În cadrul unei vizite recente desfășurate în mijlocul agricultorilor, al crescătorilor de animale și al micilor producători locali dintr-un târg tradițional de la Cisnădie (jud. Sibiu), Călin Georgescu a susținut un discurs centrat pe valorile rurale, protejarea muncii autohtone și eliminarea intermediarilor din lanțul alimentar. În fața mulțimii adunate, acesta a adus un omagiu muncii fermierilor și legăturii profunde pe care aceștia o au cu pământul țării.
„Nu uitați, prin roadele pământului, țăranul român vorbește cu Dumnezeu. Dar când piața devine moșia samsarului sau intermediarului, atunci prețul pâinii nu mai reflectă munca dumneavoastră, ci lăcomia lor”, a declarat Călin Georgescu.
În intervenția sa, Călin Georgescu a pus accentul pe necesitatea ca fermierul să aibă un acces direct și neîngrădit la consumatorul final, subliniind că adevărata piață liberă aparține celor care produc:
„Piața liberă este făcută strict între producător și consumator, fără intermediere. Tot ce înseamnă samsar trebuie să dispară. Noi discutăm strict de producătorul român și de consumatorul român, un lanț scurt, ultrascurt, este legătura directă. Asta dă valoare pieței și piața liberă este făcută de ei. Este făcută fără intervenție”, a punctat acesta.
În plus, discursul a abordat libertatea de stabilire a prețurilor și posibilitatea ca producătorii locali să controleze procesul de export fără influențe externe sau corporatiste:
„Exportul trebuie să fie iarăși la mâna producătorului. Nimeni nu poate să intervină, pentru că el își pune prețul. Încă o dată vă spun, piața liberă este cheia jocului unei economii agricole. Nimeni n-are dreptul să se implice. Au venit și s-au implicat marile lanțuri corporatiste și poate oligarhia mondială. Ăsta este necazul României”, a adăugat el.
Reiterând rolul esențial al celor care lucrează pământul în economia și structura socială a țării, Călin Georgescu a afirmat:
„Țăranul român este regele neîncoronat al acestei țări”.
Evenimentul s-a încheiat în aplauzele celor prezenți, discursul axându-se pe îmbinarea elementelor de economie agrară tradițională cu valorile spirituale și identitare specifice comunităților rurale:
https://www.tiktok.com/@cristina.g129/video/7679399287725280534?_r=1&_t=ZN-99HqheNJtNG
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google