Rămășițele unui model depășit: Productivitatea resurselor României a stagnat în ultimii 20 de ani, în timp ce media UE a crescut cu 50%

În ciuda unui sfert de secol de creștere economică continuă, productivitatea resurselor în România a rămas în anul 2025 aproximativ la același nivel înregistrat în anul 2000, în timp ce media Uniunii Europene a înregistrat o creștere de circa 50% în aceeași perioadă. Concluzia aparține unei analize realizate de președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, pe baza datelor furnizate de Eurostat și preluate de Agerpres. Expertul subliniază că viitorul Program de Guvernare ar trebui să înceapă dezbaterea despre resursele naționale de la o întrebare incomodă: de ce economiei românești îi reușește performanța negativă de a genera aproximativ aceeași valoare economică pentru fiecare kilogram de materiale consumate, deși contextul european a evoluat considerabil. Indicatorul calculat de Eurostat raportează Produsul Intern Brut real la consumul intern de materiale, măsurând nu doar energia sau resursele naturale extrase strict de pe teritoriul României, ci totalul materialelor extrase pe plan intern, la care se adaugă importurile și din care se scad exporturile.

Dumitru Chisăliță precizează că această stagnare pe parcursul a 25 de ani nu înseamnă că România nu a făcut niciun fel de progres, ci indică faptul că modelul de creștere economică nu a reușit să se desprindă de consumul intensiv de materiale, rămânând mult în urma performanțelor din restul blocului comunitar. În acest sens, viitorul Executiv are datoria de a identifica în ce măsură aceste rezultate slabe sunt cauzate de risipa directă de resurse, de un management ineficient sau de efortul de construcție a infrastructurii necesare, ori dacă problema rezidă în utilizarea unor tehnologii învechite, în pierderile din rețele, în generarea de produse cu valoare adăugată redusă și în exploatarea ineficientă a resurselor disponibile. Președintele AEI susține că noul program guvernamental trebuie să atace cauzele structurale ale sărăciei și să integreze măsuri clare pentru creșterea eficienței, a productivității și a valorii adăugate. În opinia sa, strategiile bazate pe combaterea risipei, modernizarea tehnologică și introducerea unui management performant trebuie să înlocuiască definitiv practica tratării repetate a efectelor prin ajutoare și subvenții nesfârșite, mecanisme care oferă doar o aparentă bunăstare pe termen scurt, dar condamnă țara la o sărăcie lucie pe termen lung.