AUR, în pragul ruperii: Simion, acuzat că – în loc de reformă – își promovează rudele în partid. Andrușceac, vârf de lance al unei noi formațiuni

În laboratoarele politicii se coace un nou partid, cu reprezentare parlamentară și europarlamentară. Semnalul îl dă fostul deputat AUR, Antonio Andrușceac, care îl atacă direct pe George Simion și conducerea partidului. Andrușceac invocă maniera „dictatorială” prin care Simion a impus listele la alegerile parlamentare și faptul că doi soți se regăsesc în noua garnitură de parlamentari a partidului, deși acesta nu este un lucru nou pentru cei de la AUR, care au avut precedente precum soții Aelenei sau Târziu.
Germenii noului partid sunt formați de aripa antisemită din AUR care, nereușind să îl detroneze pe Simion de la conducerea AUR, are în plan crearea unui nou partid. Președinte a fost propus chiar Antonio Andrușceac, dar acesta a refuzat considerând că este o pălărie prea mare. Secretarul general este Viorel Pârvu, iar întreaga formațiune ar urma să fie finanțată de Gigi Becali, nemulțumit de faptul că Simion nu îi urmează sfaturile și nu se dezice de Călin Georgescu. Nici un mare investitor imobiliar asociat cu AUR nu ar fi străin de aceste mișcări care vizează apariția unui nou grup parlamentar. Planurile au fost realizate în birourile unei primării de sector din Capitală.
În următoarea perioadă, Antonio Andrușceac, conform propriilor declarații, va încerca să adune nemulțumiții din AUR în jurul său, iar apoi să urmeze anunțul noului partid. Amintim că ieri șase parlamentari SOS au declarat în plenul Parlamentului retragerea din grupurile parlamentare.
Scandal de proporții: Deputatul Antonio Andrușceac, exclus din partid
Deputatul Antonio Andrușceac a intrat în conflict direct cu George Simion și conducerea AUR. În aceste condiții, cei de la AUR anunță excluderea din partid a lui Andrușceac, pe care îl acuză că a pornit întreg scandalul pentru că nu a ”primit un loc călduț la ASF”.
”Antonio Andrușceac este un fost deputat AUR care acum este nemulțumit că nu a primit un post călduț la ASF. Culmea este că exact Antonio Andrușceac este cel care a împiedicat numirea unui specialist autentic în conducerea ASF ca propunere din partea AUR. Aici nu e vorba de antisemitism, ci de oportunism! Este exact același tip de scandal pe care Antonio Andrușceac l-a creat și în USR. Pentru declarațiile defăimătoare aduse de Antonio Andrușceac, organele statutare s-au sesizat și cel mai târziu mâine el va fi exclus din rândurile noastre.”, au precizat cei de la AUR.
Fostul deputat AUR, Antonio Andrușceac, a lansat acuzații dure la adresa conducerii partidului, printr-o declarație publicată pe TikTok, în care denunță lipsa de transparență, excluderea membrilor incomozi și promovarea rudelor în funcții de conducere.
Andrușceac afirmă că, de peste doi ani, a încercat să rezolve problemele în interiorul partidului, dar fără succes. „Se pare că delictul de opinie, cel pe care îl foloseam noi ca slogan în momentul în care CNA-ul sau alții puneau pumnul în gura presei sau al unor oameni politici care își permiteau să spună anumite adevăruri, a devenit lege și motiv de excludere din Partidul AUR”, a declarat fostul deputat.
Una dintre principalele sale nemulțumiri vizează ceea ce el consideră a fi o încălcare a promisiunilor făcute de liderul partidului, George Simion. Andrușceac susține că Simion nu și-a respectat angajamentul de a evita prezența soților pe listele electorale ale partidului. Acesta a dat exemplul filialei AUR Bacău, unde soții Enache ar fi fost menținuți în poziții-cheie, ambii deputați, deși „niciunul nu are niciun fel de merite”, în timp ce alți membri activi au fost excluși.
Fostul deputat a denunțat și marginalizarea membrilor care au contribuit semnificativ la succesul AUR, menționând cazul Ancăi Panaite, despre care afirmă că „a scos de una singură doi consilieri locali, fără nicio vizită a lui Simion” și fără sprijin de la centru. De asemenea, el susține că a fost înlocuit abuziv în Bacău cu „verișoara Enache”.
Andrușceac subliniază că această situație nu este nouă, ci este cunoscută de mai mult timp în partid. Totuși, el afirmă că nu renunță la lupta pentru a aduce schimbări din interiorul AUR și cere conducerii să își asume deciziile.
Fostul deputat AUR, Antonio Andrușceac, a lansat acuzații dure la adresa conducerii partidului, printr-o declarație publicată pe TikTok, în care denunță lipsa de transparență, excluderea membrilor incomozi și promovarea rudelor în funcții de conducere. Andrușceac afirmă că, de peste doi ani, a încercat să rezolve problemele în interiorul partidului, dar fără succes. „Se pare că delictul de opinie, cel pe care îl foloseam noi ca slogan în momentul în care CNA-ul sau alții puneau pumnul în gura presei sau al unor oameni politici care își permiteau să spună anumite adevăruri, a devenit lege și motiv de excludere din Partidul AUR”, a declarat fostul deputat.
Una dintre principalele sale nemulțumiri vizează ceea ce el consideră a fi o încălcare a promisiunilor făcute de liderul partidului, George Simion. Andrușceac susține că Simion nu și-a respectat angajamentul de a evita prezența soților pe listele electorale ale partidului. Acesta a dat exemplul filialei AUR Bacău, unde soții Enache ar fi fost menținuți în poziții-cheie, ambii deputați, deși „niciunul nu are niciun fel de merite”, în timp ce alți membri activi au fost excluși.