Călin Georgescu NU a chemat în judecată Administrația Prezidențială, SRI, SIE, MAI și STS – UPDATE

calin georgescu 2

UPDATE

Călin Georgescu NU a dat în judecată Administraţia Prezidenţială, SRI, SIE, MAI şi STS! Numele acestuia a apărut din greșeală pe portalul instanțelor, a anunțat Curtea de Apel București. Contactaţi de HotNews.ro, reprezentanţii Curţii de Apel Bucureşti au spus că numele lui Călin Georgescu a apărut „dintr-o eroare materială”. Ulterior, informaţia a fost modificată pe site şi apare ca reclamant doar Asociaţia pentru Apărarea Libertăţilor Publice (APALP).

Asociaţia pentru Apărarea Libertăţilor Publice (APALP) este cea care a dat în judecată Administraţia Prezidenţială, SRI, SIE, STS şi MAI pentru desecretizarea unor documente care-l vizau pe fostul candidat la Preşedinţia României Călin Georgescu. Acţiunea a fost înregistrată vineri, 6 decembrie, la Curtea de Apel Bucureşti, în ziua în care Curtea Constituţională a decis anularea alegerilor prezidenţiale şi reluarea întregului proces electoral. Pe site-ul CAB a apărut iniţial, dintr-o „eroare materială”, şi numele lui Călin Georgescu, în calitate de reclamant. Judecarea cauzei a fost amânată pentru miercuri, 11 decembrie.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Călin Georgescu a dat în judecată Administrația Prezidențială, SRI, SIE, MAI și STS, într-o acțiune înaintată la Curtea de apel București în care contestă documentele serviciilor secrete legate de campania sa electorală pentru turul I al alegerilor prezidențiale, care au fost desecretizate.

Acțiunea în contencios administrativ și fiscal având ca obiect „suspendare executare act administrativ” a fost înaintată de Călin Georgescu și de Asociația pentru Apărarea Libertăților Publice APALP, iar la capitolul „pârâți” figurează, potrivit portalului instanțelor de judecată:

– Administrația Prezidențială

– Serviciul Român de Informații

– Serviciul de Informații Externe

– Serviciul de Telecomunicații Speciale

– Ministerul de Interne – DGIPI

Desecretizarea acestor documente a dus la anularea de către Curtea Constituțională a primului tur al alegerilor prezidențiale, unde Călin Georgescu se clasase pe primul loc, urmând să intre în turul II cu Elena Lasconi. Curtea Constituțională (CCR) a decis vineri în unanimitate anularea alegerilor prezidențiale, potrivit unui comunicat. Decizia a venit după desecretizarea informațiilor de la serviciile secrete care au documentat imixtiunea unui „actor statal” în campania candidatului Călin Georgescu.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu