Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat vineri, în cadrul conferinţei de alegeri a Organizaţiei PSD Brăila, că își dorește ca Mihai Tudose să ocupe o funcție în Guvern, dar nu la Ministerul Energiei. Ciolacu urmează să preia în luna mai funcția de premier.
„Să ştiţi că nici Marian Neacşu nu se duce la ANRE, nici Tudose la Energie, ca să închidem şi aceste breaking-news-uri false. Dar, da, pe Mihai Tudose îl vreau în Guvernul României cât se poate de repede. Mihai Tudose are experiența necesară de a face față în Guvernul României în orice funcție. Fiindcă am fost ferm convins de întrebarea presei, am specificat: în orice funcție, dar nu la Energie”, a spus Ciolacu.
„Se apropie alegerile, vor fi patru rânduri de alegeri în acelaşi an şi întotdeauna intervine manipularea şi de această dată eu cred că ne-am învăţat foarte bine lecţia. Da, cred că vom câştiga toate rândurile de alegeri, pentru că suntem singura formaţiune politică coerentă, cu un program, cu specialişti şi cu soluţii”, le-a mai spus Marcel Ciolacu social-democraţilor”, a completat liderul PSD.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu a declarat vineri, la şedinţa de alegeri a Organizaţiei PSD Brăila, despre rotaţia premierilor din luna mai şi schimburile de ministere, că „dacă revenim la mofturile de a băga funcţiile în căciulă, cum au făcut acum doi ani, pe el l-au pierdut. Trebuie odată să depăşim mofturile de politicieni mărunţi”, a afirmat Ciolacu, arătând că au fost doi ani pierduţi cu aşa-zisa guvernare de dreapta şi că el nu jigneşte nici pe cei de la PNL, nici pe liderii lor, când spune acest lucru, pentru că şi ei ştiu realitatea şi trebuie să îşi asume acest fapt.
„Am vorbit de ministere gestionate dezastruos, cum era MIPE, Ministerul Fondurilor Europene. L-am lăudat pe domnul Marcel Boloş. Au ieşit imediat breakingnews-uri, nu vrem să dăm Transporturile, vrem să ţinem pe….Nu, domnule, eu vreau un guvern performant, nu vreau un stat puternic, vreau un guvern şi un stat eficient. Dacă revenim la mofturile de a băga funcţiile în căciulă, cum au făcut acum doi ani, pe mine m-au pierdut. Eu nu vreau să arunc actul de guvernare şi Guvernul României într-o mascaradă, cum s-a întâmplat acum doi ani, când îşi trăgeau funcţiile din căciulă, în funcţie de rezultatele din judeţe. Guvernele se fac cu oameni cum este Mihai Tudose. (…) Eram într-o profundă criză socială. Văd că nu mai vorbeşte nimeni despre ea, văd că au uitat unii din partenerii noştri de cum era situaţia când noi am decis să ne implicăm în actul de guvernare. Eu nu vreau să critic pe nimeni, dar vreau să spun adevărul, indiferent că pe unii îi deranjează sau nu. (…) Avem datoria de a ne impune social-democraţia şi echitatea socială. Avem datoria de a avea un învăţământ şi un sistem de sănătate care în sfârşit să se ridice la nivelul Uniunii Europene. Am depăşit momentul în care ne plângeam de toate crizele, pandemie, energie, război (..) Cred că trebuie să vedem cumva ce se întâmplă peste ele, să menţinem acelaşi echilibru şi să dezvoltăm România printr-un program coerent”, a mai spus Marcel Ciolacu:
Vicepreședintele PSD Mihai Tudose a declarat vineri, la Brăila, că va intra în Guvern dacă i-o va cere Marcel Ciolacu după preluarea funcției de premier.
„Într-o singură situație nu pot să refuz, atunci când vine el prim-ministru, pentru că și el atunci când am fost premier nu a zis ‘Nu’ să vină alături să facem echipă și să muncim. Dacă domnia sa îmi solicită, nu am ce face și voi accepta. Acum mingea e la el”, a spus Tudose, despre o funcție de ministru după ce PSD preia funcția de premier.
Întrebat dacă are vreo preferință la ministerul la care să ajungă, el a răspuns: „Nu am nici o preferință, am doar o nepreferință, dar asta e discuția mea cu el (cu Ciolacu)“.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google