A început programul „Litoralul pentru toți”: Turiștii beneficiază de reduceri de până la 50%
Programul „Litoralul pentru toți” a început joi, cu o lună mai devreme față de anii anteriori. Astfel, turiștii care vor să își petreacă vacanța la mare în afara sezonului de vârf, pot beneficia de reduceri considerabile la cazare, informează Observator news. Prin intermediul acestui program, prețurile sunt mai mici cu până la 50% față de cele din timpul sezonului estival. Așadar, o noapte de cazare în extrasezon poate să coste între 90 și 300 de lei. Pentru a accesa aceast program, turiștii trebuie să meargă la o agenție de turism.
Ceea ce trebuie reținut este faptul că locurile sunt limitate. Hotelierii au pus la dispoziție doar 4000 de cazări la prețuri reduse.