Balize maritime și geamanduri, montate de ABADL, pentru semnalizarea digurilor submerse

FB IMG 1783592496966

Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral a montat noi elemente de semnalizare maritimă pe litoral, în zonele aflate în administrarea instituției. Măsura vizează semnalizarea lucrărilor hidrotehnice și delimitarea zonelor de siguranță de pe mare.

135853

Potrivit reprezentanților ABADL, în conformitate cu obligațiile legale care îi revin, instituția a asigurat semnalizarea corespunzătoare a lucrărilor hidrotehnice aflate în administrare. Astfel, pe litoral au fost montate 12 balize maritime, destinate semnalizării digurilor submerse din zonele Constanța și Eforie. Dintre acestea, șase balize au indicativ cardinal Nord, iar alte șase au indicativ cardinal Sud. Rolul lor este de a marca zonele în care se află lucrări hidrotehnice sub apă, astfel încât utilizatorii spațiului maritim să fie informați corespunzător și să poată evita zonele de risc. Totodată, ABADL a marcat și un perimetru extins de siguranță pe mare, prin montarea a 40 de geamanduri biconice pe laturile de Nord, Est și Sud.

Prin aceste măsuri, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral își îndeplinește atribuțiile privind semnalizarea lucrărilor hidrotehnice și delimitarea zonelor de siguranță aferente obiectivelor administrate. Reprezentanții instituției precizează că aceste acțiuni contribuie la informarea corectă a utilizatorilor spațiului maritim și la creșterea siguranței în zonele vizate.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu