Austriecii de la OMV Petrom i-au promis lui Iohannis că vor să investească mai mult în România – VIDEO

Președintele României, Klaus Iohannis, a primit luni, 21 noiembrie 2022, la Palatul Cotroceni, o delegație a OMV Petrom, condusă de directorul general executiv al OMV și președinte al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom, Alfred Stern. Subiectele abordate de către conducerea companiei au vizat activitatea și planurile de investiții în România, anunță Administrația Prezidențială. Vizita reprezentanților companiei austriece vine la doar trei zile după ce ministrul austriac de interne a anunțat că se opune aderării României la Spațiul Schengen. Cu referire la strategia OMV Petrom, au fost prezentate principalele direcții de implementare a unui plan de investiții ambițios, care vizează inclusiv producția de energie din surse regenerabile, biocombustibili și adoptarea de noi tehnologii, preciează Administrația Prezidențială.
„În contextul preocupărilor privind asigurarea securității energetice la nivel național și a eforturilor de gestionare adecvată a efectelor crizei din energie, Președintele României a subliniat faptul că potențialul energetic al țării noastre este unul deosebit, dar care trebuie susținut consistent prin investiții ale operatorilor din sectorul energiei. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a evidențiat importanța care trebuie acordată tranziției energetice, în special din perspectiva inovării, accentuând oportunitățile oferite de fondurile europene. Președintele României a precizat faptul că, dată fiind criza energetică actuală și riscurile existente, țara noastră își propune să utilizeze întregul potențial energetic și toate resursele de care dispunem, pentru a trece cu bine peste criză și a reduce riscurile în funcționarea sistemului energetic național. În cadrul discuțiilor cu privire la planurile de investiții ale companiei, un subiect distinct l-a constituit proiectul Neptun Deep. Președintele Klaus Iohannis a reiterat importanța strategică a acestui proiect pentru România și a solicitat conducerii OMV începerea cât mai rapidă a exploatărilor offshore în cadrul perimetrului deținut de Romgaz și OMV Petrom, având în vedere că legea offshore este una favorabilă și se află în vigoare. Conducerea OMV a prezentat stadiul proiectului și pașii cheie realizați, asumând angajamentul de a adopta decizia finală de investiție la mijlocul anului 2023, astfel încât exploatarea gazelor naturale din perimetrul Neptun Deep să demareze cât mai curând posibil. În continuarea discuțiilor, au fost abordate o serie de aspecte privind evoluțiile energetice regionale din perspectiva impactului crizei energetice asupra economiei în general, dar și asupra mediului de afaceri și populației. Președintele României a subliniat necesitatea unor măsuri adecvate, care să reducă inechitățile și să asigure susținerea de care consumatorii casnici au nevoie, dar și a economiei în ansamblul său, pentru menținerea competitivității în industrie și alte sectoare. În contextul discuțiilor privind evoluțiile de la nivel regional, a fost abordată intenția OMV Petrom de dezvoltare a unor proiecte de anvergură și în Republica Moldova, inițiativă salutată de Președintele Klaus Iohannis, care a precizat că România este dispusă să acorde tot sprijinul necesar asigurării unui nivel adecvat de securitate energetică în țara vecină”, mai transmite Administrația Prezidențială.
Ministrul austriac de Interne revine furtunos pe tema Schengen: „Extinderea acestui spațiu este inutilă!”
Ministrul austriac de interne Gerhard Karner și-a reiterat luni scepticismul cu privire la extinderea spațiului Schengen.
„Situația de la graniță, care este insuportabilă pentru populația locală, arată că, în general, Schengen nu funcționează și că extinderea acestui spațiu este inutilă”, a declarat acesta în timpul unei vizite la granița dintre Austria și Ungaria, transmite postul de televiziune N1 – partener exclusiv CNN.
Karner a precizat că numai în acest an Burgenland, o regiune care se învecinează cu Ungaria, a înregistrat 74.291 de refugiați care au venit din țări ale UE unde, contrar principiului, nu au fost înregistrați.
„Cetățenii doresc, pe bună dreptate, ca returnările să se facă la frontieră. Cu toate acestea, atunci când se solicită azil, acest lucru este imposibil din punct de vedere legal”, a adăugat el.
Karner a spus că ar trebui să fie posibilă refuzarea intrării deja la frontieră a cetățenilor care nu au șanse să primească azil politic, menționându-i pe cei din India, Tunisia și Maroc. „Numai în acest an, 11.400 de tunisieni au solicitat azil în Austria”.
Acesta a mai spus că prin declarația sa în care s-a opus extinderii Schengen, ministrul a vrut să avertizeze cu privire la situația dificilă a migrației ilegale cu care se confruntă Austria în ultimele luni.
La sfârșitul săptămânii trecute, Karner a declarat că din cei 100.000 de migranți ilegali înregistrați în Austria în acest an, 75.000 au trecut printr-un stat membru al UE fără a fi înregistrați. De aceea, el consideră că extinderea Schengen este inutilă. Comisia UE dorește ca Croația, Bulgaria și România să fie incluse în spațiul Schengen. Ministrul austriac de Interne Gerhard Karner se pronunța încă de săptămâna trecută împotriva acestor acțiuni.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


