Bolojan: „E nevoie ca vârsta de pensionare să fie dusă la limita normală la care se pensionează toți românii. Situația a scăpat de sub control. Nu mai trebuie să ia și pensie și salariu”

Premierul Ilie Bolojan consideră că firmele din sectorul privat care au acumulat datorii foarte mari față de bugetul de stat, au ajuns cu „complicitatea sectorului public” și din indolența celor care ar fi trebuit să pună presiune pentru obținerea banilor.
„Cred că aceste acumulări foarte mari, mai ales în sectorul privat, au fost făcute cu o formă de complicitate din sectorul public, din rândul celor care trebuia să încaseze acești bani. În cel mai bun caz a fost o indolență maximă. La companiile de stat, este o altă cauză. Ani de zile au fost tolerate conduceri care au fost susținute politic, iar în pasul doi și-au blindat contracte de management și au privatizat puțin aceste societăți. Nimeni nu a făcut nicio presiune pe ei și au fost tolerați până au ajuns în aceste situații. Sunt sigur că acești oameni și-au luat bonusuri de performanță.
Bolojan promite măsuri: „Sunt mai multe cauze, ANAF le va ataca”
Premierul Ilie Bolojan a declarat marți, într-o intervenție la Digi24, că statul va începe să ia măsuri concrete pentru a combate neîncasarea TVA, iar Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va avea un rol esențial în acest proces.
„Cu siguranță sunt mai multe cauze pentru această neîncasare a TVA-ului și este evident că sunt fraude care vin din insolvențe, care vin din anumite zone vulnerabile ale statului român, importuri pe relația Asia, care vin din zona de combustibil, din firme care nu își plătesc în mod premeditat, din eșalonări pe care statul le face foarte ușor pe o lege care este dată din pandemie. Deci sunt mai multe cauze, dar ele trebuie atacate și asta va face ANAF din perioada următoare”, a spus premierul.
România are cel mai mare deficit de încasare a TVA din UE (așa-numitul gap de TVA), 30,6%, conform ultimului raport al Comisiei Europene, valabil la nivelul anului 2022. Deficitul de încasare de TVA este diferența între TVA care se poate colecta teoretic și ce se colectează efectiv. Pentru comparație, media europeană este de 6%. România ocupă ultima poziție în acest clasament de mai mulți ani. Un mic progres a fost înregistrat, în 2022 când a fost o reducere de 4,2 puncte procentuale față de 2021. Atunci, deficitul era de 36,7%. În termeni nominali, România a pierdut 8,47 miliarde de euro, clasându-se după Italia, Germania și Franța, arată raportul Comisiei, potrivit Euractiv.ro. Veniturile totale din TVA în România au fost de 19,2 miliarde euro. La polul opus, Cipru (0,7%), Portugalia (1,3%) și Irlanda (1,7%) au cele mai mici deficite de TVA. Spre deosebire de România, Bulgaria a reușit, treptat, în ultimul deceniu să ajungă din coada clasamentului spre mijlocul său. Acum se situează pe locul 15 din 27, cu un deficit de 7,7%. În 2021, Bulgaria avea un deficit chiar și mai mic, de 4,9%.
„Bulgaria, care în anii 2000-2010 stătea chiar mai rău decât România la colectarea TVA a ajuns acum la un randament foarte bun al colectării TVA, reflectat de un gap de TVA de 4,9%, sub media Uniunii Europene”, arată o analiză realizată de Curs de Guvernare în 2023, în care scrie că România și-a sabotat programul de creștere a colectării TVA.
„Situația pensionării unor oameni din sistemul public a scăpat de sub control”
Premierul Ilie Boloja a tras un semnal de alarmă cu privire la persoanele care se pensionează în România ”mult mai devreme ca în alte state din Europa”.
„Nu sunt foarte mulți la 45 de ani (n.r. pensionari), dar cu siguranță de la 50 de ani încep să fie mulți. Avem situații de scăpări de sub control în care oameni din sistemul public au ajuns să se pensioneze mult mai devreme ca în multe state din Europa. Aceasta e o inechitate, dar e mai mult pentru că avem prea mulți bugetari față de câți contribuabili”, a declarat Ilie Bolojan.
El a subliniat că este nevoie de o reformă legislativă coerentă, care să poată rezista inclusiv controlului constituțional, în condițiile în care unele încercări anterioare de corectare au fost anulate de Curtea Constituțională:
„Această corectare are nevoie de niște legi speciale, de niște calcule care să stea în picioare, pentru că au fost făcute corecții care au fost invalidate de CCR. Trebuie să venim cu măsuri care să aibă o finalitate.”
În opinia sa, vârsta de pensionare ar trebui să fie adusă la același nivel pentru toți românii, iar practica cumulului pensie-salariu în sectorul public ar trebui limitată:
„E nevoie ca vârsta de pensionare să fie dusă la limita normală la care se pensionează toți românii. Nu mai trebuie să ia și pensie, și salariu. E o problemă de legislație. Nu e neapărat problema cumulului de pensie cu salariu, ci prea mulți oameni care se pensionează prea devreme.”
Ilie Bolojan a precizat că statisticile recente l-au determinat să susțină ferm o reformă în acest sens:
„Vârsta medie de pensionare e 48 de ani, pensia medie e de 5.000 de euro. Am rămas surprins și am devenit un om cât se poate de convins că aceste lucruri nu mai pot continua și le vom corecta.”
El a adăugat că aceste corecții reprezintă nu doar o necesitate morală și economică, ci și un angajament internațional:
„Corecția pe pensii speciale e un jalon în PNRR pe care România trebuie să îl îndeplinească. Pachetul 2 va cuprinde și aceste aspecte, pentru că e o inechitate socială, dar și un jalon în PNRR.”
Funcționarii cu salarii umflate revin cu picioarele pe pământ: „Nu mai putem continua așa”
Premierul Ilie Bolojan a explicat în emisiunea lui Claudiu Pândaru, la Digi24, decizia de plafonare a sporurilor acordate în exces în unele ministere, unde salariile ajunseseră la niveluri „optimizate” care depășeau chiar veniturile miniștrilor. Măsurile vizează eliminarea așa-numitelor „sporuri în cascadă”, aplicate unele peste altele, fără o justificare reală legată de performanță sau eficiență.
„Prin aceste măsuri am plafonat niște sporuri care se aplicau în cascadă”, a declarat Bolojan, explicând că situația era scăpată de sub control în anumite instituții, în special la Ministerul Fondurilor Europene, unde „peste 2.000 de angajați și-au impus în salariu un stimulent de fonduri europene de 50%, apoi un spor de 45%, și peste acestea încă un spor de condiții vătămătoare de 15%”.
Astfel, un funcționar de execuție ajunsese să câștige net 13.400 de lei, iar un director – 21.500 de lei. „Nu mai puteam continua așa. După această corecție, nu vor mai lua 13.400, ci 10.500 de lei net – adică oricum peste 2.000 de euro – și trebuie să-și facă datoria”, a subliniat premierul.
Acesta a subliniat că măsura nu vizează doar patru ministere, ci va fi extinsă și în companiile de stat sau alte structuri publice unde sistemul de salarizare „a fost scăpat de sub control”. Potrivit lui Bolojan, „în multe locuri, corectarea nu poate fi făcută de pe o zi pe alta”, din cauza contractelor colective de muncă sau a contractelor de management deja în vigoare, însă procesul de reformă este deja în curs.
În același context, premierul a explicat de ce nu au fost acceptate amendamentele venite din Parlament: „Dacă acceptam toate amendamentele, în fapt, acest pachet nu mai trebuia adoptat. Toate se refereau la revenirea la excepțiile de dinainte, iar asta ar fi golit reforma de conținut”.
Bolojan a lăsat de înțeles că urmează o recalibrare generală a salarizării bugetare: „Trebuie să readucem echilibrul în sistemul public și să punem performanța în centrul grilei de plată. Nu e firesc ca un funcționar dintr-un minister să câștige dublu față de colegii lui din alte structuri sau față de mediul privat”.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


