Bulgarii intră din nou în criză politică: Alegeri anticipate. Între timp, s-au scumpit toate, de la țigări la alimente

Adoptarea euro în Bulgaria, inițial percepută ca o simplă schimbare tehnică, a scos rapid la iveală vulnerabilități în economie și a stârnit îngrijorări privind supravegherea prețurilor.În primele zile după trecerea la moneda unică, mai multe produse de bază au înregistrat creșteri neașteptate, depășind conversia oficială de 1 euro = 1,95583 leva.
Un exemplu semnificativ este pâinea. În timp ce la 31 decembrie o pâine costa 0,89 leva, la 2 ianuarie prețul a urcat la 1,19 leva (aproximativ 0,61 euro), reprezentând o majorare de 33% în doar două zile. La Sofia, costul parcării a înregistrat creșteri semnificative după trecerea la euro: tarifele din zonele albastre au urcat de la 2 leva/oră (aproximativ 1,02 euro) la 2 euro (aproximativ 3,91 leva), iar cele din zonele verzi de la 1 leva (aproximativ 0,51 euro) la 1 euro (aproximativ 1,95 leva).
Experții atrag atenția că astfel de variații nu pot fi explicate prin costuri logistice sau materii prime, sugerând o testare a toleranței consumatorilor pe piață. După adoptarea euro, fumătorii din Bulgaria au resimțit scumpiri care nu se rezumă doar la simpla conversie valutară. Majorările recente ale accizelor, decise în bugetul pentru 2026, aduc un plus de cost pentru produsele din tutun, ceea ce va reflecta în prețul final la raft.
Pentru anul 2026, exciza la țigări a fost majorată de la aproximativ 107,57 euro la 113 euro per 1 000 de țigarete. Acest lucru înseamnă că, după includerea TVA‑ului, prețul unui pachet standard de 20 de țigarete ar putea crește cu aproximativ 0,15 – 0,30 euro (cam 0,75 – 1,50 lei) față de nivelurile anterioare, dacă comercianții aplică noul nivel de taxare în totalitate și fără alte adaosuri comerciale, notează 2Firsts. În practică, pe fondul acestor ajustări și al tranzacției la euro, mulți fumători au raportat scumpiri de aproximativ 1 leu pe pachet comparativ cu prețurile din perioadele anterioare, în funcție de brand și magazin. Aceasta a făcut ca diferența de preț între Bulgaria și România să se micșoreze sau chiar să dispară pentru unele mărci, afectând decizia românilor de a cumpăra țigări peste graniță.
În paralel, Comisia pentru Protecția Concurenței (CPC) a purtat discuții cu Asociația Bulgară a Comercianților En-gros și En-detail de Medicamente (BATEDL) și cu Asociația Producătorilor Farmaceutici din Bulgaria (ARPharM) pentru a verifica eventualele majorări ale prețurilor medicamentelor. Întâlnirile au fost declanșate de rapoartele media care semnalau posibile creșteri și au urmărit clarificarea situației pe baza datelor economice. Reprezentanții industriei au afirmat că nu există motive pentru ajustări de preț și că nu sunt planificate majorări, notează Novinite.
Autoritățile au reamintit că piața farmaceutică este strict reglementată, iar prețurile sunt monitorizate atent, prevenind modificările arbitrare. Totuși, CPC a anunțat că va continua să urmărească orice raport privind creșteri ilegale și că, în caz de nereguli, va transmite informațiile către Agenția Națională de Administrare Fiscală și Comisia pentru Protecția Consumatorilor, conform legislației privind introducerea euro. În ceea ce privește tranzacțiile, farmaciile și operatorii economici par pregătiți pentru noua monedă, fără probleme semnalate în procesarea plăților.
Bulgaria se pregătește alegeri anticipate în condițiile în care partidul cu cel mai mare grup parlamentar refuză să-și asume formarea guvernului. Cel mai mare grup parlamentar GERB-SDS, de centru-dreapta, a respins luni o solicitare din partea preşedintelui de a încerca să formeze un nou guvern. Odată cu această decizie, criza politică se adâncește. Totodată, crește probabilitatea ca Bulgaria să se confrunte cu un nou rând de alegeri anticipate, relatează Reuters.Guvernul de coaliţie al prim-ministrului Rosen Jeliazkov, susţinut de GERB-SDS, a demisionat luna trecută. El a cedat în fața presiunii străzii, după mai multe săptămâni de proteste în stradă. Bulgarii au manifestat împotriva corupţiei de stat şi a unui nou buget care ar fi majorat unele taxe.
În conformitate cu Constituţia, preşedintele bulgar Rumen Radev i-a cerut luni oficial lui Jeliazkov să încerce să construiască o „nouă coaliţie”. Jeliazkov i-a returnat imediat mandatul, motivând că nu are suficient sprijin în parlament pentru a construi o majoritate stabilă.După refuzul GERB-SDS se așteaptă ca președintele Radev să ofere mandatul de premier celui de-al doilea grup parlamentar, PP-DB, reformist. Și în aest caz șansa de a forma un guvern este puțin probabilă. Analiștii se așteaptă ca și PP-DB să refuze mandatul de premier. În acest caz, președintele va oferi mandatul unui partid ales de el, iar dacă nici acesta nu poate construi o majoritate, se va ajunge la anticipate.
Dacă președintele Rumen Radev nu va reuși să găsească un partid capabil să formeze o majoritate parlamentară, va trebui să dizolve adunarea parlamentară. El va convoca alegeri anticipate, al optulea scrutin de acest fel, din Bulgaria, organizat în doar patru ani.Spre deosebire de România care este o oază de stabilitate politică, dar a eșuat economic și fiscal, țara vecină, instabilă politic a reușit să adere la zona euro. S-a întâmplat de la 1 ianuarie, când țara a devenit membră deplină a Zonei Euro cu toate avantajele ce decurg de aici.Pe de altă parte, este nevoie de stabilitate politică pentru a accelera absorbția fondurilor europene în infrastructură. pentru a încuraja investiţiile străine şi pentru a eradica corupţia de stat endemică.Coaliţia GERB-SDS a câştigat ultimele alegeri din octombrie 2024. Partidul a preluat puterea abia în ianuarie 2025, după luni de negocieri. Formațiunea avea nevoie de sprijinul altor partide din legislativul divizat pentru a guverna.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


