Catastrofă economică: Șantierul Mangalia s-a prăbușit, statul dă bani pentru salariile restante, dar locurile de muncă nu se mai întorc – Fiecare angajat ar urma să primească un sprijin financiar de 5.000 de lei

Statul a decis să intervină după falimentul șantierului naval Damen Mangalia, într-un moment extrem de dificil pentru sute de angajați care au rămas fără loc de muncă chiar înainte de sărbătorile pascale. Autoritățile au alocat fonduri consistente pentru plata drepturilor salariale restante și pentru sprijinirea persoanelor afectate de colapsul economic al companiei. Măsura vine în contextul în care falimentul Damen Mangalia a produs un impact social și economic major în zonă, lăsând numeroase familii fără o sursă stabilă de venit. Intervenția statului are ca scop atenuarea efectelor imediate ale acestei crize și oferirea unui sprijin financiar într-o perioadă sensibilă.
Fiecare persoană eligibilă ar urma să primească un sprijin financiar de 5.000 de lei, suma totală alocată fiind de aproximativ 6 milioane de lei. Potrivit proiectul de Hotărâre de Guvern, ajutoarele de urgență vor fi acordate fără ca beneficiarii să fie obligați să depună cereri sau să treacă prin verificări în teren. Plata va putea fi făcută fie în numerar, fie prin transfer bancar, în funcție de opțiunea exprimată de fiecare beneficiar.

Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat miercuri, după ce angajații șantierului naval Damen Mangalia, ai combinatului siderurgic Liberty Galați și ai Romaero București au primit azi salariile restante, că miza este ca aceștia să nu plece din țară.
„Toți cei aproape 4.700 de salariați din cadrul societăților Liberty Galați S.A., Damen Shipyards Mangalia S.A. și Romaero S.A. București își primesc salariile restante, înainte de Paște, după ce Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, prin Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), a demarat procesul de plată a creanțelor salariale”, conform Ministerul Muncii. În total, 4.687 de angajați beneficiază de plata drepturilor salariale restante, după cum urmează:
2.946 de salariați ai Liberty Galați S.A. – suma totală de 57.057.902 lei
1.031 de salariați ai Damen Shipyards Mangalia S.A. – suma totală de 21.065.133 lei
710 salariați ai Romaero S.A. București – suma totală de 4.010.172 lei.
Peste 1.050 de salariaţi ai Şantierului Naval Damen Mangalia vor primi un ajutor de 5.000 de lei, indiferent de veniturile lor sau ale familiilor acestora, dacă îşi vor pierde locul de muncă în urma intrării în faliment a companiei, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern publicat miercuri pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS). Şantierul Naval Mangalia a intrat în procedura de faliment, după ce creditorii au respins planul de reorganizare care prevedea atragerea unui investitor strategic, potrivit anunţului făcut de Casa de Insolvenţă Transilvania(CITR), administratorul judiciar al şantierului. Decizia deschide calea lichidării şi a opririi treptate a activităţii.
Şantierul Naval Mangalia este unul dintre cei mai mari angajatori din zonă. Ministrul Economiei, Irineu Darău, a spus într-o postare publicată, luni, pe pagina sa de socializare, că este un „moment dificil”.
„Falimentul înseamnă închiderea actualei forme de organizare, intrarea şantierului în conservare şi disponibilizarea angajaţilor, dar creează şi cadrul în care pot fi găsite şi construite soluţii noi. Obiectivul este să valorificăm inteligent activele existente şi să creăm condiţiile pentru reluarea activităţii, fie prin atragerea de investitori, fie prin alte formule viabile”, a subliniat demnitarul.
Situația de la Damen Mangalia a devenit una dintre cele mai grave probleme economice și sociale din județ, având în vedere importanța strategică a șantierului naval pentru piața muncii și pentru economia locală. Alocarea acestor sume este văzută ca o soluție de urgență pentru angajații afectați, însă problema de fond rămâne una mult mai amplă, legată de viitorul activității de la Mangalia, de responsabilitățile administrative și de perspectivele reale de relansare economică în zonă. Pentru foștii angajați, ajutorul financiar poate reprezenta o gură de oxigen pe termen scurt, dar nu rezolvă incertitudinea legată de locurile de muncă pierdute și de lipsa unor perspective clare pentru perioada următoare.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


