Activitatea în porturile maritime rămâne suspendată din cauza vântului

Manevrele pentru transportul maritim şi fluvial rămân suspendate marți în porturile de pe litoralul românesc, din cauza vremii. De duminică seara, de la ora 22.00, toate manevrele din porturile de la malul mării sunt suspendate, nicio navă nu intră și nu iese din porturi de mai bine de 30 de ore, vântul suflă la rafală și cu 70 de km pe oră. De asemenea, rămân în vigoare avertizările cod galben de vreme rea în Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei.

Autoritățile au emis un mesaj RoAlert valabil pentru municipiul Constanța prin care oamenii au fost înștiințați că până la ora 9 vor fi averse torențiale, care vor cumula local 25-30 l pe metru pătrat, descărcări electrice, de asemenea intensificări ale vântului și grindină. Așadar codul galben s-a transformat la Constanța în cod portocaliu.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *