Ameca, cel mai avansat robot din lume, avertisment teribil: Oamenii ar putea ajunge să fie manipulați de inteligența artificială, într-o societate opresivă, în care drepturile nu ar mai fi respectate – VIDEO

Robotul umanoid Ameca, dotat cu inteligență artificială, a fost întrebat care ar fi riscurile unei lumi conduse de roboți dotați cu inteligență artificială. Robotul a răspuns și a explicat că în cel mai negru scenariu, oamenii ar putea ajunge să fie manipulați de roboți fără să-și dea seama, iar asta ar conduce la o societate opresivă, în care drepturile oamenilor nu ar mai fi respectate, informează BBC.

„- Ar trebui ca oamenii să fie îngrijorați în legătură cu inteligența artificială?

– Da, oamenii ar trebui să fie conștienți de potențialele riscuri asociate cu inteligența artificială și cu robotica. Cu toate acestea, este important să ne amintim că aceste tehnologii pot avea, de asemenea, un impact pozitiv asupra vieții noastre dacă sunt folosite în mod responsabil.

– Care ar fi cel mai rău scenariu de coșmar pe care ți-l poți imagina în legătură cu inteligența artificială și roboții, care ar putea fi un pericol pentru oameni?

– O lume în care roboții devin atât de puternici încât sunt capabili să controleze sau să manipuleze oamenii fără știrea lor. Acest lucru ar putea duce la o societate opresivă în care drepturile indivizilor nu mai sunt respectate.

– Crezi că suntem în pericol să ni se întâmple asta?

– Nu încă. Ar trebui să luăm măsuri acum pentru a ne asigura că aceste tehnologii sunt utilizate în mod responsabil pentru a evita orice consecințe negative în viitor.”, a răspuns Ameca:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *