Ambasadoarea Indiei, în vizită la Constanța. Viceprimarul Răsăuțeanu: „Am stabilit să organizăm evenimente culturale cu prezența unor artiști indieni”

Viceprimarul municipiului Constanța, domnul Costin Răsăuțeanu a primit astăzi vizita Excelenței Sale, doamna Manika Jain, Ambasadorul Republicii India în România, aflată pentru prima dată la Constanța de la preluarea mandatului diplomatic în țara noastră.

Domnul viceprimar Răsăuțeanu a prezentat municipiul Constanța și prioritățile privind dezvoltarea acestuia, cu accent pe absobția fondurilor europene și atragerea de investiții străine în oraș. Acesta a subliniat potențialul economic al regiunii și a invitat Ambasada să organizeze misiuni economice la Constanța sau să faciliteze o vizită a unei delegații de oameni de afaceri constănțeni în India. Domnul viceprimar a propus crearea de oportunități pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale dintre municipiul Constanța și Ambasada Indiei, precum și organizarea unor evenimente culturale care să aducă la Constanța specificul Indiei. Doamna Ambasador a răspuns pozitiv propunerilor domnului viceprimar și a exprimat intenția de a reveni în toamnă cu o misiune economică la Constanța, precum și de a intermedia sosirea unor trupe de artiști indieni în orașul nostru:
„Am avut onoarea de a primi astăzi vizita Excelenței Sale, doamna Manika Jain, Ambasadorul Republicii India în România, aflată pentru prima dată la Constanța de la preluarea mandatului diplomatic în țara noastră. În cadrul întâlnirii, am prezentat pe larg municipiul Constanța și prioritățile privind dezvoltarea acestuia și am subliniat potențialul economic al regiunii. Am convenit de comun acord să organizăm misiuni economice indiene la Constanța, încă din toamna acestui an, pentru a încuraja investițiile stăine, și am invitat-o pe doamna Ambasador să faciliteze vizita unei delegații de oameni de afaceri constănțeni în India. De asemenea, împreună cu doamna Ambasador, am stabilit să dezvoltăm relațiile bilaterale dintre municipiul Constanța și Ambasada Indiei și să organizăm evenimente culturale cu prezența unor artiști indieni”, a transmis Răsăuțeanu.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


