Au început evenimentele dedicate Zilei Dobrogei. Elevi constănțeni, spectacole la Muzeul de Istorie – VIDEO

Pe 14 noiembrie, dobrogenii își serbează ziua. Se împlinesc 144 de ani de la Unirea Dobrogei cu România și, la Constanța, începe o serie de mai multe evenimente dedicate acestui eveniment istoric (AICI și AICI). Vineri a avut loc primul dintre aceste evenimente cu iz de sărbătoare, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, unde instituția, în colaborare cu Inspectarul Școlar Județean Constanța și Societatea de Științe Istorice din România – filiala Constanța, a organizat , de la ora 11.00, în Aula „Adrian Rădulescu”, simpozionul dedicat Zilei noastre.
Au participat elevi din orașul și județul Constanța, care au prezentat eseuri – Loredana Dinu – Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu”, Fabian Cotan – Liceul Teoretic „George Călinescu”, Bianca Gornea – Școala gimnazială nr. 16 „M.I.Dobrogeanu” – și un program artistic dedicat evenimentului – Școala gimnazială „I. Murgescu” Valu lui Traian, Teodor Danci – solist vocal, Răzvan Decu, Jechiu Miruna, Alesia Marinescu – Şcoala gimnazială nr. 1 Valu lui Traian, Ansamblul „Cartalu” – Școala gimnazială Vulturu, Anda Andreea Buică – Liceul de Artă „Regina Maria”, Școala gimnazială nr. 18 „Jean Bart” . De asemenea, au mai participat și elevii de la Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu”, Liceul Teoretic „George Călinescu”, Liceul Teoretic „Traian”, Școala gimnazială nr. 16 „M. I. Dobrogeanu ”, Școala generală nr. 18 „Jean Bart”, Școala gimnaziala nr. 22 „I.C. Brătianu”, Şcoala gimnazială nr. 1 Valu lui Traian, Școala gimnazială „I. .Murgescu” Valu lui Traian, Școala gimnazială Vulturu, Școala gimnazială „George Coșbuc” 23 August, Școala gimnazială „Ion Creangă” Albești.

Aceștia au fost organizați de dr. Lavinia Dumitrașcu, muzeograf MINAC, care a ținut o scurtă lecție de istorie:
Invitatul special al evenimentului a fost directorul Serviciului Judeţean Constanța al Arhivelor Naționale, dr. Gina Ghiață:



