Site icon TOMIS NEWS

Administrația Prezidențială participă la „efortul colectiv” și își reduce bugetul cu 20%. Nicușor Dan: „Sunt spectator într-un sistem construit greșit. Creșterea TVA se putea evita printr-un complex de măsuri și sunt convins că se putea face” – VIDEO

nicusor dan 3

Președintele României, Nicușor Dan, a susținut luni o conferință de presă în care a oferit prima reacție oficială față de măsurile fiscale anunțate de Guvern, pentru care Executivul și-a angajat răspunderea în Parlament. Printre acestea se numără și creșterea TVA – un subiect sensibil, mai ales că în campania electorală șeful statului a promis că nu va exista o astfel de majorare. În intervenția sa, președintele a nuanțat poziția privind măsurile fiscale, insistând că acestea sunt temporare și necesare pentru redresarea bugetară și credibilitatea României în fața partenerilor internaționali.

„Transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic. La finele lui 2026, dacă nu facem greșeli, vom intra în OCDE, iar România va deveni cu adevărat interesantă pentru investitorii străini. Economia românească are un potențial solid de dezvoltare, imediat ce trecem prin această perioadă scurtă de redresare”, a declarat președintele.

Nicușor Dan a subliniat că nu este vorba despre austeritate, ci despre măsuri necesare în fața presiunilor externe și interne.

„Vreau să asigur investitorii și piețele că suntem oameni serioși. Am promis reforme și le facem. Nu putem ignora faptul că piețele financiare ne-au creditat ani de zile pe baza unor promisiuni neonorate. Acum singurul răspuns credibil este creșterea veniturilor și o reașezare bugetară”.

Totodată, președintele Nicușor Dan a anunțat că Administrația Prezidențială va propune o reducere cu 20% a bugetului propriu la următoarea rectificare bugetară pentru anul 2025, „pentru a participa la acest efort colectiv”. Întrebat despre creșterea TVA, măsură pe care a respins-o în campania electorală, Nicușor Dan a explicat că aceasta a fost ultima variantă și că Executivul a avut un set agreat de măsuri discutate în detaliu cu Comisia Europeană, agențiile de rating și alți parteneri financiari:

„Angajamentul Guvernului, în momentul în care a fost învestit, a fost că TVA nu va crește. Tocmai pentru a evita această decizie, s-a lucrat la un pachet complex, care să permită trecerea peste această perioadă. Pentru ca România să poată să treacă de această perioadă fără majorarea TVA era nevoie de un set de măsuri cu Comisia, cu agențiile de rating și această măsură putea să nu fie luată”.

Președintele a vorbit și despre controversa zecilor de decrete de pensionare ale magistraților pe care a refuzat să le semneze în ultimele săptămâni – o decizie care a provocat tensiuni cu sistemul judiciar.

„A fost o greșeală uriașă a politicului când pensia a ajuns să fie mai mare decât salariul. A doua greșeală a fost că, în ultimii ani, au existat mesaje heirupiste, care au făcut ca mulți magistrați și procurori să se pensioneze din timp, afectând calitatea actului de justiție”, a spus președintele.

El a transmis un mesaj clar magistraților aflați în pragul pensionării: „În legea magistraților există o prevedere tranzitorie care spune că persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare își păstrează drepturile prevăzute de lege chiar dacă ies la pensie mai târziu. Așadar, toți cei aflați în această situație nu trebuie să se grăbească să iasă din sistem. Prevederea rămâne în vigoare”.

Președintele României, Nicușor Dan, a comentat luni dimineață, în cadrul unei conferințe de presă, informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora foștii judecători ai Curții Constituționale ar fi urmat să primească prime de pensionare în valoare de 180.000 de lei fiecare. Deși legea permite acordarea acestor sume, momentul a stârnit indignare în contextul majorării taxelor pentru populația cu venituri mici.

„Noi toți, ca societate, plătim acum pentru niște legi extrem, extrem de proaste, care au fost date de-a lungul anilor”, a declarat președintele. El a precizat că primele de pensionare sunt prevăzute într-o lege în vigoare, care nu mai necesită intervenția sa directă: „Această primă de pensionare este prezentă într-o lege care a fost votată, nu trebuie să fie aprobată de mine în momentul acesta. Mai departe, este o discuție între Curtea Constituțională, care are un buget dat de Parlament prin lege și care poate fi eventual modificat, și Guvernul sau Parlamentul, care le asigură finanțarea. Eu sunt spectator.”

Întrebat dacă poate oferi o direcție în privința reformei pensiilor speciale, președintele a subliniat că problema nu este doar în curtea Curții Constituționale, ci și în calitatea legislației.

„Nu e vorba doar de Curtea Constituțională. E vorba și de calitatea legii. Dacă tu ai spus, total, total nejustificat, în urmă cu 10 ani, că judecătorul are pensie mai mare decât salariul, și după aceea vii cu o lege și spui: «Din momentul ăsta, nu, pensia e mai mică decât salariul», din păcate, această prevedere… s-ar putea să fie neconstituțională. Deci, tocmai de-aia e bine ca, în momentul în care legiferezi, să o faci gândindu-te și la 20 de ani înainte, ceea ce, din păcate, nu s-a întâmplat în România.”

Jurnalista Alexandra Alexandrescu de la Realitatea Plus l-a întrebat și dacă își va reduce indemnizația cu 20% în semn de solidaritate. În replică, Nicușor Dan a explicat că a preferat o abordare cu impact bugetar real: „Am făcut analizele la Administrația Prezidențială și putem să reducem bugetul administrației prezidențiale cu 20%. Asta înseamnă 20 de milioane de lei, mult mai mult decât 1.000 de lei sau 2.000 pe care aș putea eu să-i reduc din salariul meu.”

Președintele țării, Nicușor Dan, a explicat motivul pentru care a acceptat, într-un final, majorarea TVA deși nu a susținut acastă măsură. Întrebat cine l-a convins să fie de acord cu această măsură și în baza căror argumente, având în vedere că premierul însuși a declarat că Nicușor Dan a insistat pentru menținerea cotei inițiale, prim-ministrul a oferit un răspuns în care a subliniat că decizia a fost luată în urma unei analize extinse.

„Da. Poate nu am fost suficient de explicit când am spus asta mai devreme. În acea lună pe care am avut-o înainte de numirea primului ministru, m-am uitat în foarte, foarte multe date financiare și, în cunoștință de cauză, am avut această discuție cu coaliția și cu premierul desemnat”, a explicat Nicușor Dan.

Acesta a precizat că înțelegerea avută la momentul formării guvernului a inclus menținerea TVA la 19%, dar acest lucru presupunea un set complex de măsuri administrative care nu au mai fost implementate ulterior.

„Pentru ca situația… corecțiile făcute cu păstrarea TVA-ului la 19% necesitau un set de măsuri administrative, discuții… un complex de măsuri care ar fi trebuit să fie luate. Și în continuare sunt absolut convins că era o direcție din momentul în care am numit guvernul cu această condiție. Toate discuțiile, măsurile, au intrat în atributul guvernului. Asta e ce pot să vă spun”, a declarat premierul.

La a doua întrebare, jurnalista a dorit să afle cum răspunde Nicușor Dan criticilor conform cărora pachetul fiscal pentru care guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament ar afecta în mod disproporționat clasa de mijloc și persoanele vulnerabile, în timp ce marile averi și multinaționalele scapă, cel puțin momentan, de o impozitare mai severă.

Premierul a admis complexitatea subiectului, dar a pus accent pe contextul internațional și pe presiunile externe.

„Așa cum am spus, discuție complexă… Dar așa cum am spus, noi suntem în situații noi. Eram într-o situație în care planul acesta de măsuri trebuia să fie rapid credit cu Comisia Europeană și mai ales pentru agențiile de rating”, a spus Nicușor Dan.

El a adăugat că încrederea acestor instituții era la un nivel scăzut din cauza promisiunilor repetate ale României privind reducerile de cheltuieli, care nu au fost onorate.

„Semnalele de la ei au fost că: ‘Nu mai credem România. A promis de multe ori că face reduceri de cheltuieli și nu le-a făcut. Pentru ca să credem că vă veți redresa trebuie să măriți niște venituri pe care putem să estimăm că vor reduce deficitul în luna următoare punerii lor în practică’. Pe scurt, asta”, a concluzionat Nicușor Dan.

Astăzi, Nicușor Dan a susținut o conferință de presă în care a răspuns la una dintre cele mai controversate subiecte: dacă măsurile adoptate de coaliție vor putea alimenta valul extremist în vederea alegerilor din 2028.

„Este un guvern care are susținere parlamentară. Eu îmi doresc să fie o perioadă cât mai lungă pentru binele României. Atâta timp cât această coaliție va guverna, măsurile vor merge înainte“, a declarat Nicușor Dan. Întrebat dacă consideră că această coaliție ar putea merge dacă ar fi să avem alegeri pentru Capitală în această toamnă, Nicușor Dan a transmis un mesaj pozitiv: „Cred că da.”

Președintele României, Nicușor Dan, a susținut luni o conferință de presă în care a oferit prima reacție oficială față de măsurile fiscale anunțate de Guvern, pentru care Executivul și-a angajat răspunderea în Parlament. Nicușor dan estimează că în următoarele 12-18 luni aceste măsuri se vor relaxa.

”Sunt vreo 200 de sporuri care de-a lungul timpului au fost sau nu incluse în salariu și acordate diferitelor categorii profesionale. Nu se putea face o analiză în 30-40 de zile pe toate aceste sporuri și făcute și proiecte de modificare ale avestor acte normative. România are nevoie de o lege a salarizării unitare în care să avem o abordare foarte nuanțată pe toate categoriile profesionale și să dispară sporurile. Ceea ce actualmente sunt sporuri justificate să fie incluse în salariu. Pentru aceste lucruri ne trebuie 1 an, 1 an și jumătate. Într-un an, un an și jumătate am putea să avem un set de măsuri echilibrate asupra impozitării și taxării.”, a declarat Nicușor Dan într-o conferință de presă.

„Nu am o opinie, mărturisesc că nu am…”

Președintele Nicușor Dan a fost întrebat dacă este de acord cu eliminarea cumulului pensie-salariu din sistemul bugetar, dar președintele și-a declinat competența. El a explicat că nu cunoaște implicațiile legale, constituționale și economice ale unei astfel de decizii și a spus ”rămân dator cu răspunsul”.

”Nu am o opinie, mărturisesc că nu am… Există 2 componente: dacă o astfel de decizie ar fi sau n-ar fi constituțională, aceasta ar fi prima chestiune. A doua este cea economică, nu am aprofundat. Rămân cu dator cu răspunsul să am opiniile pro și contra. Sunt multe lucruri de analizat, e o ierarhie diferită.”, a spus Nicușor Dan.


Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version