Cazinoul din Constanța, din nou „scena marilor povești” – Votează în „Destinația Anului 2026″! Măndilă (OMD Mamaia): „Este un moment în care putem spune, împreună, povestea acestei destinații”

Una dintre cele mai iubite simboluri ale României, Cazinoul Constanța, revine în prim-plan și aduce împreună destinațiile din întreg județul Constanța, finalist în competiția „Destinația Anului 2026″, într-o inițiativă comună a OMD Mamaia Constanța și OMD Județul Constanța. Din peste 250 de destinații înscrise la nivel național, Constanța s-a regăsit astfel în finală cu o prezență completă, care reflectă diversitatea și forța acestei destinații turistice.
Votul este deschis în perioada 7 – 25 aprilie 2026. Atât localnicii, cât și turiștii sunt invitați să susțină locurile care definesc această destinație: de la oras și litoral, până la atracțiile naturale și culturale din județ, inclusiv Stațiunea Mamaia, care susține categoria stațiuni turistice. Județul Constanța este prezent în competiție cu o diversitate care merită recunoscută și votată:
Orașe care inspiră: Constanța
Stațiuni balneare: Techirghiol
Tărâmuri fermecate: Riviera Românească
Sate de poveste: Vadu – Corbu
Nuclee urbane: Faleza Cazinoulului și Portul Turistic Tomis
Distractie și adrenalină: Aqua Magic Mamaia
Sanctuare ale istoriei: Tropaeum Traiani
Tărâmul cunoașterii: Delfinariu – Planetariu – Microrezervație naturală, Constanța
Comori naturale: Pestera Sfântul Andrei
Landmarks: Cazinoul Constanța
George Măndilă, Președintele OMD Mamaia Constanța, a declarat: „Este un moment în care putem spune, împreună, povestea acestei destinații și o putem duce mai departe, către toți cei care caută experiențe autentice.”
Cum se votează
Procesul de vot este simplu și transparent:
Votează destinațiile litoralului din fiecare categorie
Introdu emailul și trimite votul
IMPORTANT: Confirmă votul din email
Perioada de vot: 07 – 25 aprilie 2026
Câștigătorii vor fi anunțați pe 14 mai 2026, în cadrul Galei organizate la Cazinoul Constanța.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


