China neagă orice ajutor pentru Rusia și susține oficial că războiul din Ucraina a fost declanșat de SUA

Mao Ning

Ministerul de Externe al Chinei spune că SUA sunt responsabile pentru invazia Rusiei din Ucraina, afirmând că Washingtonul a creat condiţiile care au condus la război, relatează agenția DPA citată de Agerpres.

„SUA sunt cele care au declanşat criza din Ucraina şi sunt cel mai mare factor care o alimentează şi au continuat să vândă arme grele şi de asalt Ucrainei, ceea ce nu a făcut decât să prelungească şi să intensifice conflictul”, a declarat luni presei Mao Ning, purtătoare de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe chinez.

Comentariile ei au venit drept răspuns la o întrebare privind acuzaţiile din SUA că unele companii chineze au oferit sprijin părţii ruse. Ea a denunţat aceste afirmaţii drept „suspiciuni nejustificate” şi „şantaj lipsit de temei”. Mao Ning a adăugat că China „nu va asista pasivă la modul în care SUA fac rău drepturilor legitime şi intereselor companiilor chineze”.

Vizita lui Blinken este prima în China a unui secretar de stat american din 2018. Purtătoarea de cuvânt a MAE chinez a emis un avertisment pentru SUA din cauza sprijinul său pentru Taiwan, pe care China îl percepe ca pe una dintre provinciile sale. SUA au furnizat multă vreme arme Taiwanului şi îi oferă insulei care se autoguvernează sprijin militar extins. Mao Ning a spus că SUA nu ar trebui să depăşească „limitele” în ceea ce priveşte sprijinul lor pentru Taiwan.

Administraţia de la Beijing a respins, luni, acuzaţiile Washingtonului privind furnizarea de sprijin Rusiei pentru invazia militară în Ucraina şi a transmis că Statele Unite sunt responsabile de izbucnirea conflictului militar şi de întreţinerea acestuia, notează Mediafax. În urmă cu câteva zile, Preşedinţia Statelor Unite a acuzat că unele companii chineze sunt suspectate că furnizează Rusiei asistenţă neletală. „Statele Unite vor continua să comunice Chinei implicaţiile sprijinului material acordat Rusiei”, a afirmat Karine Kean-Pierre, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.

Beijingul a respins luni acuzaţiile Washingtonului. „China nu va turna niciodată gaz pe foc şi, cu atât mai puţin, nu va exploata criza”, a afirmat Mao Ning, purtătoarea de cuvânt a Ministerului chinez de Externe.

„Statele Unite sunt la originea izbucnirii crizei din Ucraina şi sunt principalul factor care o alimentează”, a acuzat oficialul chinez, citat de cotidianul Le Monde şi de postul de televiziune ZDF.

„Respingem acest şantaj fără fundament şi nu vom asista pasivi în timp ce Statele Unite aduc atingere drepturilor şi intereselor legitime ale companiilor chineze”, a atras atenţia oficialul chinez.

Relaţiile dintre Statele Unite şi China sunt tensionate de mulţi ani din cauza disputelor politice şi comerciale. În acelaşi timp, preşedinţii Joseph Biden şi Xi Jinping au stabilit să coopereze în domenii în care există interese comune.

China a evitat să condamne direct invazia militară rusă în Ucraina şi nu a aplicat sancţiunile impuse de Occident. În schimb, Beijingul a pledat pentru negocieri, a evidenţiat necesitatea respectării suveranităţii ţărilor, în conformitate cu reglemenătile internaţionale, şi a cerut Alianţei Nord-Atlantice să ţină cont de preocupările de securitate semnalate de Rusia înaintea războiul din Ucraina. Statele Unite, Uniunea Europeană şi Grupul G7 au aplicat sancţiuni masive împotriva Rusiei din cauza invaziei militare în Ucraina şi furnizează sprijin militar, financiar şi umanitar Administraţiei de la Kiev.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu