Bola (Forța Dreptei): „PSD trebuie să învețe că redresarea bugetară nu se face punând și mai multe poveri fiscale pe o economie privată și așa slăbită și obosită”

bola 1

„Considerăm că nu există stat puternic și prosper fără o economie privată puternică” transmite președintele Forței Drepte Constanța, deputatul Bogdan Bola, care – în această perioadă electorală – consideră că firmele care își desfășoară activitatea în România nu au nevoie de și mai multe poveri fiscale. Parlamentarul constănțean trage astfel un semnal de alarmă, cu privire la măsurile fiscale care se preconizează a fi luate din 2025, după alegeri:

„Noi, cei din Forța Dreptei, considerăm că nu există stat puternic și prosper fără o economie privată puternică. Și chiar dacă suntem în plină campanie electorală, nu trebuie să uităm de cei care ne-au trimis în Parlament să îi reprezentăm în mod cinstit. Companiile care își desfășoară activitatea în România nu au nevoie de și mai multe poveri fiscale, ci de cât mai mult capital pe care să îl folosească pentru dezvoltarea și extinderea afacerii. De aceea, împreună cu colegii mei din Forța Dreptei am depus o inițiativă legislativă care schimbă fundamental modul de raportare al statului la profitul realizat de mediul de afaceri, prin impozitarea doar a profitului distribuit, nu a profitului realizat. Acesta este modelul de succes estonian, care sprijină antreprenorii, capitalizarea firmelor și lasă fonduri suficiente pentru inovare, dezvoltare și extindere. România trebuie să își înțeleagă cât mai bine nevoile și potențialul și să valorifice cu inteligență oportunitățile pe care le are. Nevoile noastre reale nu sunt acoperirea găurilor bugetare ale unui aparat de stat hămesit și ineficient. În loc să sancționăm succesul economic prin impozitarea profitului indiferent de destinația sa, putem să ne transformăm peste noapte într-una dintre cele mai atractive destinații pentru afaceri și investiții. Să stimulăm acumularea de capital și să penalizăm sub formă de impozit doar retragerea capitalului. PSD trebuie să învețe că redresarea bugetară nu se face punând și mai multe poveri fiscale pe o economie privată și așa slăbită și obosită. Guvernul, statul, sunt într-o simbioză cu economia privată. Sănătatea unuia depinde în totalitate de sănătatea celuilalt”, a transmis deputatul Bola.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu