Aviz negativ în comisia de Educație, pentru legea anti-LGBT în școli. Senator Aelenei: „Oameni buni, cu modul cum sunt crescuţi şi educaţi copiii noştri nu putem fi decât extrem de vigilenţi!”

aelenei 1

Parlamentarii constănțeni ai Alternativei Drepte, deputatul Dănuț Aelenei și senatorul Evdochia Aelenei, au depus la mijlocul lunii februarie un proiect de lege, intitulat „Copilărie fără pornografie!”. Potrivit propunerii legislative, „în vederea asigurării scopurilor şi drepturilor minorilor, prevăzute de prezenta lege, se interzice punerea la dispoziţia persoanelor cu vârsta sub 18 ani, a oricărui material pornografic sau conţinut care prezintă sexualitatea ca pe un scop în sine, sau care promovează o abatere de la identitatea de gen corespunzătoare sexului biologic, schimbarea sexului sau homosexualitatea.”

Inițiativa, așa cum era de așteptat, a fost vehement contestată și, la prima ciocnire în Parlament, respectiv marți, 4 aprilie a.c., a primit aviz negativ, în comisia pentru Educație. Senatorul Aelenei nu se lasă dezamăgită de startul acestui proiect familial și va continua să îl susțină:

„Ieri proiectul a fost dezbătut în Comisia pentru Educaţie, de care aparţin. Am argumentat ceea ce se găseşte şi în expunerea de motive + faptul că, totuşi, este vorba de o iniţiativă susţinută de 100.000 de români. Am fost susţinută de AUR şi UDMR. USR s-a abţinut de la vot. PSD şi PNL împotrivă. Aviz negativ. Atenţie, acest lucru nu înseamnă că legea nu îşi continuă parcursul. Va ajunge înainte de Paşte la Comisia Juridică şi apoi în plen. Lăsând la o parte poziţiile oficiale, mai mulţi senatori mi-au spus în privat „legea e bună, dar e un pic cam dură, nu dă bine să o susţinem”. Oameni buni, cu modul cum sunt crescuţi şi educaţi copiii noştri nu putem fi altfel decât extrem de vigilenţi! Continui negocierile pentru un vot de adoptare în plenul Senatului”, a transmis senatorul Aelenei.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu