Bilanţul protestelor sângeroase din Iran se ridică la peste 200 de decese

Consiliul suprem al securităţii naţionale din Iran a afirmat sâmbătă că „peste 200 de persoane” au fost ucise în manifestaţiile care au loc în Republica Islamică de două luni şi jumătate, relatează AFP şi dpa, conform AGERPRES. Acest bilanţ cuprinde „decese din rândul civililor şi forţelor de securitate, victime ale ciocnirilor între grupări opuse, participanţi la revolte, grupuri contrarevoluţionare şi separatişti”, a consemnat agenţia oficială Irna.

Luni, generalul Amirali Hajizadeh, comandant al forţei aerospaţiale a Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii islamice, a indicat un bilanţ de peste 300 de decese.

Consiliul securităţii a mai estimat totodată sâmbătă că pagubele înregistrate în această perioadă se ridică la „mii de miliarde de riali” (360.000 de riali fiind echivalentul a 1 dolar SUA).

Mişcarea de contestare a fost declanşată de decesul la 16 septembrie al tinerei kurde Mahsa Amini, reţinută de poliţie pentru încălcarea codului vestimentar strict pentru femei.

Procurorul general al Iranului, Mohammad Jafar Montazeri, a asigurat la rândul său sâmbătă că Parlamentul şi Autoritatea judiciară se preocupă de chestiunea obligativităţii vălului pentru femei şi a promis „rezultate rapide”, fără a preciza însă în ce sens ar putea fi modificată legea. El a menţionat într-un discurs la Qom că miercuri a avut loc „o reuniune cu comisia culturală a parlamentului şi rezultatele se vor vedea într-o săptămână sau două”.

În ce-l priveşte, preşedintele iranian Ebrahim Raissi a declarat sâmbătă într-o conferinţă de presă la Teheran că „legea fundamentală (a ţării) are valori şi principii solide şi imuabile, (…) dar există metode de implementare a Constituţiei ce pot fi modificate”.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *