Bădălău, împins „pe scări” în comisiile parlamentare: Vot în unanimitate pentru revocarea din funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Conturi – UPDATE

UPDATE
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului au votat, luni, revocarea lui Niculae Bădălău din funcţia de consilier al Curţii de Conturi şi vicepreşedinte al Autorităţii de audit. Hotărârea Parlamentului a fost adoptată cu 308 voturi „pentru” şi o abţinere.
„Reputația dlui Bădălău Niculae – vicepreședinte al Autorității de Audit este iremediabil afectată și nu mai îndeplinește condițiile prevăzute dla art. 50, alin 1 din Legea 94/1992”, potrivit raportului comisiilor de Buget din Camera Deputaților și Senat.
Bădălău a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, într-un dosar în care este acuzat că i-a oferit mită 170.000 de euro unui primar din judeţul Giurgiu, în schimbul acordării unor contracte de lucrări publice.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Comisiile de buget-finanţe ale Camerei Deputaților și Senatului au adoptat, luni, cu un vot în unanimitate, raportul cu privire la revocarea lui Niculae Bădălău din funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Conturi, după arestarea preventivă a acestuia. De la ora 14.00, plenul reunit se reunește pentru a vota raportul.
Curtea de Apel Bucureşti a decis ca fostul senator PSD Niculae Bădălău să fie arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi trafic de influenţă, într-un dosar în care este acuzat că i-a oferit mită 170.000 de euro unui primar din judeţul Giurgiu, în schimbul acordării unor contracte de lucrări publice.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


