Ciolacu ar vrea ca PSD să păstreze Transporturile și să cedeze Justiția și Fondurile UE. „La prezidențiale venim cu un intelectual!”

ciolacu 5

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni, la România TV, că în opinia sa ar fi o greșeală schimbarea ministrului fondurilor europene la rotativa din luna mai, el spunând că și la Justiție și Transporturi titularii au avut un mandat bun. Din afirmațiile lui Ciolacu, social-democrații ar vrea să păstreze Transporturile și să lase Justiția și Fondurile UE la liberali. Conform protocolului coaliției de guvernare, pe 25 mai 2023 actualul premier Nicolae Ciucă (PNL) va demisiona, acesta urmând să fie înlocuit de Marcel Ciolacu (PSD) în fruntea Guvernului. Pe lângă rotația premierilor, o premieră în politica românească, protocolul prevede că PSD și PNL urmează să facă schimb și de o parte dintre ministere:

  • PNL va prelua un portofoliu de vicepremier, Ministerul Transporturilor, Ministerul Finanțelor și șeful SGG
  • PSD va prelua Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerul Justiției și coordonarea Cancelariei Prim-ministrului

„Dacă în interiorul coaliției găsim o formulă mai bună, venim cu acea formulă. Dacă nu, respectăm protocolul”, a spus Ciolacu. „După părerea mea, este o greșeală să-l schimbi pe Boloș (ministrul fondurilor europene, Marcel Boloș) în acest moment”, a adăugat el.

Liderul social-democrat a menționat că „există o performanță și la Ministerul Jusțiției, am eliminat MCV”. Ciolacu a vorbit și despre „randamentul lui Grindeanu la Transporturi”, pe care nu-l poate contesta „nici cel mai mare dușman”.

„Haideți să așteptăm, mai sunt 5 luni, vom intra în negocierile, cred eu foarte scurte, de a discuta aceste schimburi de ministere”, a precizat Ciolacu.

Șeful PSD a mai declarat că „eu îmi doresc foarte mult ca Mihai Tudose să vină în guvern” la rotativa si că „din discuțiile avute cu el, da, își dorește”.

„Eu îmi doresc ca Mihai Tudose să vină în Guvern, la rotativă. Din ce am vorbit, îşi doreşte să vină în Guvern”

Liderul PSD a mărturisit că îşi doreşte foarte mult ca europarlamentarul Mihai Tudose să vină în Guvern, la rotativa premierilor din luna mai, iar acesta i-a transmis că şi el îşi doreşte să fac parte din Executiv.

„Am vorbit cu el dimineaţă, era la Strasbourg. Eu îmi doresc să vină în Guvern. Din ce am vorbit, îşi doreste să vină în Guvern. E un om cu experienţă, la fel ca Grindeanu. Uitaţi-vă la randamentul lui la Transporturi. Dacă găsim în coaliţie o formulă mai bună, o schimbăm, dar sunt ferm convins că avem raţiune ca oameni politici. Mai sunt cinci luni. Să aşteptăm şi vedem negocierile care cred ca vor fi scurte despre schimburile de ministere. Sunt ministere cu performanţe, exista o performanţă la MIPE, la Ministerul Justiţiei, am scăpat de MCV”, a explicat Marcel Ciolacu, întrebat luni seara la România TV dacă a mai discutat cu Mihai Tudose.

„PSD a adus liniște pentru toți factorii decidenți din statul român”

PSD a adus liniște „pentru toți factorii decidenți din statul român”, iar o încălcare de către liberali sau de către șeful statului a acordului privind rotația premierilor va conduce spre alegeri anticipate, a declarat luni, la România TV, liderul PSD Marcel Ciolacu.

„N-am auzit niciun factor decident de la PNL care să ridice anumite probleme asupra acordului politic. Va avea loc acest schimb de prim-miniștri. La începutul lui mai vom veni cu un program de guvernare de aprobat în coaliție. Să știți că dl Ciucă este un om de onoare, un militar și un general și sunt ferm convins că nu sunt probleme. Atributul desemnării premierului este al Președintelui, dar nu văd (să fie probleme), pentru că este creată o majoritate. Dacă nu se dorește, deși nu sunt mare fan al alegerilor anticipate, cred că aceasta va fi direcția. Ar fi păcat, pentru că această coaliție a adus o stabilitate politică și o liniște pentru toți factorii decidenți din statul român într-un moment critic. Sunt ferm convins că acordul va fi respectat”, a declarat Marcel Ciolacu.

El a spus că și dacă președintele Klaus Iohannis nu va numi premierul propus de PSD, atunci partidul va considera tot o încălcare a acordului.

PSD va veni la prezidențiale cu un intelectual

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni, la România TV, că ar fi un demers „infantil“ ca PSD și PNL să meargă la prezidențiale cu un candidat comun, după ce au candidat separat la alegerile europarlamentare, locale și parlamentare. El a adăugat că PSD va veni cu un „intelectual” la prezidențiale. Întrebat despre sprijinirea unui candidat comun la prezidenţiale de către PSD şi PNL, Marcel Ciolacu a precizat că nu a avut loc nicio discuţie în acest sens. „Dacă am avut candidaţi separaţi la locale, avem la europarlamentare, este greu să discuţi despre un candidat comun la prezidenţiale”.

Liderul PSD a menționat că spre deosebire de experiențele politice anterioare, când PSD și PNL s-au aliat împotriva lui Traian Băsescu, „în acest moment, nici eu, nici domnul Ciucă nu avem un duşman comun”. „ Dacă ar fi să fie un program comun ar trebui să fie nu pentru că are un duşman comun, ci o viziune comună. Nu a exista nimeni în interiorul coaliţiei să vină cu o astfel de propunere”, a mai explicat liderul social-democraţilor.

Potrivit acestuia, în acest context „dacă vrem să fim infantili”, atunci PSD și PNL candidează separat la celelalte alegeri și pe urmă forțează în partide un candidat comun la prezidențiale. Ciolacu a mai declarat că PSD nu va veni neapărat cu un om politic drept candidat la alegerile prezidenţiale din 2024, însă va veni cu un intelectual.

„Cred cu certitudine că România are nevoie de un preşedinte de stânga, un om care împărtăşeşte principiile, în primul rând, de stânga. Este nevoie de o schimbare după 20 de ani. Sunt oameni de stânga în România care pot ocupa această funcţie, cea mai înaltă funcţie din statul român. Când avem discuţia despre candidaturi, tot timpul ne gândim numai la oameni politici. De data aceasta PSD nu va veni neapărat cu un om politic. Va veni în schimb cu un intelectual. Partidul va alege candidatul. Va exista o competiţie internă în care se va înscrie cine doreşte. Eu doresc să modific statutul astfel încât şi altă personalitate, care nu este neapărat în partid, să poată candida”, a afirmat liderul PSD.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu