Catedrala din Odesa, distrusă de rachete ruseşti. Putin: „Contraofensiva Ucrainei a eșuat”

Catedrala „Schimbarea la faţă”, situată în centrul istoric al Odesei, protejată de UNESCO, a fost distrusă. „O crimă de război care nu va fi niciodată uitată şi iertată”, a scris pe Twitter Ministerul de Externe de la Kiev. Noul atac al forţelor ruse din cursul nopţii împotriva portului ucrainean Odesa s-a soldat cu doi morţi şi a provocat „distrugerea“ unei catedrale ortodoxe aflate pe lista UNESCO, a afirmat duminică Ucraina, vorbind despre „crimă de război“, transmite AFP.
Ministerul de Interne a dat un nou bilanţ de doi morţi şi 22 de răniţi, printre care patru copii, în cursul tirurilor cu rachete ruseşti din noaptea de sâmbătă spre duminică. Ucraina a promis duminică „represalii“ după tirul rusesc cu „19 rachete“’ din cursul nopţii.
„Rachete împotriva unor oraşe paşnice, împotriva unor imobile de locuinţe, a unei catedrale (…)“, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski. „Vor exista, cu siguranţă, represalii împotriva teroriştilor ruşi pentru Odesa“, a adăugat el, potrivit AFP.

Arhidiaconul catedralei din centrul istoric al oraşului Odesa, Andrii Palciuk, a deplâns distrugerea „enormă” a bisericii – despre care a spus că a fost cauzată de o lovitură directă a unei rachete ruseşti, informează The Guardian.
„Distrugerile sunt enorme, jumătate din catedrală este acum fără acoperiş”, a spus el. Mai multe persoane acţionau pentru a scoate documente şi obiecte de valoare din clădire, a cărei podea a fost inundată de apa folosită de pompieri pentru a stinge incendiul.
Două persoane care se aflau în interior în momentul loviturii au fost rănite. „Dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, o vom restaura”, a spus Palciuk.
Catedrala aparţine Bisericii Ortodoxe Ucrainene şi a fost luată sub protecţia Unesco la începutul acestui an, când centrul istoric al oraşului Odesa a fost desemnat de agenţia culturală a Naţiunilor Unite ca fiind în pericol de dispariţie. Fondată în secolul al XVIII-lea, aceasta a fost distrusă în timpul regimului sovietic, dar a fost reconstruită după căderea URSS. Patriarhul Kirill, şeful Bisericii Ortodoxe Ruse, a sfinţit-o personal, scrie The Guardian.
Forţele ruseşti atacă de-a lungul aproape întregii linii de front din estul regiunii ucrainene Luhansk
În timp ce forţele ruseşti sunt în defensivă în sudul Ucrainei, în faţa contraofensivei Kievului, în alte părţi ale liniei frontului, mai ales în est, au adoptat o postură mai ofensivă, potrivit actualizărilor furnizate de armata de la Kiev, liderii regionali şi bloggerii militari ruşi, relatează CNN. În estul regiunii ucrainene Luhansk, în special, trupele Moscovei par să fi prins Ucraina pe picior greşit. „Ieri, inamicul a încercat să avanseze de-a lungul a aproape întregii linii de front (care trece prin regiunea Luhansk). Aceste încercări au fost oprite de militarii noştri. Inamicul suferă pierderi semnificative în personal şi mijloace, dar presează în fiecare zi”, a declarat sâmbătă pe Telegram Artem Lîsohor, şeful administraţiei militare din regiune.
Lîsohor a enumerat cinci puncte diferite din Luhansk unde forţele ruseşti au atacat recent. Un purtător de cuvânt al armatei ucrainene a reamintit că Rusia a comasat 100.000 de soldaţi la est de zona cuprinsă între oraşele Liohan şi Kupiansk. Oraşele se află la o distanţă de aproximativ 100 de kilometri, la nord de Bahmut, pe frontul din est.
„Deşi situaţia este complicată, ea se află sub controlul nostru”, a dat asigurări Serhii Cerevati, purtător de cuvânt al armatei ucrainene. „Inamicul acţionează conform schemei clasice – efectuează lovituri de artilerie şi aeriene asupra poziţiilor noastre în cea mai mare măsură posibilă. Şi apoi încearcă să atace cu unităţi la nivel de pluton-companie încercând să ne atace poziţiile”, a detaliat Cerevati.
Pe de altă parte, Rybar, un site de blogging militar rus, afirmă că forţele Moscovei au obţinut câştiguri teritoriale în nord-estul regiunii Harkov, capturând o staţie de cale ferată în satul Movceanove şi extinzându-şi controlul în jurul localităţii vecine, Lîman Perşi. Este de remarcat, de asemenea, faptul că site-ul de cartografiere DeepState sugerează câştiguri modeste ale Rusiei în aceeaşi zonă, notează CNN.
În est, forţele ucrainene îşi continuă eforturile de a cuceri terenuri mai înalte în jurul Bahmutului, dar câştigurile sunt mici şi greu de apărat, potrivit rapoartelor de front. Rybar susţine că armata ucraineană a „reuşit din nou să câştige un punct de sprijin pe înălţimi” în apropierea oraşului Klişcivka, la sud de Bahmut. Dar, a relatat site-ul rusesc, acest lucru a venit „cu preţul unor pierderi semnificative”.
„Forţele de apărare ucrainene deţin iniţiativa (în jurul Bahmutului), punând presiune asupra inamicului şi eliberând terenul ucrainean metru cu metru”, a declarat Cerevati.
Putin: „Contraofensiva Ucrainei a eșuat”
Contraofensiva Ucrainei „a eşuat”, a afirmat preşedintele rus Vladimir Putin, duminică, la Sankt Petersburg, unde l-a primit pe liderul belarus Alexander Lukaşenko, aliatul său apropiat, pentru discuţii, conform news.ro.
„Nu există nicio contraofensivă”, a declarat Lukaşenko, citat de agenţiile de presă ruseşti. Putin a replicat: „Ea există, dar a eşuat”.
Ucraina şi-a început contraofensiva mult aşteptată luna trecută, dar până acum a obţinut doar mici câştiguri împotriva forţelor ruseşti bine înrădăcinate care controlează mai mult de o şesime din teritoriul său după aproape 17 luni de război.
Generalul american Mark Milley, preşedintele Statului Major Întrunit, a declarat marţi că ofensiva ucraineană a fost „departe de a fi un eşec”, dar că va fi lungă, dură şi sângeroasă.
Ucraina a declarat miercuri că se aşteaptă ca actuala contraofensivă, lansată pentru a recuceri teritoriul ocupat de forţele ruse, să fie „lungă şi dificilă„, spunând că are nevoie de noi tancuri occidentale şi avioane F-16, relatează France Presse.
Forţele ucrainene au lansat la începutul lunii iunie o operaţiune de anvergură pentru a respinge trupele ruse în sud şi est, dar această ofensivă nu a avut până acum decât un succes modest, din cauza puternicei defensive ruseşti constând în tranşee şi câmpuri de mine.
„Fără nicio îndoială, această operaţiune va fi destul de dificilă, lungă şi va lua mult timp”, a subliniat într-o declaraţie pentru France Presse consilierul şefului administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Mihailo Podoliak.
Principalul obstacol în calea avansării forţelor ucrainene este reprezentat în prezent de „câmpurile de mine care merg în adâncime”, instalate timp de luni de zile de către armata rusă. Acestea variază „între patru şi 16 kilometri”, explică el.
În pofida eforturilor aliaţilor occidentali ai Kievului, armata ucraineană se confruntă de asemenea cu „probleme legate de aprovizionarea cu arme„, a admis acelaşi responsabil de la Kiev, potrivit căruia „complexul militaro-industrial (occidental) nu este pregătit pentru acest tip de război”, cu o utilizare atât de intensă de armament.
Ucraina are nevoie, potrivit lui Podoliak, de „200-300 de vehicule blindate suplimentare, de tancuri, înainte de toate”, de „60-80 de avioane F-16″ şi de „5-10 sisteme suplimentare de apărare antiaeriană” americane Patriot sau de echivalentul lor francez SAMP/T.
„Avem nevoie de obuze”, a spus în continuare el, indicând că forţele ucrainene utilizează „4.500-6.000 de obuze de mare calibru pe zi”. „Trebuie să putem folosi 150-200 de rachete cu rază lungă de acţiune în fiecare lună” sau chiar „300 sau 400″, mai spune Podoliak.
Consilierul preşedinţiei de la Kiev a exclus orice negociere cu Rusia, al cărei scop este, în opinia sa, de a „distruge” Ucraina şi de a recâştiga „controlul total” asupra ţărilor din fosta URSS.
„Pentru noi, nu există niciun compromis posibil, căci Rusia ne urăşte şi a venit pentru a distruge însuşi conceptul de stat ucrainean”, susţine Mihailo Podoliak, în declaraţiile făcute pentru AFP.
Moscova susţine că armata a lovit locuri în care „se pregăteau atentate împotriva Rusiei”
Ministerul rus al Apărării a raportat că, în noaptea de 22 spre 23 iulie, armata Rusiei a lovit cu arme de „înaltă precizie” locuri din Odesa în care „se pregăteau acte teroriste împotriva Federației Ruse cu utilizarea ambarcaţiunilor fără pilot”, conform Ukrainskaia Pravda, scrie Rador.
Potrivit Ministerului Apărării al Federației Ruse, în Odesa și în regiune, „se pregăteau acte teroriste împotriva Federației Ruse cu utilizarea ambarcațiunilor fără pilot, dar au fost lovite și locuri din regiunea Odesa în care se fabricau aceste ambarcaţiuni”.
Partea rusă a remarcat, din nou, că în locurile bombardate „se aflau mercenari străini”.
Forțele Aeriene ale Ucrainei au raportat că rușii au tras noaptea trecută asupra regiunii Odesa 19 rachete de diferite tipuri, inclusiv cinci de tip Onyx. Forțele de apărare antiaeriană au doborât nouă rachete. În urma atacului de noaptea trecută, au fost distruse două monumente arhitecturale și o catedrală subordonată Patriarhiei Moscovei.
Şefa centrului de presă al Forțelor de Apărare din sudul Ucrainei, Natalia Humeniuk, a declarat că, în atacul rusesc de la Odesa din noaptea de sâmbătă spre duminică, invadatorii au folosit inclusiv rachete balistice. „Cu aviația strategică, inamicul a tras rachete Kh-22, după care s-au alăturat şi sistemele de rachete de coastă de tip Bastion, care au tras Onyx și Iskander, lovind regiunea Odesa cu Iskander K și Iskander M. Adică, de data aceasta, inamicul a folisit şi rachete balistice” – a explicat Humeniuk. De asemenea, potrivit acesteia, invadatorii ruşi au folosit rachete Kalibr lansate de un submarin aflat în serviciu de luptă, însă „o parte semnificativă a rachetelor au fost distruse”.
Kievul îi promite „șobolanului de la Kremlin“ că va plăti scump pentru bombardarea Odesei
Secretarul Consiliului de Securitate și Apărare Națională de la Kiev, Oleksi Danilov, susţine că Rusia bombardează Odesa pentru a izola accesul Ucrainei la Marea Neagră și pentru a dicta propriile reguli în cazul coridorului cerealelor ucrainene, relatează Rador.
Potrivit lui Danilov, Ucraina va răspunde în mod corespunzător atacurilor lansate de ruşi. „Scopul principal al atacurilor cu rachete rusești asupra Odesei și a regiunii – încercarea de a izola complet accesul Ucrainei la Marea Neagră și, printr-un act de intimidare, de a preveni și neutraliza eforturile internaționale de reluare a culoarului cerealelor. Conform planului Kremlinului, trebuie create condiții artificiale pentru ameninţarea foametei, în primul rând pentru țările africane” – a transmis oficialul.
În opinia sa, rușii se așteaptă ca, prin șantaj, să poată forța Occidentul să accepte un „ultimatum cerealier” din partea Kremlinului. Este vorba despre exportul de amoniac rusesc și despre ridicarea unei părți din numărul de sancțiuni impuse Rusiei. Totodată, Danilov crede că Rusia dorește să distrugă infrastructura ucraineană care asigură funcționarea „culoarului cerealelor”, pentru a face lumea dependentă de cerealele rusești și de logistica ruşilor. „Planul este de a îngenunchea lumea și de a transforma Rusia într-un unic furnizor de cereale.”
După eșecul ideii de „superputere energetică”, Putin vrea să devină un „super imperiu al cerealelor“’ – a adăugat Oleksi Danilov. Acesta a declarat că Ucraina cunoaşte planurile Federației Ruse și va răspunde în mod corespunzător. Astfel, oficialul a făcut apel la comunitatea internaţională să-i dea dictatorului rus un răspuns pe măsură.
„Lumea și Occidentul trebuie să dea dovadă de fermitate și inviolabilitate și să dea un răspuns demn șobolanului de la Kremlin, care ar trebui să constea în restabilirea deplină a funcționării culoarului ucrainean al cerealelor sub garanțiile securității internaționale” – a subliniat Oleksi Danilov.
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că teroriștii ruși vor avea parte de un răspuns în urma loviturilor cu rachete lansate împotriva orașelor pașnice ale Ucrainei.
„Nu poate exista nicio justificare pentru răul rusesc. Ca întotdeauna, acest rău va pierde. Și, cu siguranță, va exista un răspuns pentru teroriștii ruși pentru (atacurile de la, n.r.) Odesa. Ei vor simți acest răspuns” – a remarcat Zelenski, într-un mesaj transmis duminică, după atacul masiv al ruşilor asupra centrului oraşului Odesa.
Liderul ucrainean a remarcat că toate victimele atacului rusesc de noaptea trecută beneficiază de asistența medicală necesară. „Vom trece peste asta. Vom readuce pacea. Pentru aceasta, trebuie să învingem răul rusesc” – a adăugat președintele.
După ce s-a retras din „acordul cerealelor”, Rusia a terorizat sudul Ucrainei, lansând atacuri nocturne. Noaptea trecută, ruşii au lansat un atac combinat asupra Odesei și a întregii regiuni sud-ucrainene folosind rachete de croazieră Onyx, Kh-22 și Kalibr. În urma bombardamentelor, au fost avariate obiective civile și clădiri rezidențiale. Catedrala Schimbarea la Faţă din Odesa, de asemenea, a fost parţial distrusă în atac. Un om a murit şi alţi peste 20 au fost răniţi, printre aceştia fiind şi patru copii.
Armata ucraineană a lovit cu drone un depozit rus de muniții din Crimeea
Un atac cu drone asupra unui depozit de muniții din Crimeea a determinat autoritățile să evacueze o rază de 5 kilometri și să suspende pentru scurt timp traficul rutier pe podul care leagă peninsula de Rusia, a declarat sâmbătă guvernatorul regiunii instalat de Moscova. Ucraina a anunțat că armata sa a distrus un depozit de petrol și depozite ale armatei ruse în ceea ce a numit districtul „ocupat temporar” Oktiabrske din centrul Crimeei, transmite Reuters.
Atacul a provocat explozia unui depozit de muniții, a declarat guvernatorul instalat de Rusia, Serghei Aksyonov. Imagini difuzate de mass-media de stat au arătat un nor gros de fum la fața locului. Aksyonov a declarat ulterior că tot traficul feroviar din zona afectată, temporar întrerupt, a revenit la normal.
Agențiile de știri rusești au citat Ministerul Sănătății, care a anunțat că 12 persoane au avut nevoie de asistență medicală și patru au fost transportate la spital.
Rusia a confiscat și anexat Crimeea în 2014, cu opt ani înainte de a lansa invazia sa la scară largă în această țară.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


