CFR Călători suplimentează trenurile spre litoral pentru minivacanța de 1 Mai

cfr calatori tren canicula 1

În contextul minivacanței de 1 Mai, compania CFR Călători anunță măsuri speciale pentru a face față afluxului crescut de pasageri: mai multe trenuri vor circula spre litoral, în perioada 25/26 aprilie – 4/5 mai 2025. Călătorii vor avea la dispoziție legături directe din București Nord, Suceava, Iași, Buzău și Oradea către Constanța și stațiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia. Compania precizează că va monitoriza constant traficul de pasageri, iar acolo unde cererea o impune, trenurile vor fi suplimentate operativ cu vagoane, în limita disponibilității tehnice.

„Capacitatea de transport va fi folosită la maximum în perioada cu trafic crescut, pentru a răspunde nevoilor celor care aleg să călătorească în această minivacanță. Vom acționa prompt pentru a adapta oferta de locuri în funcție de solicitări”, se arată în comunicatul CFR Călători.

Pentru a facilita gestionarea cererii și pentru a evita aglomerația, CFR Călători le recomandă pasagerilor să își achiziționeze biletele cât mai devreme posibil. Acestea pot fi cumpărate online, din aplicația mobilă „CFR Călători bilete online”, de la automatele din stații, casele de bilete sau agențiile de voiaj.

Ofertele disponibile includ:

    Reduceri de până la 10% pentru biletele cumpărate în avans

    Reduceri de 10% pentru opțiunea dus-întors

    Facilități tarifare pentru elevi, studenți, pensionari și alte categorii sociale, conform legislației în vigoare

Pasagerii sunt sfătuiți să se asigure că dețin bilet valabil și documentele necesare înainte de urcarea în tren, pentru a evita costuri suplimentare sau amenzi.

Pe ruta București Nord – Constanța, traficul este fluidizat de mersul de tren „cadențat”, ceea ce înseamnă că plecările au loc la intervale de 1-2 ore, oferind multiple opțiuni de călătorie zilnic.

Pentru informații actualizate privind circulația trenurilor, pasagerii pot accesa:

    aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries)

    site-ul oficial www.cfrcalatori.ro

    personalul CFR din stații

Totodată, camerele web instalate în gările din București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Constanța oferă imagini în timp real privind sosirile și plecările trenurilor, contribuind la o informare rapidă și transparentă a călătorilor.

Distribuie:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *