Alertă în Rusia: Atac terorist la Moscova! „Au tras din toate părțile”

Persoane necunoscute au organizat un atac armat la un centru de spectacole de la periferia Moscovei. Cel puțin 12 oameni au murit inițial și 35 au fost răniți, din primele informații. Bilanțul morților a urcat la 40. Clădirea este în flăcări, potrivit canalului de telegram Baza. Atacul a avut loc în timpul unui spectacol care se desfășura la centrul ‘Crocus’.

Cel puţin trei atacatori îmbrăcaţi în uniforme militare au deschis focul, relatează agenţiile ruse de presă, preluate de Reuters şi AFP. Se precizează că ar fi vorba de 100 de persoane blocate în clădire.

Autoritățile rusești sunt în alertă maximă, iar cel puțin 50 de ambulanțe au sosit la fața locului. Din cauza atacurilor, tavanul de la clădire a început să cadă, iar 100 de persoane sunt evacuate. Situația este în dinamică, însă se estimează cel puțin 12 morți și zeci de răniți.
Forțele speciale Rosgvardia au ajuns la clădire, la o oră după începerea împușcăturilor. Comunicațiile celulare la Moscova nu funcționează bine în aceste momente, ceea ce îngreunează toată operațiunea autorităților, punctează Nexta. Un martor ocular care se afla la sala de spectacole la momentul împușcăturilor a povestit pentru Moscow 24 despre atac. „Tocmai ne-am așezat. A început un fel de panică, am auzit niște bubuituri. Oamenii au început să fugă. Au fugit prin ușă, spre ieșire”, a spus el. Bărbatul a relatat că cei din hol s-au refugiat în camera de serviciu. Au stat acolo aproximativ 5-7 minute.
Potrivit altor martori oculari, sunetele împușcăturilor au fost auzite chiar înainte de spectacolul grupului de muzică Picnic.
„Stăteam la mezanin, apoi am auzit împușcături: am început să coborâm și ne-am dat seama că și ei trăgeau dedesubt. Ne-am întins pe podea, apoi ne-am dat seama că toți oamenii urcau, am început să urcăm. Noi. în cele din urmă am ieșit undeva la etaj. Am început să coborâm scările rulante”, a spus un alt martor ocular.
Totodată, potrivit martorilor incidentului, împușcăturile au fost efectuate din toate părțile.
„Am stat acolo, apoi am observat că oamenii alergau pe scara rulantă. Am alergat după ei”, a adăugat martorul ocular.
Pentru stingerea incendiului au fost trimise și elicoptere. Imaginile de la fața locului arată mai mulți bărbați care trag cu arma efectiv în oameni. E neclar câți atacatori există, cel puțin până în momentul de față.

O a doua explozie s-a auzit la sala de concerte
O a doua explozie a fost auzită vineri la sala de concerte Crocus City Hall din nord-vestul Moscovei, unde anterior s-a înregistrat un atac armat comis de persoane neidentificate, au relatat agenţiile de presă ruse, citate de Reuters, scrie Agerpres. Autorităţile ruse au anunţat că au întărit măsurile de securitate pe aeroporturile şi gările din Moscova, potrivit surselor citate.
Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a anulat toate evenimentele publice în capitala rusă în acest sfârşit de săptămână. „Am decis să anulez toate manifestările sportive, culturale şi alte evenimente în masă la Moscova în acest weekend”, a transmis Sobianin pe aplicaţia Telegram.


Trupele antitero ruse au înconjurat clădirea
Trupele speciale ruse au ajuns la clădirea unde a avut loc atacul, pe care autoritățile rusești deja îl numesc oficial „atac terorist”. Clădirea unde a avut loc masacrul a fost înconjurată de trupele speciale, asta pentru că atacatorii încă nu au fost prinși. Nu se știe cine sunt sau unde se ascund în aceste momente. Tot la fața locului a ajuns procurorul regiunii Moscova, în numele procurorului general, care coordonează activitatea ofițerilor.
Ultimul bilanț indică cel puțin 40 de morți și zeci de răniți. Potrivit informaţiilor, doi până la cinci atacatori în haine de camuflaj ar fi deschis focul asupra sălii de concerte.
Toate evenimentele sportive, culturale și alte evenimente publice de amploare vor fi anulate la Moscova în acest weekend, în urma unui incident armat, a anunțat vineri primarul Moscovei, Serghei Sobianin.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


