Balada baronului de Câmpie: Când Mitrea Cocor se întâlnește cu Imperiul Latifundiar de la Valu – Țărănușul prosper Mitroi ține pe tarlale simfonii bucolice de rouă și frăție

A fi sau a nu fi… pasăre de colivie unsă prin mila cerească și votul enoriașilor: aceasta este dilema existențială care îl frământă periodic pe ilustrul cârmuitor de la Constanța, Florin Mitroi. Într-o feerie epistolară demnă de un monarh absolut care a descoperit Facebook-ul după o recoltă bogată de rațe și subvenții, președintele Consiliului Județean s-a așezat ieri pe o brazdă să ne reamintească o adevărată lecție de smerenie de milionar în euro.

Într-un delir liric presărat cu metafore despre brazde, resemnări stoice și iubire de norod, Mitroi se dezvăluie în toată splendorile sale de Făt-Frumos al tractoarelor. Împărat în Palatul Administrativ de la Constanța, dar trimis direct al divinității pe tarlalele județului, domnia sa ne anunță că renunță la tron în clipa în care plebeii îi vor cere asta. Până atunci, însă, ne tratează cu o doză masivă de filozofie de tarla, explicându-ne cum se împacă el cu sine printre firele firave de grâu, de parcă județul ar fi o moșie personală lăsată de bunul Dumnezeu cu acte în regulă.

Această ipostază idilică ne duce cu gândul direct în curtea clasic-proletară a literaturii de lemn, reanimând-ul parodic pe legendarul Mitrea Cocor al lui Mihail Sadoveanu. Dacă personajul lui Sadoveanu rătăcea prin bezna istoriei și a realismului socialist lingând mâna „eliberatorilor” și slăvind colectivizarea, modernul nostru Mitroi ne propune o versiune revizuită și adăugită a epopeii: Mitrea-Baronul, argatul care a pupat solul patriarhal doar ca să se trezească latifundiar cu mii de hectare și conturi burdușite.

Căci da, farmecul democrației noastre originale este absolut inegalabil! Doar într-un capitalism de tip Teleorman-Constanța un om poate aduna pe persoană fizică peste o mie de terenuri de pământ roditor, transformându-se peste noapte în mogul agricol, ca mai apoi să ne scrie pe rețelele sociale texte lacrimogene despre sudoarea frunții și greutățile plugarului de rând. Cât de cinic să fii, în timp ce majoritatea agricultorilor adevărați din România se luptă cu seceta, lipsa sistemelor de irigații și utilaje ruginite din anii ’80, să ne vină un barosan local din agricultură să pozeze în Fecioara Maria a plugului? Dacă lucrurile ar sta cu adevărat așa cum le pictează Mitroi în poeziile sale de sâmbătă, în care viața de țărănus prosper e o simfonie de rouă și frăție, atunci toți agricultorii români ar trebui să dețină cel puțin câte un palat, o flotă de combine de lux și un județ pe persoană fizică. În realitate, când vremurile se îngroașă, când opoziția sau realitatea economică îl strâng cu ușa, domnul președinte se întoarce la matcă, îmbracă haina victimizării pastorale și se refugiază în retorica bunului țăran simplu care „iubește oamenii” din spatele geamurilor fumurii ale unui bolid de lux.

Așadar, îl înțelegem pe deplin pe domnul Mitroi. Nicăieri în altă parte pe Pământ cineva care a îngrășat conturile din subvenții și tranzacții funciare nu ar putea livra un asemenea discurs lacrimogen despre ocrotirea maselor. Rămânem doar cu o singură certitudine: atâta vreme cât tarlalele aduc profituri de imperiu, iar electoratul le citește baladele bucolice cu lacrimi în ochi, imperiul agricol de la Constanța merge înainte, cu aceeași răbdare strategică… până la următoarea subvenție.