Bulgarii, grecii, și turcii alocă „buget foarte mare” pentru promovarea turismului. Măndilă (OMD Mamaia): „Venim din spate, ne organizăm, nu mai suntem statici, nu mai putem să ne plângem”

Turismul estival este într-o continuă situație de modernizare și adaptare, față de neprevăzut: oscilațiile numărului de turiști, preferințele lor, clima, promovarea, concurența ș.a.m.d. De exemplu, prețurile și canicula au influențat planificarea vacanțelor de vară ale românilor, o bună parte dintre aceştia alegând să-şi programeze vacanţe mai scurte de 7 zile, potrivit unui studiu. 56% dintre turiștii români și-au planificat vacanțele de vară anul acesta în perioada de vârf a sezonului (Iulie-August), aspect care se vede în zona litorală, unde președintele OMD Mamaia Constanța, George Măndilă, anunță o creștere a rezervărilor cu 25% față de anul trecut, lucru care „se știa din ianuarie”
„Din punctul meu de vedere, ne prezentăm foarte bine, lucru știut din ianuarie, februarie. Rezervările timpurii, din noiembrie, dau tonul pentru sezonul estival din anul respectiv. În ianuarie, am avut astfel de rezervări cu 25% mai mari față de anul trecut! Faptul că sunt turiști mai mulți acum în Mamaia este vizibil cu ochiul liber. Și dacă stai de vorbă cu operatorii economici. Nu cred că vara aceasta nu vor mai fi dispute legate de alge, prețuri și alte nebunii, probabil vor apărea anumite afirmații…. Toată lumea și-a luat camere, bilete, eu trec astea cu algele și prețurile la fake news. Chiar dacă vom mai vedea ceva, OMD va reacționa, lumea s-a convins că o știre care nu vine verificată de mai multe nu e credibilă!”, a subliniat Măndilă, pentru TOMIS NEWS.
Potrivit președintelui OMD Mamaia, concurența – Bulgaria, Grecia, Turcia, dar și Croația sau Italia, alocă bugete serioase pentru promovarea destinațiilor lor, iar în România au găsit „teren fertil”, însă pe plan autohton „ne organizăm” pentru combaterea fake news, precum invazia algelor sau prețurile ridicate pentru cazări și/sau servicii:
„Se alocă buget foarte mare pentru promovarea turismului din țările lor, bulgarii, grecii, turcii, dar și croații și italienii. Ei știu ce înseamnă o promovare cu rațiune, cu logică, cu scânteie. Aici au găsit un teren fertil pentru a disemina știrile false. Dar în ultimii ani lucrurile nu mai stau așa, se generează fake news, dar nu mai produce efect. Venim și noi din spate, ne organizăm local, județean, regional, național și de la minister vin inițiative. Nu mai suntem statici, nu mai putem sta pe dreapta și să ne plângem”, a conchis George Măndilă, pentru TOMIS NEWS.
În această perioadă, OMD Mamaia, Baza Aeriană 57, Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța, Aeroclubul României și Zum Logistics Fresh anunță cu mândrie organizarea celei de-a treia ediții a Black Sea Air Show. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 3 august 2024, la Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu, și promite o experiență completă și diversificată pentru toți iubitorii de aviație și spectacol.

Evoluții aeriene de excepție
Black Sea Air Show 2024 va oferi participanților ocazia unică de a asista la evoluții aeriene impresionante, susținute de piloți experimentați din Forțele Aeriene Române și Aeroclubul României. Spectacolele de acrobație aeriană vor prezenta manevre spectaculoase și coregrafii aeriene care vor ține publicul cu sufletul la gură. De asemenea, salturile cu parașuta, executate de parașutiști profesioniști, vor adăuga o doză suplimentară de adrenalină evenimentului.
Pe lângă spectacolele dinamice din aer, evenimentul va include și o expoziție statică vastă. Aceasta va oferi vizitatorilor posibilitatea de a descoperi și de a interacționa cu diverse echipamente și aparate specifice domeniului aeronautic. Experți din industrie vor fi prezenți pentru a răspunde la întrebările curioșilor și pentru a oferi detalii despre tehnologia și inovațiile prezentate.
Concert Live cu Holy Molly – începând cu orele 20:00
Atmosfera de la Black Sea Air Show 2024 va fi completată de un concert live susținut de renumita artistă Holy Molly. Concertul va aduce un plus de energie și va oferi participanților o experiență muzicală de neuitat, transformând evenimentul într-o adevărată sărbătoare. Show-ul aviatic este un eveniment cu tradiție, recunoscut pentru spectacolele de înaltă calitate și pentru atmosfera deosebită pe care o creează. Anul acesta, ediția a 3-a se anunță a fi una spectaculoasă, cu multe surprize și noutăți pentru toți cei prezenți.
„Black Sea Air Show este un eveniment de referință pentru zona noastră și suntem mândri să fim parteneri la cea de a treia ediție alături de partenerii noștri. Ne dorim să oferim o zi memorabilă tuturor celor care vor veni să se bucure de spectacolele aeriene și de atmosfera deosebită. Vă așteptăm cu drag să împărtășim împreună pasiunea pentru aviație și spectacole de calitate,” a subliniat George Măndilă, președintele OMD Mamaia Constanța.
Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța este dedicată promovării turismului și dezvoltării durabile a zonei Mamaia Constanța. Prin diverse inițiative și colaborări cu parteneri locali și internaționali, OMD Mamaia Constanța urmărește să transforme destinația într-un loc atractiv pentru turiști, asigurând totodată protejarea mediului și creșterea calității vieții comunității locale. Evenimentele de amploare, precum Black Sea Air Show, reflectă angajamentul organizației de a oferi experiențe memorabile și de a promova frumusețea și unicitatea regiunii.