Când statul își plânge „patrupedele” – O lecție de la Ground Zero pentru băieții de la SRI și DNA, cei cu psihicul fragil – EDITORIAL

Au fost antrenați să găsească oameni. La Ground Zero, după zile întregi de căutări în infernul de la World Trade Center, lumea din jur se schimbase complet. Aproape o sută de câini special antrenați au fost trimiși în ruine să urmărească mirosul unei persoane și să-și anunțe partenerul. Unii lucrau și 12 ore pe zi în praf, fum și o atmosferă încărcată de o tragedie absolută.

Dar exista o problemă pe care dresajul n-o luase în calcul – într-o operațiune normală, câinele caută, găsește și primește recompensa mult aşteptată. La Ground Zero, misiunea s-a transformat rapid într-o operațiune de recuperare a cadavrelor, nu de salvare a unor vieți. Câinii căutau în gol ore în șir, fără să mai primească rezultatul pozitiv cu care fuseseră obișnuiți. Unii au început să se închidă în ei, afectați profund de presiunea locului și de lipsa unei victorii.

Așa că oamenii au găsit o soluție simplă și plină de empatie – un coleg se ascundea printre dărâmături, câinele îl găsea, iar animalul își primea în sfârșit confirmarea. O minciună nevinovată, o simulare a succesului, doar ca să nu le frângă psihicul și să-i țină ancorați în realitate.

Apel urgent la umanitate –  să salvăm psihicul angajaților din SRI și DNA!

Privind această pagină impresionantă de istorie, ne vine greu să nu ne îndreptăm privirea îngrijorată către propriile noastre „patrupede” de elită din sistemul de siguranță națională și anticorupție – angajații SRI și cei ai DNA.

Gândiți-vă doar la traumele zilnice prin care trec aceste suflete chinuite! Săraci de ei, sunt trimiși pe teren să apere interesul național, să demaște infracționale organizate, să bage după gratii corupții neamului și să curețe mizeria lăsată de clasa politică. Dar ce se întâmplă în realitate, sub ochii lor limpezi și neputincioși? Dosarele se împotmolesc în birocrație fină, prescripția curge mai repede decât zboară textilele de pe secretară, legile justiției sunt croite în Parlament pe furiș ca să spele păcatele marilor moguli, iar efortul lor titanic se izbește de un zid impenetrabil de mușamalizări politice.

Fără o recompensă reală, fără „victorii” pe care să le poată pune în portofoliu sau să le raporteze cu mândrie șefilor, bietul ofițer de securitate sau procuror anticorupție riscă să intre în depresie cronică! Riscă să se închidă în birou, exact ca un Golden Retriever dezorientat și trist la Ground Zero, privind pierdut în calculator.

De aceea, lansăm un apel disperat către conducerea statului, către șefii din SRI și către luminatele capete din DNA – faceți ceva pentru ei! Simulați protejarea interesului național! Organizați-le un mic spectacol zilnic, un teatru de păpuși instituțional. Lăsați-i să creadă măcar pentru zece minute că au anihilat o amenințare la adresa României. Ascundeți câte un politician corupt prin vreun birou prăfuit și lăsați-i să-l „găsească” triumfători, dați-le o diplomă laminată, o stea în plus pe umeri, o laudă caldă pe holurile instituției. Dați-le iluzia optică și psihologică că munca lor mai înseamnă ceva, că nu trag la o căruță cu roțile sparte și osia ruptă, înainte să ne trezim cu ministerele și serviciile pline de funcționari apatici care plâng în hohote sub neoanele pâlpâitoare!

Sau… a fi sau a nu fi mascarici?

Asta era teoria frumoasă, romantică, de manual de resurse umane. Dar, ca să fim pe deplin sinceri și să lăsăm ipocrizia la poartă, hai să nu ne mai mințim singuri cu basme.

Toată această dramă cu depresia, trauma psihică și epuizarea nervoasă este valabilă cel mult în primele trei săptămâni de la angajare, sau poate în romanele polițiste de duzină. În realitate, angajații de azi din SRI și DNA nu mai sunt deloc câinii de urmă de altădată, stresați că nu mai găsesc prada sau că patria este în pericol. S-au prins de mult cum merge jocul și s-au adaptat perfect la ecosistemul căpușat în care trăiesc și căruia îi fac cinste!

La ce le mai trebuie simulări de la șefi, când recompensa a luat o cu totul altă formă? Astăzi, în instituțiile de forță ale României, recompensa vine strict din mimarea competenței. De ce să te zbați ca un apucat să deranjezi vreun potentat al zilei sau vreun baron local cu relații la centru, când poți să bifezi confortabil indicatori statistici falși, să ții un dosar la dospit într-un sertar până se prescrie cu eleganță și să-ți vezi liniștit de pensia specială uriașă care te așteaptă la 50 de ani?

La ce le folosește o victorie reală pentru interesul național, când o victorie reală deranjează politicienii care te-au numit în funcție? Este mult mai simplu, mai sigur și mult mai profitabil să fii un profitor discret al sistemului. S-au transformat în niște salteluțe instituționale și în adevărați mascarici de lux, pasionați de o singură artă fină: supraviețuirea prin gudurare politică și slugărnicie cromatică.

Dacă la Ground Zero oamenii își păcăleau câinii cu bună-credință ca să-i salveze de la o depresie iminentă și să le redea bucuria de a trăi, în România actuală sistemul de forță și justiție și-a dresat singur angajații să ne păcălească pe toți ceilalți. Se prefac că muncesc, se prefac că anchetează, se prefac că veghează, în timp ce împart beneficiile tăcute ale unei țări capturate de propriile ei elite.

Așa că nu vă faceți griji pentru psihicul lor fragil: sunt extrem de fericiți și împliniți în această mediocritate călduță și obediență.

Singurul lucru care le-ar provoca o veritabilă criză de panică, un șoc traumatic și o depresie reală nu ar fi lipsa interesului național, ci o zi în care cineva chiar ar veni să le ceară performanță reală, responsabilitate și muncă pe bune.

Sorin Prioteasa – contributor TOMIS NEWS – este căsătorit și are doi copii. A absolvit Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul“, a activat timp de mai mulți ani ca ofițer în intelligence, dar și în calitate de contractor independent în zone de conflict. În prezent, este programator în cadrul unei companii multinaționale.