Bolojan: „Decizia BEC este una în concordanță cu abilitățile pe care le are”

bolojan 2

Ilie Bolojan, președintele interimar al României, oferă încredere totală Biroului Electoral Central în ceea ce privește decizia de a respinge candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din acest an.

„Eu am încercat să evit în acești ani să comentez o decizie sau alta, dar tot ce pot spună este că BEC este autoritatea investită prin lege să valideze sau să respingă candidaturi la funcția de președinte al României. Decizia BEC este una în concordanță cu abilitățile pe care le are. Cei care consideră că această decizie nu este una corectă pot face un recurs la CCR. Oricât ai fi de nemulțumit, un om rațional uzează toate căile legale și așteaptă decizia. Orice decizie trebuie explicată mai pe înțelesul oamenilor. Nu întotdeauna deciziile instanțelor ne-au plăcut sau nu, dar nu trebuie să le judecă selectiv. Decizia Biroului Electoral Central este o decizie de primă instanță, va fi un recurs și înțeleg că CCR urmează să se pronunțe și vom avea validate candidaturile”, a spus Ilie Bolojan la Digi 24.

Ilie Bolojan, președintele interimar al României, a declarat că este sănătos ca doar candidaturile care respectă prevederile legale să fie validate. „Dacă nu respectă, atunci acestea nu au de ce să fie validate. Eu refuz să mă pronunț sau să mă antepronunț pe o chestiune sau alta. Președintele, chiar și interimar, trebuie să vorbească pentru toți cetățenii, indiferent de simpatii, de ce cred ei. Respectarea legilor de către toți este o condiție de bază, iar acceptarea că nimeni nu este mai presus de lege este o condiție de bază a oricărui stat civilizat.”

Referitor la investigarea aceleași decizii vechi a CSAT, Bolojan, a explicat: „Odată ce CSAT a adoptat această decizie și a transparentizat documentele, acestea au ajuns la toate instituțiile statului. Parchetele au luat deciziile de cuviință, iar în cazul celorlalte instituții, sunt încă în termen. Am întrebat dacă sunt și alte elemente care ar trebui luate în calcul. Chestiunile legate de anularea turului 1 de anul trecut au fost tranșate. A fost o decizie pe care nu și-a dorit-o nimeni, dar care a generat tot felul de scenarii. Odată luată, s-a convenit reluarea integrală a procesului electoral. În mai, românii vor putea să își aleagă președintele pe care îl vor dori.”, a spus Ilie bolojan la Digi24.

Bolojan, a mai adăugat: „Eu am încercat în această perioadă să fac tot ce ține de mine pentru ca fiecare instituție să își evalueze responsabilitățile și pentru ca lucrurile care nu au funcționat să fie corectate. Fac un apel la toate instituțiile și cetățeni: să se comporte responsabil, iar oamenii să voteze în cunoștință de cauză. Cea mai mare parte a instituțiilor implicate în alegeri sunt într-o colaborare firească, este vorba despre colaborarea dintre instituții.”

Președintele interimar, Ilie Bolojan, a fost întrebat dacă va prelua funcția de prim-ministru, după ce își va termina mandatul la Cotroceni. Bolojan a explicat că nu s-a pus astfel problema în coaliția de guvernare, dar a ținut să precizeze că mereu este nevoie să punem cei mai buni oameni în funcțiile cheie.

”Această chestiune nu s-a discutat deloc în coaliție și vă rog să vă aduceți aminte de o persoană care era propusă înainte de parlamentare și prezidențiale pentru funcția de premier. Trebuie să fim rezervați întotdeauna, mai ales în campanie pentru că toate anunțurile de acest tip se fac în cheie electorală. Revin asupra unei idei. Partidele și nu numai, întotdeauna este nevoie să folosim cei mai buni oameni. Ideea asta că vine un președinte al României și rezolvă tot, asta nu se poate. Este nevoie să vi cu cei mai buni oameni.”, a spus Ilie Bolojan.

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost prezent în platoul Digi 24 unde a explicat de ce nu dorește să candideze la alegerile prezidențiale.

„Am explicat deja de două ori această situație. Înainte de a ajunge președinte interimar, în urma demisiei președintelui Iohannis, eram președintele PNL și-n această calitate am semnat un protocol de coaliție prin care stabileam un candidat comun al partidelor care formează majoritatea parlamentară. Această decizie de a stabili un candidat comun și de a evita certurile din coaliție cred că a fost un lucru bun pentru că am văzut ce s-a întâmplat în anii trecuți. Gândiți-vă că acum, cu această posibilitate care s-a creat, să ai o anumită vizibilitate, intrai din nou într-o competiție politică. Ce-ar fi înseamnat în ceea ce privește stabilitatea țării noastre? Pentru că existau riscuri ca această coaliție să nu mai funcționeze, și dacă România nu are nevoie de ceva e că nu are nevoie de o instabilitate guvernamentală, pentru că asta ne va duce într-o zonă de risc bugetar și economic din cauza deficitelor mari pe care le avem. Una din condițiile de bază pentru a avita complicațiile bugetare este să ai o guvernare stabilă. Mai este și o altă problemă importantă. România nu este un stat în care președintele țării noastre să aibă competențele pe care le are de exemplu președintele Franței sau președintele SUA unde sunt niște guvernări de tip prezidențial unde forța președintelui este foarte mare. Cei care au gândit Constituția României în anii 90,  dorind să evite concentrarea puterii într-o singură mână, au gândit-o foarte plastic. Mașina țării noastre are două volane: unul este la președinte, celălalt este la premier. Dacă nu există o colaborare, în afară de conflictele pe care le-am avut de foarte multe ori, lucruri care înseamnă reprezentarea țării noastre, profitarea de oportunitățile care apar pentru noi se irosesc. A folosi o conjunctură care te-ar putea avantaja pentru a face gesturi de piroman politic ar fi aruncat țara în aer. Dacă situația era alta, atunci cu siguranță se puteau face lucrurile și altfel. O mare problemă mare a României este încrederea socială scăzută, politicienii au promis multe și au realizat puține sau deloc. Gândiți-vă ce însemna să ai 3-4 candidați care se ceartă între ei, se atacă. Erau alți candidați care stăteau pe margine și doar capitalizau, pentru că o astfel de atitudine ar fi demonstrat ceea ce acuză oamenii, că politicienii nu-și respectă înțelegerile” a spus Ilie Bolojan La Digi  24.

Bolojan critică atitudinea lui Trump de la întâlnirea cu Zelenski

Ilie Bolojan, președintele interimar al României, l-a felicitat pe Volodymir Zelenski pentru comportanentul pe care l-a avut în acești ani în care vecinii noștri au fost atacați de Rusia și a criticat atitudinea lui Donald Trump de la întâlnirea cu președintele Ucrainei. Bolojan susține că rezistența ucrainenilor a ținut România departe de un conflict cu  Rusia.

”Din punctul meu de vedere Zelenski și poporul ucrainean au avut un comportament de lăudat. Nu este ușor să reziști în fața atacurilor din ultimii ani, iar ei merită respectul pentru acest lucru. Ei rezistând acolo au ținut departe de noi pericolul pe care nu îl puteam avea, dacă ambițiile expansioniste ale Rusiei rămâneau la fel. Ce s-a întâmplat în dialogul din Biroul Oval între Trump și Zelenski, trebuia evitat. Sper să ajungă la înțelegere în aceste zile și să avem o pace în teritoriu”, a spus Ilie Bolojan la Digi 24.

Președintele interimar Ilie Bolojan susține că a văzut luările de poziție ale miliardarului american Elon Musk referitoare la situația din România, dar arată că țara noastră nu ar trebui să răspundă decât pe canale oficiale și nu la mesaje postate pe X.

”Din punctul meu de vedere vom avea diferite poziționări. Unii susțin un candidat, alții susțin alți candidați, depinde de fiecare familie politică. Ceea ce trebuie să facă statul român este să ia decizii corecte pentru toți cetățenii, decizii care să reprezinte bine România.Din punctul meu de vedere, din punct de vedere instituțional trebuie răspuns doar la mesajele transmise la nivel instituțional. Atunci când politicieni, oameni de afaceri au anumite opinii, nu este oportun să li se răspundă instituțional.”, a spus Ilie Bolojan, la Digi 24.

„Europa nu poate să își asigure apărarea fără SUA, dar trebuie să preia mai multă responsabilitate”

Ilie Bolojan, președintele interimar, a declarat că, în ciuda pivotării strategice a Statelor Unite către Rusia, Europa nu se poate descurca în continuare fără sprijinul SUA în domeniul apărării. Într-o analiză detaliată a situației actuale, Bolojan a subliniat că sistemul de apărare bazat pe NATO, care a funcționat eficient timp de 80 de ani, trebuie să continue să fie o prioritate pentru statele europene.

„Europa nu se poate descurca fără SUA, cel puțin în momentul de față. Acest parteneriat a funcționat foarte bine timp de decenii și a asigurat stabilitatea și dezvoltarea noastră. În ultima perioadă, însă, există o nevoie de ajustare a contribuțiilor financiare și militare ale SUA, în condițiile în care NATO rămâne axa principală de apărare a Europei”, a declarat Bolojan.

În acest context, el a precizat că România se află într-o situație relativ bună, având în vedere că a crescut semnificativ contribuția sa în cadrul NATO, ajungând la 2,5% din PIB. Cu toate acestea, președintele interimar consideră că este timpul ca țările europene, inclusiv România, să preia o parte mai mare din responsabilitățile de apărare, atît financiare, cât și militare.

„Dacă SUA vor decide să își reducă prezența în Europa, inclusiv prin scutul de protecție, va fi necesar ca statele europene să își asume o mai mare parte din costurile de apărare. Acest lucru va necesita o coordonare puternică între statele membre și ani de zile de pregătire pentru a construi un sistem de apărare sustenabil pe termen lung”, a explicat Bolojan.

Liderul interimar a menționat că deciziile strategice importante privind partajarea apărării în Europa vor fi luate în cadrul Consiliului NATO din iunie, care se va desfășura la Haga. Acesta a subliniat că România a făcut bine până acum prin parteneriatele strategice cu bazele NATO, având în vedere că țara joacă un rol important în securitatea regiunii.

„În următoarea perioadă, vom asista la o reașezare a forțelor de apărare. Cum se va face acest lucru, vom stabili în perioada următoare, dar este clar că vom avea o creștere a cheltuielilor de apărare. România trebuie să continue să fie un partener responsabil în cadrul NATO”, a conchis Ilie Bolojan.


Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu