Site icon TOMIS NEWS

Austeritatea fiscală. Moraru (UNPR-RSE): „Din partea mea, guvernul poate să fie condus și de marțieni. Șocant este că avem discuții, în loc să avem ceea ce trebuie – Analize de impact!”

moraru

Ședința de la Palatul Cotroceni convocată luni de președintele Nicușor Dan cu liderii PSD, PNL, USR, UDMR nu s-a soldat cu o înțelegere privind măsurile economice urgente pentru reducerea deficitului bugetar, susțin surse politice. Discuțiile s-au reluat astăzi între liderii partidelor, fără Nicușor Dan.

Președintele s-a întâlnit cu reprezentanții PSD, PNL, USR, UDMR și cu liderii minorităților naționale, în încercarea de a contura un set de măsuri economice pe termen scurt și mediu. Însă, deși discuțiile au fost catalogate ca fiind „raționale” și „constructive”, nu s-a ajuns la un consens final. „Suntem într-o fază de discuții și eu apreciez foarte mult că toți oamenii sunt rezonabili, vorbesc de liderii partidelor. Așteptați-ne să venim cu setul asumat de măsuri”, a declarat Nicușor Dan duminică, înaintea reuniunii. Președintele anunțase că la finalul zilei de luni va exista un draft de măsuri economice, însă a subliniat că acesta nu va reprezenta varianta finală. Discuțiile au fost programate pentru a doua parte a zilei și, potrivit declarațiilor anterioare ale șefului statului, nu s-au concentrat pe împărțirea funcțiilor în viitorul Executiv, ci strict pe soluțiile fiscale necesare pentru a echilibra bugetul de stat. Cu toate acestea, Nicușor Dan a estimat că până la sfârșitul săptămânii ar putea fi cunoscut numele viitorului prim-ministru și că noul Guvern ar putea fi învestit într-un interval de aproximativ zece zile. Favorit pentru funcția de premier rămâne Ilie Bolojan, lider liberal pe care Nicușor Dan îl susține deschis, însă o eventuală nominalizare trebuie acceptată de toate partidele participante la negocieri.

Discuțiile dintre partidele politice privind formarea viitoarei coaliții guvernamentale au stagnat, fără a se înregistra progrese concrete, potrivit unor surse apropiate negocierilor. Atât PSD, cât și PNL, nu și-au revendicat oficial funcția de prim-ministru, iar aparent niciun partid nu pare dispus să-și asume în mod deschis această poziție. Negocierile au rămas într-un impas total, fără înțelegeri atât în privința măsurilor fiscale, cât și a formulei guvernării sau desemnării premierului. Marți, de la ora 15:00, liderii PSD, PNL, USR și UDMR s-au reîntâlnit, într-o nouă rundă de negocieri pentru formarea guvernului, reluând de fapt discuțiile pe măsuri fiscale – de la zero. Subiectul central este identificarea unui pachet de reduceri sau restructurări fiscale care să stârnească consens.

BNR: „Să nu te atingi de hoția asta uriașă e strigător la cer”

Eugen Rădulescu, unul dintre consilierii guvernatorului BNR, a declarat că politicienii nu vor să profesionalizeze și să depolitizeze ANAF pentru că de acolo se fură, așa că, în loc, inventează noi taxe, care oricum nu vor putea fi strânse cum trebuie la bugetul de stat tocmai pentru că ANAF nu e pusă să-și facă treaba. Rădulescu a insistat că prin necolectarea TVA atâta cât e acum statul român se lasă jefuit și ar trebui să ia măsuri pentru o bună colectare în loc să inventeze alte taxe. Eugen Rădulescu s-a arătat extrem de nemulțumit de taxarea tranzacțiilor bancare așa cum se vehiculează, cu o sumă fixă, de 1 până la 3 lei per operațiune: „Cine spune așa ceva nu înțelege ce înseamnă economia de piață. Își imaginează că ia măsuri în care banii vor veni din cer. Noi avem cea mai mică monetizare din toată Uniunea Europeană. Vrem să taxăm tocmai activitatea bancară? Dar cine a făcut în Europa așa ceva? Vrem să fim Venezuela? Asta facem, dacă facem asta. Venezuela a aplicat această măsură. Dacă noi vrem să aducem țara la nivelul Venezuelei, asta facem. Este o aberație”.

„Cea mai mare problemă pe care o avem o reprezintă neîncasarea veniturilor statului. ANAF trebuie profesionalizată și scoase de sub influențe politice sau de altă natură, care transformă într-un rateu de proporții. De ce vorbim despre neîncasare de TVA de 9 miliarde de euro în fiecare an? Eu am spus la un moment dat că sunt 9 miliarde de lei. Nu, am greșit, erau 9 miliarde de euro, am crezut că sunt suma. Am crezut că e vorba despre lei, pentru că mi se pare imposibil ca statul român să se lasă jefuit cu sume de această proporție și să nu facă nimic. Ridicăm din umeri. Noi nu încasăm 30% din TVA, media Uniunii Europene este de 6%, în Ungaria este de 2,3%. Noi nu încasăm 30% și vorbim despre alte formule de a încasa bani la buget, când avem o hemoragie extraordinară. Bulgaria are vreo 7% din TVA neîncasat, Bulgaria va intra în euro. Noi stăm pe margine și ne uităm”, a explicat Eugen Rădulescu, pentru Digi24.

Acesta a explicat de ce nu e posibilă acum impozitarea progresivă pe care o tot cer social-democrații: „Ca să poți să faci un impozit progresiv trebuie să ai venitul global. Mai angajăm încă 50.000 de oameni la ANAF și rezolvăm problema obsesiei pe care o are stânga, ca nu cumva cineva să câștige din muncă. Trebuie să câștigăm numai aia care nu plătim TVA, care furăm statul neplătind plătim TVA. Asta cu impozitul progresiv spunem toată Europa civilizată are impozit progresiv. Da, așa este, dar toată Europa civilizată nu lucrează manual la ANAF și toată Europa civilizată are neplată de TVA de 6%, noi avem 30%. Hai să rezolvăm problemele care sunt grave în economie și după aceea ne gândim la cai verzi de pereți”. În schimb, o soluție pentru TVA e taxarea inversă: „Ea se aplică și la noi pentru câteva produse unde nu mai există fraudă pe TVA”.

Consilierul BNR a mai spus că am ajuns în această situație și pentru că ANAF nu-și face treaba și nu-și face treaba din cauza politicienilor, care au interes s-o țină disfuncțională.              

CFA România: „Nici în Evul Mediu, când exista șerbia, nu erau atât de mari birurile”

Introducerea unei taxe fixe de până la 3 lei pe fiecare tranzacție bancară i-ar face pe români să revină la plata cash, nu cu cardul, a declarat președintele Asociației CFA România Adrian Codîrlașu, luni pentru Digi24, care a comentat și cu privire la o taxă de solidaritate pentru cei cu venituri de peste 10.000 lei pe lună. „Nici în Evul Mediu, când exista șerbia, nu erau atât de mari birurile”, a mai spus el.               

„În loc să să își revizuiască cheltuielile, că dacă ne uităm în ultimii 3 ani, cel puțin în fiecare an a am avut o majorare de taxe și ne trezim cu un deficit bugetar și mai mare, deși veniturile au crescut și ceea ce spune și Uniunea Europeană, problema e la cheltuieli, nu la venituri, că veniturile au crescut. Practic anul trecut a fost o risipă de proporții epice a Guvernului de atunci și acuma pun cetățenii să să plătească acea risipă. Cum au mai procedat și anii trecuți, se uită unde sunt bani, hai să găsim un motiv să-i luăm. Nu știu cui i-a venit această idee cu impozitarea tranzacțiilor bancare”, a declarat Adrian Codîrlașu, întrebat cum ar vedea o taxă pe tranzacțiile bancare și cum ar implementa-o Guvernul în condițiile actuale, luni la Digi24.

„Automat va duce practic la trecerea economiei, din nou, către cash și vom face tot plățile din nou cash”, a subliniat el, referitor la taxa pe fiecare tranzacție bancară.

Despre faptul că ar aduce 50 de miliarde de lei la buget, o astfel de taxă, Codîrlașu a spus că „probabil s-or fi uitat câte tranzacții s-au făcut anul trecut, l-au înmulțit cu un leu, doi lei sau trei lei, cât vor să pună taxa asta și le-a ieșit suma asta”.

„Comportamentul oamenilor se va schimba. Majoritatea plăților cu cardul sunt de sume foarte mici. Eu dacă plătesc 10 lei, bineînțeles, n-o să mai plătesc cu cardul, voi plăti cash. Și 100 lei nu face sens să plătesc 3% pe pe tranzacție. Voi plăti tot cash. Deci se va schimba comportamentul consumatorului, va merge pe cash, nu vor încasa banii aceștia, dimpotrivă. S-ar putea chiar costurile de finanțare ale statului să crească, pentru că acum, dacă ne uităm agregatul monetar M1, unde este cash-ul tipărit și din conturile curente să facă aceste plăți cu cardul. Dacă se vor muta din acele conturi curente pe cash, practic lichiditatea pe piață va scădea, vor fi mai puțini bani, dobânzile vor crește, costul de finanțare al statului va crește”, a completat președintele CFA România.

Despre taxa de solidaritate introdusă pentru toți cu venituri de peste 10.000 lei pe lună, Adrian Codîrlașu s-a întrebat: „Solidaritate cu cine? Cu acele politici fiscale inconsistente și nesustenabile făcute anul trecut?”.

„Efectiv s-au făcut niște erori, erori majore anul trecut și acuma costul acelor erori e pus pe pe salariați. Deja un salariat plătește 42% din din venitul lui, doar impozit. Dacă mai crește de la 10 la 20, mai mult de jumate din salariu o să-l dea la stat. Din ce rămâne cu acea jumătate din salariu mai plătește și TVA când cumpără. O să crească undeva la șapte, opt luni muncește cineva doar pentru stat. Adică nici în Evul Mediu, când exista șerbia, nu erau atât de mari birurile. E efect nesustenabil”, a conchis el.

„La așa competiție de imbecilități, se pot întrece doar imbecilii”

Taxa pe tranzacțiile bancare ar putea prevedea un comision de 1 leu pe tranzacție pentru sumele sub un anumit plafon și de 3 lei pentru cele peste acest nivel, banii urmând să fie virați direct în bugetul de stat, nu la băncile emitente. Excepție ar putea face plata facturilor uzuale, precum telefonie, gaze, energie electrică sau cablu, însă măsura controversată a stârnit critici. Experți în domeniu, precum Gabriel Biriș și Irina Ștefan, consideră această măsură o taxă ascunsă, care ar descuraja plățile electronice și ar afecta atât populația, cât și mediul de afaceri, în loc să combată evaziunea fiscală. Modelul acestui soi de taxă provine din Ungaria, unde, din 2009, s-a instaurat o taxă similară, însă experiențele internaționale arată că astfel de măsuri pot avea efecte negative asupra fluxului de plăți și agilității economice. Pe scurt, este o imbecilitate fiscală, așa cum consideră și președintele Uniunii Naționale a Patronatului Român – Regiunea Sud-Est, Daniel Moraru:

„La ce mi-au auzit urechile în această perioadă, mai că-ți vine s-o tai în munți sau unde vezi cu ochii… Observ totuși că nimeni nu prinde esența. Avem discuții politice, dar nu avem nici un fel de analiză. De impact, mă refer. Din partea mea, guvernul poate să fie condus și compus din marțieni. Șocant este că avem discuții, în loc să avem ceea ce trebuie – Analize de impact! Orice om întreg la cap, mai ales unul cu responsabilități, face așa ceva: dacă iau măsura X, se întâmplă Y și Z? Sau Q? Sau ce o fi… Este incredibil că se discută de măsuri fiscale fără nici un fel de impact bugetar, economic sau social! Aproape că ai crede că țara asta nu este reală… Cum poți să decizi și să institui o măsură fără să știi ce efect posibil ar putea să aibă? Dacă efectul negativ este unul… să zicem, care lovește în colectare? Păi din ce austeritate ieșim dacă vom avea o colectare mai slabă și ne înfundăm mai tare? Recomand să renunțăm la popcorn și să ne gândim la centurile de siguranță”, a spus Moraru, pentru TOMIS NEWS.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version