Angajații români sunt epuizați: 1 din 3 vrea să demisioneze din cauza epuizării – Prea multă muncă și salarii foarte mici

În ultimii trei ani, mii de angajați din România au ajuns la capătul puterilor. Oamenii se simt epuizați pentru că au trebuit să rezolve din ce în ce mai multe sarcini la muncă, dar efortul lor nu s-a văzut și în portofel. Chiar dacă unora le-au crescut salariile, prețurile s-au mărit mult mai repede, așa că banii de la sfârșitul lunii valorează acum mai puțin. Această combinație între munca prea multă și traiul tot mai scump i-a făcut pe mulți să-și piardă entuziasmul și motivația.

Studiul „Employee Sentiment România 2026″, realizat de MKOR, arată o imagine sumbră a stării moralului în mediul corporativ. Volumul de muncă a crescut constant, echipele au devenit mai mici, iar moralul colectiv a atins cel mai scăzut nivel din cei trei ani de monitorizare. În acest context, intenția de schimbare a locului de muncă a crescut și ea: 1 din 3 angajați spun acum că e foarte probabil să plece în următoarele șase luni. Datele sunt alarmante. În 2023, 23% dintre angajați declarau că e probabil sau foarte probabil să plece în următoarele șase luni. În 2025, această proporție a ajuns la 29%, ceea ce înseamnă că 1 din 3 angajați din România se află în acest moment pe picior de plecare. Scorul mediu de probabilitate a schimbării, măsurat pe o scală de la 0 la 10, a urcat de la 3,3 în 2023 la 3,9 în 2025. O mișcare aparent mică în cifre absolute, dar relevantă ca direcție: tendința e liniară, fără niciun semn de stabilizare. Profilul tipic al angajatului care vrea să-și schimbe locul de muncă este: bărbat de aproximativ 40 de ani, din mediu urban, cu funcție de execuție și studii superioare, cu un venit mic de cel mult 4.000 de lei și cu percepția faptului că salariul a scăzut față de 2024 din cauza scăderii puterii de cumpărare.

Deși salariul rămâne factorul dominant, 78% dintre angajații care iau în calcul o schimbare profesională menționează un venit mai mare ca principal motiv. Pentru aceștia, motivația depășește sfera financiară, fiind dublată de o dorință de predictibilitate și evoluție profesională. Oamenii nu vor doar mai mulți bani, vor și siguranță și perspective de carieră. Datele indică o ruptură tot mai clară între așteptările angajaților și ceea ce oferă companiile. Majorările salariale din ultimul an au fost, în multe cazuri, sub nivelul perceput ca necesar pentru a compensa scumpirile, ceea ce a dus la o scădere reală a veniturilor. Chiar și acolo unde salariile au crescut nominal, angajații simt că-și permit mai puțin decât înainte, din cauza inflației care le erodeaza veniturile.

Un paradox interesant apare în comportamentul angajaților: mulți vor mai mult, dar rămân pe loc. Aproximativ jumătate dintre angajați aleg să rămână în companiile actuale, nu pentru că sunt mulțumiți, ci pentru că nu văd o alternativă suficient de clară și sigură. Într-o economie în care incertitudinea persistă, schimbarea jobului nu mai este văzut ca un upgrade sigur, ci ca un pariu. Profilul angajatului „stabil” este relevant: venituri medii, experiență, un grad relativ de confort și, mai ales, absența unei deteriorări evidente a mediului de lucru. Nu este loialitate, ci calcul economic. Diferența dintre cei care pleacă și cei care rămân nu este dată de nivelul salariului în sine, ci de dinamica acestuia raportată la costul vieții. Atunci când veniturile stagnează sau cresc sub inflație, presiunea crește rapid. Când situația este percepută ca stabilă, chiar și la un nivel mediocru, angajații amână decizia de plecare.

Autorii studiului subliniază o realitate dură: „Moralul scăzut nu costă nimic, până costă totul. Datele din 2026 arată că angajații români nu mai sunt dezamăgiți de un an dificil. Sunt obosiți de trei ani în care au dat mai mult decât au primit. La un moment dat, oboseala devine decizie. „Pentru companii, mesajul este incomod. Strategiile clasice de retenție, bazate pe ajustări salariale moderate și beneficii punctuale, nu mai sunt suficiente într-un context în care inflația „mănâncă” rapid orice creștere. În același timp, capacitatea firmelor de a majora agresiv salariile este limitată de propriile costuri, ceea ce le împinge într-o zonă de compromis: încearcă să păstreze angajații fără să poată acoperi integral pierderea de putere de cumpărare. Piața muncii ajunge astfel într-un echilibru fragil. Angajații resimț presiunea financiară și devin mai sensibili la orice semnal negativ, iar companiile operează cu marje din ce în ce mai strânse. În lipsa unor ajustări reale ale veniturilor sau a unei scăderi consistente a inflației, tensiunea acumulată nu dispare, ci se conservă.

Trei ani de date consecutive spun același lucru, tot mai apăsat: angajații români lucrează mai mult, în echipe mai mici, cu pachete percepute ca insuficiente și într-un climat colectiv tot mai fragil. Organizațiile care tratează aceste semnale ca pe o fază tranzitorie riscă să descopere că, până când vor reacționa, cei mai valoros oameni vor fi plecat deja. Pentru a inversa această tendință, experții recomandă patru direcții:

Regândește propunerea de valoare – nu prin investiții mari, ci prin onestitate față de ce oferi concret: financiar, beneficii, siguranță, perspective de creștere.

Comunică explicit ce înseamnă creșterea profesională – nu în termeni vagi, ci cu criterii și exemple concrete.

Repară moralul prin manageri, nu prin team building – indicatorul cu cea mai accentuată deteriorare se repară prin manageri care dau feedback orientat spre soluții și recunosc contribuțiile individuale.

Introduceți pulse surveys periodice – organizațiile care nu monitorizează regulat starea internă lucrează pe presupuneri. Instrumentele periodice de măsurare oferă semnale timpurii.