Au reapărut haitele de câini în Constanța. „Nu mai poți să mergi pe stradă!” – VIDEO

Problema câinilor vagabonți persistă din vremuri imemoriale în Constanța. Dacă în ultima perioadă situația a fost rezonabilă, haitele au reapărut, iar Primăria Constanța nu mai gestionează corespunzător, întrucât nu vorbim de grupuri de 3-4 câini, ci de peste 10 în unele cartiere. În acest context, oriunde există o astfel de haită, nici un cetățean nu mai poate circula pe acolo. Mai grav, avem situații în care acestea se amplasează la intrarea în magazine, piețe sau benzinării.

La intrarea de la Poarta 5, găsim aproximativ 12 câini, iar locuitorii din zonă nu mai suportă situația: „În spatele mașinilor din parcarea Rompetrol sunt peste 10 câini. Din cauza căldurii sau că ei credeau că cineva le ia mâncarea văd că se mârâie între ei și la oamenii care trec pe acolo”.

Dacă în timpul zilei haita în cauză ocupă practic intrarea la poarta 5 și intersecția de la Far, pe timpul serii se desfășoară efectiv pe bulevard și în parcul de vis-a-vis:
„Nu vine dom-le nimeni să îi ia. Nu poți să mergi pe stradă, aici la mine la benzinărie, te duci cu copilul în parc și stai cu frică. În Primărie se doarme. Ei nu se plimbă prin oraș să vadă ce se întâmplă? Am impresia că stau doar în birouri. Este incredibil să ai zeci de câini la plimbare pe bulevard și să nu reacționeze autoritatea!”, ne-a spus un locuitor din zonă.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


