradă, iar o încălcare a acestei reguli poate atrage o amendă usturătoare.
O atenționare este adresată și doamnelor sau domnișoarelor care preferă ținutele cochete: A fost interzisă purtarea pantofilor cu toc în zonele unde se află schituri, mănăstiri sau lăcașe de cult.
Cât scoate din buzunar o familie formată din doi adulți și un copil pentru o zi de concediu în Grecia
Cei care au plecat deja în concediu postează în mediul online ce sume au cheltuit pentru cazare și mâncare, deși sezonul abia începe, iar prețurile sunt mai mici în această perioadă. O tânără a detaliat cheltuielile zilnice și a făcut o estimare a costurilor totale, într-o filmare postată pe contul său de pe Facebook, arată Ziare.
„Am venit și anul acesta exact în aceeași locație unde am fost acum 5 ani, pe brațul din mijloc, Sithonia, în Ormos Panagias. Așadar, pentru doi adulți și un copil 74 de euro ne costă cazarea cu mic dejun bufet. Prețul este mai mic pentru că am venit în extra-sezon. Masa de prânz am servit-o chiar pe plajă, acolo unde ne-am petrecut toată ziua. Am mâncat fructe, am băut sucuri, apă, fresh-uri de portocale. Eu mi-am luat o salată grecească tipică, de-a lor, cu condimentele specifice, Dani și-a luat un burger, iar pentru Nico am luat niște mini-crochete de pui și i-am dat legume din salata mea. Au fost foarte gustoase. Doar salata, burgerul și acele mini crochete au fost 30 de euro. Cu restul băuturilor și platoul de fructe am ajuns la 78 de euro plus tips. La cină am comandat o sticlă de vin, risotto cu fructe de mare, o musaca și caracatiță cu sos de vin. Cina ne-a costat 75 de euro.227 de euro ne-a costat o zi cu cazare și mâncare. Dacă o ținem în ritmul acesta, în 7 zile vom cheltui 1.500 de euro. Probabil va fi un pic mai mult, pentru că vrem să închiriem și barcă și să mergem în excursie cu vaporul, dar comparativ cu Turcia, în plin sezon, unde ne-a costat 2.500 de euro și am stat în aceeași locație, la același restaurant și a fost foarte, foarte cald, eu zic că e o alegere mult mai bună”, a concluzionat femeia.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


