Basarabenii din România se pregătesc de alegeri: Prezidențiale și referendum de aderare la UE. Secție de votare și în Constanța

vot moldova basarabia

Pentru alegerile prezidenţiale şi referendumul constituţional din Republica Moldova, din 20 octombrie, au fost constituite 2.221 secţii de votare. Dintre acestea, 234 de secţii de votare vor fi deschise peste hotare. Informaţiile au fost raportate de Comisia Electorală Centrală, anunţă newsmaker.md.

Potrivit CEC, pentru alegerile prezindenţiale şi referendumul constituţional, pe teritoriul Republicii Moldova vor fi deschise 1 957 de secţii de votare. Cele mai multe secţii de votare – 306 – se vor afla în municipiul Chişinău. În localităţile din stânga Nistrului vor fi deschise 30 de secţii de votare. De asemenea, vor fi deschise 234 de secţii de votare în străinătate, dintre care 16 în România (trei la Bucureşti, două la Iaşi, una la Bacău, una la Braşov, două la Cluj, una la Constanţa, una la Craiova, una la Galaţi, una la Oradea, una la Sibiu, una la Suceava şi una la Timişoara).

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

1 comentariu

  1. Cei care nu sunt de acord , să renunțe la cetățenie și să plece la ruși , că au ăia nevoie de forțe noi , pentru tocat în Ucraina , în oprațiunea cu care s-au făcut de băcănie , că în loc de trei zile , deja are trei ani ! Și după , poate intră și ei în Europa , că-n Corea de Nord , nu cred !

Lasă un comentariu