Ciucă vrea soluții pentru protejarea consumatorilor casnici, ANRE RESPINGE supra-impozitarea companiilor din energie
Specialiștii din Guvern nu au ajuns, miercuri, la o soluție privind suprataxarea firmelor din energie, au declarat surse din Executiv pentru stiripesurse.ro. La discuțiile tehnice din comitetul interministerial, ANRE a respins ideea supraimpozitării pe tot lanțul energetic și a susținut varianta suprataxării doar pentru traderii din energie ca soluție de stopare a speculei. ANRE va avea azi o ședință tehnică de analiză, iar vineri va avea loc o nouă ședință interministerială în care se vor prezenta calculele pentru fiecare variantă. Vor fi analizate scenariile de suprataxare pe traderi și pe întreg lanțul, de la producere și până la vânzare pentru consumatorul final. Termenul până la care Ministerul Energiei și ANRE trebuie să vină în coaliție cu o propunere finală este săptămâna viitoare.
Premierul Nicolae Ciucă a participat, miercuri, la ședința tehnică pe marginea situației prețurilor la energie, reuniune în care s-a discutat despre identificarea soluțiilor pentru protejarea consumatorilor casnici, potrivit unui comunicat al Guvernului.
„La nivelul Guvernului continuăm pregătirea sezonului rece, asigurând populației și economiei românești alimentarea cu energie. Așa cum ne-am asumat, măsurile de plafonare și compensare a prețului la energie vor rămâne active, în formula necesară protejării cetățenilor și economiei. În paralel, stabilim noi responsabilități pentru a accelera implementarea proiectelor de infrastructură în energie, valorificând oportunitățile pe care România le are la nivel național și geo-strategic”, a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.
În cadrul reuniunii s-a discutat despre identificarea soluțiilor pentru aplicarea măsurilor de protejare a consumatorilor casnici și economiei de efectele creșterii prețurilor la energie. Prim-ministrul a stabilit un plan de acțiune care să asigure predictibilitate din perspectiva producției de energie, cât și din punct de vedere bugetar. La solicitarea premierului, Ministerul Energiei va prezenta în data de 22 august situația programelor de investiții în capacitățile de producție, atât ale companiilor de stat, cât și cele dezvoltate de mediul privat. Tot în cursul zilei de luni, 22 august, ANRE va transmite Guvernului României o informare cu privire la evoluția pieței energetice din ianuarie până în prezent, cât și cu privire la stadiul implementării schemei de sprijin reglementate prin OUG 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei. De asemenea, până la data de 31 august a.c., Ministerul Energiei va transmite Comitetului interministerial pentru asigurarea rezilienței energetice și implementarea proiectelor de infrastructură în energie Programul de iarnă în domeniul energetic.
Guvernul Nicolae Ciucă a inclus pe agenda ședinței de joi rectificarea bugetară dar și o serie de programe și scheme de ajutor de stat pentru investiții.