Chiriașii fondului locativ de la Fondul Imobiliar Constanța, invitați pentru prelungirea contractelor

chiriasi

Administrația Fondului Imobiliar (AFI) S.R.L. aduce la cunoștința chiriașilor că reînnoirea contractelor de închiriere pentru locuințele din fondul locativ aflat în domeniul public și privat al municipiului Constanța se face numai după îndeplinirea anumitor condiții.

Potrivit prevederilor Regulamentului privind serviciul de administrare a domeniului public și privat al municipiului Constanța, prelungirea contractului de închiriere este condiționată de plata la zi a chiriei, a cotelor de contribuție la cheltuielile comune și a taxei de salubritate, precum și de plata tuturor obligațiilor fiscale datorate la bugetul local.

O altă condiție necesară prelungirii contractului este aceea ca titularul și/sau membrii familiei să fi locuit efectiv în locuința închiriată cel puțin șase luni într-un an calendaristic.

Pentru informații suplimentare vă puteţi adresa Serviciului Administrare Imobile din cadrul AFI S.R.L., telefon 0241 623 340.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *