Act terorist în Bulgaria: Procurorul șef, ținta unei tentative de ASASINAT cu bombă!

Procurorul şef al Bulgariei, Ivan Gheşev, a scăpat nevătămat luni după explozia unui dispozitiv la trecerea maşinii sale oficiale. Parchetul Bulgariei a afirmat că investighează explozia drept act terorist, deşi Ministerul de Interne a vorbit doar de un „incident”, relatează EFE, citată de Agerpres. Petăr Todorov, secretar general în Ministerul de Interne, a menţionat că nimeni nu a fost rănit în „incidentul produs luni la ora 11:45 (ora locală, 08:45 GMT) pe şoseaua dintre Samokov şi Kovacevtsi, în direcţia Sofia”.
El a adăugat însă că „ameninţările la adresa vieţii şi sănătăţii oricărei persoane sunt absolut inacceptabile” şi guvernul va lua măsuri ferme.
„Bomba era clar menită să ucidă. Nu a fost destinată să intimideze, nu au fost artificii”, a declarat la rândul său presei Borislav Sarafov, procuror adjunct şi director al Serviciului Naţional de Investigaţii, adăugând că familia lui Gheşev era cu el în vehicul.
Sarafov a mai precizat că dispozitivul conţinea aproximativ trei kilograme de explozibil. Explozia cu o forţă a aproximativ 3 kg de TNT a deplasat maşina blindată în care se afla Geshev spre stânga.
„Sunt convins că vom prinde făptaşii. Statul nu îşi poate permite să permită astfel de incidente. Acesta este un atac la adresa integrităţii statului. Trimite un semnal partenerilor europeni că Bulgaria nu îşi poate proteja instituţiile. Procurorul general se află în prezent într-un loc sigur”, a declarat Sarafov. Potrivit informaţiilor Televiziunii Naţionale, procurorul general trebuia să se deplaseze în Turcia.
Înainte de a pleca, el a decis să meargă la o întâlnire cu procurorii din regiunea Samokov. Incidentul a avut loc în jurul orei 11:45 între Samokov şi satul Kovachevtsi. Nimeni nu a fost rănit în incident, a declarat secretarul şef al Ministerului Afacerilor Interne, Petar Todorov, în cadrul unui briefing. Marţi, premierul Galab Donev va avea o întâlnire cu ministrul Afacerilor Interne. Acolo vor fi rezumate informaţiile şi vor fi luate măsuri în consecinţă, a precizat Todorov. „Bine că am schimbat maşina în ultimul moment. Bine că nu au omorât pe cineva! Îmi fac griji pentru copii, au fost foarte speriaţi”, a spus Geshev, conform novinite.com Procurorul general călătorea împreună cu soţia şi cele două fiice ale lor. Potrivit AFP, în 2020, mii de bulgari au ieşit în stradă timp de mai multe luni pentru a protesta faţă de corupţai din guvernul premierului de atunci, Boiko Borissov. Mobilizările puternice au cerut, de asemenea, demisia lui Geshev.
Personaj controversat de ani de zile, procurorul general, al cărui mandat se încheie în 2026, a fost acuzat că îi protejează pe cei aflaţi la putere, precum şi că obstrucţionează dezvăluirile de corupţie. Protestele au dus la încheierea mandatului lui Borissov, deschizând o perioadă de instabilitate politică. Alegerile de la începutul lunii aprilie, al cincilea scrutin în doi ani, nu au reuşit să producă o majoritate clară în ţară, care ar putea fi nevoită să voteze din nou încă din această vară.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


