Ciucă și Ciolacu în Coreea de Sud. Se caută sprijin pentru dezvoltarea programului nuclear românesc

ciuca ciolacu coreea2

Premierul Nicolae Ciucă afirmă, după întâlnirea cu preşedintele Adunării Naţionale din Coreea de Sud, că ambele părţi sunt hotărâte să consolideze cooperarea bilaterală, să valorifice întregul potenţial economic şi să încurajeze investiţiile în sectorul energetic.

„Dialog important cu Preşedintele Adunării Naţionale Kim Jin-pyo pentru a ne atinge obiectivele Parteneriatului Strategic. Suntem hotărâţi să consolidăm cooperarea bilaterală , să valorificăm întregul potenţial economic şi să încurajăm investiţiile în sectorul energetic”, a scris premierul pe Twitter.

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă se află, începând de miercuri, în vizită oficială în Republica Coreea, însoţit de vicepremierul şi ministru al transporturilor Sorin Grindeanu, ministrul educaţiei, Ligia Deca, ministrul cercetării, inovării şi digitalizării, Sebastian Burduja, ministrul economiei, Florin Spătaru, ministrul energiei, Virgil Popescu, directorul general al S.N Nuclearelectrica S.A., Cosmin Ghiţă, şi împreună cu o delegaţie parlamentară condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.

ciuca ciolacu coreea1

Pe agenda întrevederilor pe care prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă şi ceilalţi membri ai delegaţiei le vor avea în Republica Coreea figurează teme de interes în domeniul cooperării economice, cu accent pe zona de energie, investiţii, educaţie şi industria de apărare. Prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut miercuri, la Seul, o întrevedere cu omologul său sud-coreean, Han Duck-soo, în contextul vizitei oficiale pe care o efectuează în Republica Coreea împreună cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi cu o delegaţie guvernamentală şi parlamentară.

„Consolidarea cooperării noastre bilaterale este cu atât mai semnificativă având în vedere contextul geopolitic şi economic marcat de provocări multiple, dar şi de oportunităţi importante. Este necesar să oferim un nou impuls pentru atingerea obiectivelor Parteneriatului nostru Strategic, singurul pe care România îl are cu o ţară asiatică. Sperăm să celebrăm în cursul anului viitor 15 ani de colaborare în cadrul Parteneriatului Strategic prin vizita în România a omologului meu sud-coreean, domnul prim-ministru Han Duck-soo, şi prin noi proiecte care să relanseze cooperarea noastră în plan politic, economic şi sectorial”, a afirmat premierul României.

O componentă importantă a discuţiilor a vizat colaborarea economică, în contextul în care volumul schimburilor comerciale a depăşit cifra de un miliard de dolari în anul 2021. Şeful Executivului a apreciat acest semnal încurajator şi a subliniat potenţialul de dezvoltare a componentei economice bilaterale.

„Susţinem creşterea investiţiilor greenfield şi suntem foarte interesaţi de consolidarea cooperării în domeniile energiei verzi, a tehnologiilor digitale, precum şi a legăturile dintre IMM-urile din ţările noastre”, a adăugat prim-ministrul Ciucă. „Suntem deschişi să analizăm posibilităţile unei cooperări tripartite România-Republica Coreea-SUA în domeniul energiei nucleare şi încurajăm participarea investitorilor sud-coreeni la proiecte precum cel al reactoarelor modulare de mici dimensiuni (SMR) şi în investiţiile de la Cernavodă”, a menţionat prim-ministrul Ciucă.

Şeful Executivului a punctat, de asemenea, faptul că România oferă o gamă diversificată de posibilităţi de investiţii, fiind una dintre cele mai dinamice şi mai competitive economii ale Uniunii Europene, în pofida consecinţelor pandemiei de COVID-19 şi ale războiului din apropierea graniţelor noastre, rata de creştere a economiei româneşti, în 2022, rămâne una peste aşteptări. De asemenea, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a mulţumit omologului său pentru sprijinul acordat de Republica Coreea în ceea ce priveşte candidatura României la OCDE şi a menţionat că ţara noastră va miza în continuare pe acest sprijin.

Cei doi înalţi oficiali au avut un schimb de opinii privind cooperarea bilaterală în domeniile educaţiei, apărării, precum şi despre gestionarea situaţiei generate de agresiunea rusă din Ucraina, securitatea din regiune, cooperarea între NATO şi Republica Coreea, pe toate dimensiunile relevante.

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă face în această săptămână o vizită oficială în Republica Coreea, împreună cu o delegaţie parlamentară condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, cu vicepremierul şi ministru al transporturilor Sorin Grindeanu, ministrul educaţiei, Ligia Deca, ministrul cercetării, inovării şi digitalizării, Sebastian Burduja, ministrul economiei, Florin Spătaru, ministrul energiei, Virgil Popescu, şi directorul general al S.N Nuclearelectrica S.A., Cosmin Ghiţă.

Ciolacu: „România şi Coreea de Sud intră într-o nouă etapă a dialogului politic şi economic”

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că România şi Coreea de Sud intră „într-o nouă etapă” a dialogului politic şi economic.

„România şi Coreea de Sud intră într-o nouă etapă a dialogului politic şi economic. Aceasta este una dintre concluziile primei întâlniri din vizita începută, azi, la Seul, împreună cu cea mai importantă delegaţie parlamentară şi guvernamentală din istoria Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări. Am avut onoarea să particip la o primă discuţie extrem de aplicată cu preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Coreea, dl. Kim Jin-pyo. Alături de premierul Nicolae Ciucă, am arătat că România este interesată în dezvoltarea unor proiecte economice majore alături de marile companii coreene în domenii esenţiale precum transporturile, energia, industria IT&C şi semiconductorii”, a scris Ciolacu, pe Facebook.

El a adăugat că importante concerne coreene sunt investitori de capital în proiectul american NuScale, al reactoarelor modulare pe care România urmează să le instaleze în câţiva ani.

„Sunt convins că şi colegii mei din PSD, miniştrii Transporturilor, Sorin Grindeanu, cel al Apărării – Angel Tîlvăr şi ministrul Economiei, Florin Spătaru, vor discuta aspecte concrete ale colaborării economice în cadrul întâlnirilor bilaterale pe care deja le-au început. Deja îl pot numi pe dl. preşedinte Kim, a cărui primă vizită oficială după alegere a fost, în august, chiar în România, un adevărat prieten al ţării noastre. Aşa cum spunea domnia sa, românii şi coreenii au deja ceva în comun: ospitalitatea”, a încheiat Ciolacu.

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, este la Seul și spune că atât el, cât și miniștrii PSD sunt deciși ca alături de partenerii sud-coreeni să construiască proiecte economice solide și cu impact major asupra economiilor celor două țări.

„Am înțeles azi, la întâlnirea cu premierul Republicii Coreea, Han Duck-soo, cum arată o adevărată politică de stat făcută coordonat și responsabil! Strânsa colaborare dintre președintele Adunării Naționale și premierul coreean s-a transpus la nivelul miniștrilor sud-coreeni care sunt gata pentru discuții concrete cu omologii români. De altfel, atât eu, cât și miniștrii PSD prezenți la Seul suntem deciși ca, alături de partenerii sud-coreeni, să construim proiecte economice solide și cu impact major asupra economiilor noastre”, a spus Marcel Ciolacu.

Virgil Popescu, întâlnire cu reprezentanţii K-EXIM Bank în Coreea de Sud

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat că a avut discuţii, cu ocazia vizitei în Coreea de Sud, cu reprezentanţii K-EXIM Bank despre cooperare în vederea dezvoltării programului nuclear românesc, în construirea Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, dar şi în proiectul SMR-uri-lor. El a adăugat că a transmis invitaţia ca aceştia să se implice în proiectul retehnologizării Unităţii 1 de la Cernavodă şi a instalaţiei de detritiere, unde va fi dezvoltată la ICSI Râmnicu Vâlcea.

„Ca parte a delegaţiei condusă de prim-ministrul Nicolae Ciucă şi de preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, mă aflu zilele acestea în vizită oficială în Republica Coreea. Astăzi am avut o întâlnire de lucru cu reprezentanţii K-EXIM Bank, la care au mai participat George Agafiţei, consilier de stat şi Cosmin Ghiţă, director general S.N. Nuclearelectrica S.A. Am discutat despre cooperare în vederea dezvoltării programului nuclear românesc, în construirea Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, dar şi în proiectul SMR-uri-lor. De asemenea, am transmis invitaţia de a se implica în proiectul retehnologizării Unităţii 1 de la Cernavodă şi a instalaţiei de detritiere, unde se va utiliza tehnologia dezvoltată la ICSI Râmnicu Vâlcea. Am primit semnale pozitive şi dorinţă de implicare în aceste investiţii importante. Am transmis că prin colaborare vom reuşi să întărim relaţiile bilaterale dintre cele două state”, a scris Virgil Popescu, miercuri pe Facebook.

Ministrul Energiei a oferit detalii şi de cine este însoţit în această vizită.

„În vizita oficială din Republica Coorea particip alături de vicepremierul şi ministru al Transporturilor Sorin Grindeanu, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, ministrul Economiei, Florin Spătaru, ministrul Apărării Naţionale Anghel Tîlvăr şi alţi colegi parlamentari, dar şi cu directorul general al S.N Nuclearelectrica S.A., Cosmin Ghiţă”, a mai precizat Popescu.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu