CCR analizează cererea AUR de anulare a alegerilor: „Simion a uitat să o semneze”

enache

Curtea Constituțională a României (CCR) a confirmat primirea, în seara zilei de 20 mai 2025, la ora 23:41, a unei cereri intitulate „Cerere de anulare a alegerilor”, transmisă prin poșta electronică de către George Simion. Documentul a fost însoțit de mai multe anexe și este semnat olograf, însă doar în copie scanată. Potrivit comunicatului oficial, cererea nu îndeplinește, în forma trimisă, toate cerințele procedurale prevăzute de art. 7 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale. Conform acestui articol, cererile adresate Curții trebuie să fie semnate olograf în original sau prin utilizarea unei semnături electronice calificate, până la data și ora dezbaterilor.

În dimineața zilei de 21 mai 2025, la ora 9:06, CCR i-a transmis lui George Simion o notificare oficială prin care i-a solicitat complinirea condițiilor de formă pentru înregistrarea legală a sesizării. Mesajul a fost transmis pe aceeași adresă de e-mail de la care a fost expediată cererea inițială. Chiar dacă, în forma actuală, documentul nu respectă în totalitate cerințele de procedură, Curtea Constituțională a anunțat că va analiza cererea în ședința programată pentru data de 22 mai 2025, ora 10:00.

CCR a respins prima contestație privind rezultatul alegerilor prezidențiale. Decizia este definitivă

Curtea Constituțională a României a respins, miercuri, prima contestație privind anularea rezultatului alegerilor prezidențiale. Judecătorii spun că cererea înregistrată pe data de 19 mai a fost depusă prea devreme. Decizia este definitivă și va fi comunicată Biroului Electoral Central.

”În şedinţa din data de 21 mai 2025, Curtea Constituţională, în cadrul atribuţiei privind respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României, a luat în dezbatere sesizarea privind refuzul Meta Platforms Ireland de a pune în executare Deciziile Biroului Electoral Central. În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a respins sesizarea formulată de domnul A.C.S”, transmite instituţia.

Bolojan: „Nu au fost semnale publice că ar fi ceva probleme”

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, miercuri, despre contestarea alegerilor de către George Simion la CCR, că alegerile noastre au fost bine organizate şi au reflectat, într-adevăr, voinţa cetăţenilor noştri, prezenţi în număr foarte mare, la acest scrutin. El a mai spus că nu au fost incidente majore, iar procesul electoral s-a desfăşurat în buna regulă, iar timp de două zile nu au fost semnale publice că ar fi ceva probleme.

Ilie Bolojan a fost întrebat în conferinţa de bilanţ a mandatului său interimar despre solicitarea liderului AUR George Simion de a contesta alegerile, la CCR. ”Şi dumneavoastră şi eu, ca cetăţen, am urmărit modul în care s-au derulat alegerile prezidenţiale. Am constatat că nu au fost incidente majore, că procesul electoral s-a desfăşurat în buna regulă şi am constatat că timp de două zile nu au fost semnale publice că ar fi ceva probleme”, a spus preşedintele.

Ilie Bolojan a subliniat că ”elementele care i-au făcut pe cei care depun contestaţii să facă acest lucru, nu ştie de ce ţin”. ”Consider că alegerile noastre au fost bine organizate şi au reflectat, într-adevăr, voinţa cetăţenilor noştri, prezenţi în număr foarte mare, la acest scrutin”, a menţionat el.

AEP: „Întregul proces electoral s-a desfăşurat într-un climat de integritate”

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează, miercuri, că întregul proces electoral pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2025 s-a desfăşurat într-un climat de integritate, corectitudine şi transparenţă. Totodată, AEP atrage atenţia că acuzaţiile lansate în mediul online de către un competitor electoral sunt complet false şi nefondate.

Potrivit AEP, sistemul electoral românesc este adaptat celor mai înalte standarde europene şi internaţionale în materie şi oferă garanţii de securitate la toate nivelurile, sistemele şi aplicaţiile informatice utilizate la alegerile prezidenţiale din anul 2025, respectiv SIMPV, SICPV şi ADV, au îndeplinit toate exigenţele legislative, tehnice şi operaţionale, iar implementarea soluţiei tehnice de blockchain a făcut imposibilă apariţia ingerinţelor de orice fel în fluxul de date.

AEP menţionează că toate activităţile pentru organizarea turului al doilea al alegerilor prezidenţiale s-au desfăşurat în condiţii normale şi fără întreruperi, în conformitate cu prevederile Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2025.

Instituţiile implicate în organizarea procesului electoral din anul 2025 au luat toate măsurile pentru a asigura desfăşurarea unor alegeri libere şi corecte, fapt confirmat şi de lipsa sesizărilor cu privire la incidente de tipul celor care ar fi putut denatura rezultatul scrutinului, atât pe parcursul derulării operaţiunilor din secţiile de votare, cât şi după încheierea proceselor-verbale şi transmiterea şi centralizarea acestora. Totodată, datele oficiale ale birourilor electorale au arătat că nu au fost depuse contestaţii privind rezultatul sufragiului, fapt subliniat şi în rapoartele observatorilor internaţionali prezenţi în secţiile de votare din ţară şi din străinătate.

Totodată, Autoritatea Electorală Permanentă atrage atenţia că informaţiile false lansate în spaţiul public au doar obiectivul de a submina încrederea cetăţenilor în instituţiile statului, fiind răspândite în mod iresponsabil chiar şi în absenţa oricăror probe.

„În actualul climat informaţional dominat de tehnici şi tactici care vizează propagarea dezinformărilor cu scopul de a eroda încrederea în procesele electorale democratice, AEP subliniază importanţa informării corecte şi din surse oficiale a alegătorilor în vederea consolidării integrităţii şi a corectitudinii procesului electoral”, se arată în comunicatul AEP.

Autoritatea Electorală Permnentă susţine că organizarea alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2025 a fost posibilă doar printr-un parteneriat coerent, deschis şi profesionist şi printr-o cooperare eficientă între instituţiile cu atribuţii în materie electorală. AEP mulţumumeşte partenerilor instituţionali, personalului din birourile electorale de la toate nivelurile, societăţii civile şi mass-media pentru contribuţia la organizarea în cele mai bune condiţii a alegerilor prezidenţiale din acest an.

„Alegerile libere sunt esenţiale pentru o societate corectă, echitabilă şi care răspunde nevoilor tuturor cetăţenilor ei, procesul electoral recent încheiat reafirmând statutul de democraţie consolidată a României”, conchide AEP.


Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu