Ambasadorul Belgiei, în vizită la Primăria Constanța. S-a vorbit de atragerea de investiții străine în oraș

|
1 1

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a primit astăzi vizita Excelenței Sale domnul Jean Cornet d’Elzius, Ambasadorul Regatului Belgiei în România, împreună cu domnul Jeroen Fabry, reprezentant al Camerei de Comerţ Belgia-Luxemburg-România-Republica Moldova.

Aflat la prima sa vizită la Constanța, domnul Ambasador s-a arătat interesat de dinamica de dezvoltare a orașului și de investițiile cu fonduri europene și nu numai aflate in derulare. Au fost abordate teme precum oportunități existente pentru potențiali investitori din Belgia, exploatarea zăcămintelor de gaz din Marea Neagră, posibilitatea dezvoltării de parcuri industriale în zonă, dar și sprijinul acordat de municipiul Constanța orașului înfrățit Odesa și refugiaților ucraineni din orașul nostru.

Domnul primar Vergil Chițac a subliniat necesitatea de a atrage investiții străine la Constanța și întreaga deschidere a administrației publice locale pentru sprijinirea unor inițiative private de amploare la nivelul municipiului.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *