Alianța Dreapta Unită a anunțat programul politic și candidații pentru europarlamentare. Listă comună USR, PMP şi Forţa Dreptei – VIDEO, DOCUMENT

Alianța Dreapta Unită (ADU), formată din USR, PMP și FD, și-a prezentat, duminică, programul electoral și lista de candidați pentru europarlamentare. Lista este deschisă de Dan Barna (USR), Vlad Voiculescu (USR) și Eugen Tomac (PMP). Pe cele mai multe locuri sunt membri USR:
1. Dan Barna (USR)
2. Vlad Voiculescu (USR)
3. Eugen Tomac (PMP)
4. Vlad Botoş (USR)
5. Cristina Mădălina Prună (USR)
6. Violeta Alexandru (FD)
7. Radu Mihai Mihail (USR)
8. Corina Atanasiu (USR)
9. Adriana Cristian (USR)
Tot duminică, în cadrul aceluiași eveniment, ADU a prezentat și programul său electoral în 12 puncte:
1. România, cu adevărat în Schengen
2. Un trai european pentru români. Stabilitate economică prin trecerea la Euro, prosperitate prin industrializare, comerţ şi inovare
3. Reforma statului şi anticorupţia vor continua
4. Democraţie, drepturi fundamentale şi stat de drept – apărăm Uniunea împotriva derapajelor iliberale chiar la noi acasă
5. Sănătate şi Educaţie pentru români la standarde europene
6. Fonduri UE pentru modernizarea României, cheltuite mai eficient şi cu impact mai mare
7. Agricultură şi clasa de mijloc din rural – aducem finanţarea pentru fermele de familie la nivel european
8. Unirea cu Moldova în Uniunea Europeană
9. Ne asumăm rolul de ţară mare – contribuţia României la reforma UE
10. Apărăm drepturile românilor lucrători în Europa la venituri şi pensii decente
11. O Europă prosperă cu un mediu curat
12. Armatele europene, mai bine integrate în NATO şi mai bine pregătite să răspundă împreună provocărilor
ARVE error: Invalid URL in url
ARVE error: detect_provider_and_id_from_url method needs url.
„ADU e pregătită să modernizeze România”
Alianța Dreapta Unită (ADU), formată din USR, PMP și FD, și-a lansat, duminică, lista de candidați pentru alegerile europarlamentare, precum și un program electoral centrat pe 12 puncte. USR susține că ADU este „alternativa reală la corupția și risipa PSD-PNL”, care vine cu „soluții reale pentru o Românie liberală, deschisă și modernă, puternică în Europa”.
„Ne unește astăzi dorința de a construi o forță politică pregătită să câștige alegerile, să dea o nouă guvernare și să modernizeze România. Vrem o Românie puternică în Uniunea Europeană. Iar o Românie puternică în Europa este o Românie liberală, deschisă și modernă. Acesta este angajamentul pe care ni-l luăm în fața alegătorilor. Că vom schimba România și o vom transforma într-o țară modernă. Asta îmi doresc pentru băieții mei. De-asta m-am întors în România. De-asta am intrat în politică”, a declarat Cătălin Drulă, președintele USR.

„2024 este anul schimbării pentru România, iar prin alianța Dreapta Unită vom lupta cu toată forța împotriva PSD și PNL, două partide care nu cunosc altceva în afară de minciună, demagogie și manipulare. Cred cu tărie că românii așteaptă această alianță de ceva timp, pentru că au nevoie de o alternativă, au nevoie să știe că se poate trăi într-o Românie europeană și modernă, care pune preț pe munca cinstită, pe responsabilitatea față de banul public, pe predictibilitate și meritocrație. Vom lupta de la egal la egal cu PSD și PNL, să câștigăm alegerile europarlamentare, să fim cei mai buni la locale, să obținem cele mai multe mandate în viitorul parlament și să trimitem un adevărat președinte de Dreapta la Cotroceni!”, a afirmat Eugen Tomac, președintele PMP.
„România are nevoie de seriozitate, România are nevoie de profesionalism, România are nevoie de oameni cu scaun la cap, nu de oameni care fac spectacole de circ în momentul în care îi întrebi de soluții care stau în picioare. Alianța Dreapta Unită este cea care se va dovedi că este altceva, o soluție de o calitate cu mult mai bună decât sunt în stare să ofere, în mod direct, PSD și PNL sau, în mod indirect, prin pseudo-opoziția AUR”, a susținut și Ludovic Orban, președintele Forța Dreptei.
ARVE error: Invalid URL in url
ARVE error: detect_provider_and_id_from_url method needs url.



