Blocaj și scandal la reuniunea miniștrilor de Externe din G20: Rusia și China, front comun: „Susţinerea SUA şi NATO pentru Ucraina riscă să antreneze consecinţe catastrofale”

lavrov g20

Miniştrii de Externe din Grupul statelor puternic dezvoltate şi emergente (G20) nu au reuşit să adopte o declaraţie comună prin care să condamne invazia militară rusă în Ucraina şi să susţină sancţiunile antiruse impuse de Occident, existând obiecţii în principal din partea Moscovei şi Beijingului.

„Cei mai mulţi dintre participanţi au condamnat vehement războiul din Ucraina şi au evidenţiat faptul că provoacă o imensă suferinţă umană şi exacerbează fragilităţile existente în economia mondială – afectând creşterea economică, amplificând inflaţia, perturbând reţelele de aprovizionare, intensificând incertitudinea energetică şi alimentară, precum şi riscurile stabilităţii financiare. Au existat şi alte puncte de vedere, evaluări diferite asupra crizei şi a sancţiunilor”, anunţă Preşedinţia indiană a Grupului G20, în sumarul reuniunii de la New Delhi, vizualizat de agenţia MEDIAFAX.

Din cauza opoziţiei formulate de un grup de state, principalii aliaţi ai Rusiei şi Chinei, Grupul G20 nu a putut emite o declaraţie comună prin care să condamne invazia militară rusă în Ucraina şi să susţină sancţiunile antiruse adoptate de Occident.

„Recunoscând că Grupul G20 nu este forumul pentru soluţionarea problemelor de securitate, constatăm însă că aceste probleme pot avea consecinţe semnificative asupra economiei mondiale”, subliniază Preşedinţia indiană a organizaţiei.

Implicarea crescândă a SUA şi NATO în Ucraina riscă să antreneze o confruntare militară directă cu „consecinţe catastrofale”, a avertizat joi Rusia la Geneva, într-un discurs boicotat de numeroşi diplomaţi occidentali, relatează AFP, conform AGERPRES.

Într-un discurs susţinut în cadrul Conferinţei pentru dezarmare, viceministrul afacerilor externe, Serghei Riabkov, a denunţat ţările care împing la „escaladare”.

Diplomaţi europeni, americani şi britanici au boicotat discursul său, preferând să se adune în afara sălii în jurul ambasadoarei ucrainene, Ievheniia Filipenko. Un gest de solidaritate, cum au fost multe după invadarea Ucrainei de către Moscova anul trecut, notează AFP.

„Ameninţarea strategică cea mai gravă vine astăzi din partea politicii SUA şi NATO care vizează să înteţească şi mai mult conflictul în Ucraina şi în împrejurimi”, a acuzat diplomatul rus. „Implicarea lor crescândă într-o confruntare armată riscă să antreneze o înfruntare militară directă între puterile nucleare cu consecinţe catastrofale”, a mai spus Riabkov, într-o sală relativ goală, potrivit AFP.

Diplomaţii din ţările aliate Ucrainei, aflaţi în picioare în faţa unei fresce în culorile Ucrainei, afişau pancarte pe care se putea citi mesajul „StandWithUkraine”.

Ambasadoarea Ievheniia Filipenko a salutat această „extraordinară solidaritate cu poporul ucrainean”, afirmând că ţara sa vede în acest lucru şi „semnul izolării Rusiei”.

„Acest mod de a ne aduna în jurul ei este un mod de a spune că ţările noastre sunt unite în a refuza acest război de agresiune, a refuza această invazie şi a apăra dreptul Ucrainei la suveranitatea, integritatea şi libertatea sa”, a declarat pentru AFP ambasadorul francez Jerome Bonnafont.

Omologul său britanic Simon Manley a dat asigurări că el va continua să-şi arate susţinerea faţă de Ucraina „până când Rusia îşi retrage tancurile” din ţară.

Anul trecut în aceeaşi perioadă, ambasadorii occidentali au boicotat de asemenea discursul – prin videoconferinţă – al ministrului rus de externe Serghei Lavrov din Conferinţa pentru dezarmare. Constituită în 1979, Conferinţa pentru dezarmare nu se numără printre organizaţiile ONU, dar se reuneşte la sediul ONU de trei ori pe an.

În deschiderea sesiunii de luni, subsecretarul de stat american pentru controlul armamentelor, Bonnie Jenkins, a deplâns suspendarea de către Rusia a participării sale la noul Tratat START pentru dezarmare nucleară.

Riabkov a răspuns joi că Rusia a fost „forţată” să-şi suspende participarea la tratat, în contextul „războiului hibrid total” lansat împotriva ţării sale de „SUA, precum şi de alte ţări occidentale, inclusiv state dotate cu arma nucleară precum Franţa şi Regatul Unit”.

Secretarul de stat american Antony Blinken a cerut joi, în cadrul unei reuniuni a G20, ca Rusia să reînnoiască acordul asupra exporturilor de cereale ucrainene care expiră luna aceasta, informează AFP şi Reuters, conform AGERPRES.

„Este imperativ ca G20 să pledeze pentru reînnoirea şi extinderea iniţiativei asupra cerealelor (ucrainene), pentru a întări securitatea alimentară a celor mai vulnerabili”, a declarat la New Delhi secretarul de stat american, în faţa miniştrilor de externe ai ţărilor din G20, potrivit unui comunicat.

Ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, a acuzat joi Occidentul că „îngroapă cu neruşinare” iniţiativa privind transportul de cereale pe Marea Neagră ce facilitează exportul de produse agricole ale Ucrainei din porturile sale sudice, informează RIA Novosti, preluată de Reuters. Rusia a declarat miercuri că va fi de acord cu prelungirea acordului privind exportul de cereale prin Marea Neagră, care permite transportul în siguranţă al cerealelor din porturi ucrainene, doar dacă interesele propriilor săi producători agricoli vor fi luate în considerare.

Iniţiativa privind exportul de cereale prin Marea Neagră, mediată anul trecut de ONU şi de Turcia, expiră pe 18 martie şi nu poate fi prelungită decât cu acordul tuturor părţilor. Rusia a semnalat deja că este nemulţumită de anumite aspecte ale înţelegerii. Exporturile agricole ruseşti nu au fost vizate în mod explicit de sancţiuni occidentale, însă Moscova afirmă că restricţii la sistemele sale de plăţi, logistice şi de asigurări sunt o „barieră“ pentru capacitatea de a-şi exporta cerealele şi îngrăşămintele agricole.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu