Iohannis a vorbit cu omologul său elvețian despre eșecul Schengen și a răbufnit: „Personal, sunt hotărât să duc lucrurile mai departe!” – VIDEO

iohannis 2

România sprijină o relație puternică între Uniunea Europeană și Elveția, a declarat președintele Klaus Iohannis, luni, la Palatul Cotroceni, după discuția cu omologul său elvețian, Ignazio Cassis.

„Consultările noastre de astăzi au reconfirmat atât soliditatea relației bilaterale dintre România și Confederația Elvețiană, cât și perspectivele sale foarte bune, în special în această perioadă dificilă, marcată de multiple provocări. Dialogul nostru politic este foarte bun. Iată, această vizită are loc la mai puțin de un an de la vizita pe care am efectuat-o la Berna, în septembrie 2021. În plus, cooperarea economică înregistrează un curs ascendent. Astfel, volumul schimburilor comerciale a crescut de mai mult de două ori în ultimii ani, ajungând la 1,76 miliarde de euro în 2021”, a declarat șeful statului.

„După primele nouă luni ale anului curent, ne apropiem deja de 1,5 miliarde de euro, adică avem o creștere de aproape 24% față de anul trecut. Totodată, Elveția rămâne un investitor important în România, aflat pe locul 10 în topul statelor de origine a investițiilor străine”, a continuat el.

„În continuare ne vom concentra pe proiecte concrete de interes comun, în domenii precum cercetare și inovare, energie, securitate cibernetică, educație și formare profesională, sănătate și medicină. Am reiterat în discuțiile noastre de astăzi și aprecierea față de sprijinul pe care Elveția îl acordă obiectivului major al României de integrare în OCDE”, a adăugat Klaus Iohannis.

„Un alt subiect important abordat a fost relația între Uniunea Europeană și Confederația Elvețiană. Elveția și Uniunea Europeană sunt parteneri apropiați, iar această relație este cu atât mai valoroasă în actualul context marcat de consecințele agresiunii ruse împotriva Ucrainei. România sprijină o relație puternică între Uniunea Europeană și Elveția, care să reflecte valorile și interesele noastre comune”, a mai spus Președintele României.

Președintele Klaus Iohannis a vorbit, luni, la Palatul Cotroceni despre scandalul pe tema Schengen, după ce Austria a refuzat aderarea României.

„Românii sunt revoltați și pot să-i înțeleg. dar în politică nu contează, Noi suntem aleși pentru a rezolva problemele comunității. Acest vot nu mă face să dau înapoi și personal sunt hotărât să duc lucrurile mai departe. Asta nu va fi simplu. Acum, vom avea o întrunire a Consiliului European și voi ridica problema. Un nou vot va fi doar atunci când se întrunește JAI. E greu de crezut că va fi o schimbare de opinie la partea austriacă, dar nu înseamnă că nu vom discuta. Sunt convins că vom găsi soluții și pentru această problemă, așa cum am făcut anul acesta. Sunt foarte hotărât să rezolvăm această problemă. Pe mine, o supărare sau o frustare nu m-a oprit niciodată. De data aceasta, este vorba de națiunea română. Sunt lucruri care puteau fi făcute mai bine. Voi reveni, de multe ori, la această chestiune. Următoarea discuție va fi la Bruxelles, înaintea Consiliului și cred că va dura puțin până găsim o soluțiue”, a spus Klaus Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis se arată revoltat de atitudinea Austriei în ceea ce privește votul de aderare al României la Schengen.

„Votul din consiliul JAI este foarte problematic pentru noi toți. Trebuie să spun că am fost dezamăgit și supărat după ce am primit rezultatul. Această dezamăgire vine din faptul că noi de 11 ani ne străduim, negociem și sperăm să intrăm în Schengen. După ce în decursul acestui an am avut câteva reușite notabile, să nu uităm una din principalele piedici: a fost existența acelui MCV. Am reușit împreună cu Guvernul și coaliția să ajungem în punctul în care acest mecanism a fost ridicat. Am colaborat intens cu Olanda să-i convingem să-și schimbe opinia în chestiunea Schengen. Am colaborat și cu Suedia și am înlăturat rezervele lor. În 16 noiembrie, aici, la București, a avut loc o întrunire a miniștrilor de interne. La final, ei au emis o declarație, care a fost foarte clară: România și Bulgaria sunt bine primite în Schengen. Doar două zile mai târziu ministrul austriac declara că Austria nu poate să admită o lărgire a spațiului Schengen. Au fost vehiculate diferite date, care nu au corespuns cu datele noastre și Frontex. Când a fost votul a avut loc un lucru interesant: Austria a spus că spațiul Schengen nu poate să fie extins, dar pentru Croația a știut să voteze da. Acest mod de a face politică nu poate să fie considerat pozitiv. E foarte clar că migrația e o problemă, dar e la fel de clar că România nu e cauza unei migrații. România a primit un nu nemeritat pentru o chestiune pe care n-am cauzat-o, ba o combatem”, a spus Iohannis.

Preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Ignazio Cassis, aflat în vizită la Bucureşti, a declarat că România trebuie să facă parte din Spaţiul Schengen, dar a menţionat totodată că Austria este supusă unor „mari presiuni migratorii”, lucru care îi afectează pe cetăţenii din această ţară.

„Elveţia nu este membră a Uniunii Europene, dar este membru asociat, fără drept de vot. Însă Elveţia este favorabilă aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, pentru că noi considerăm că este un plus pentru securitatea noastră şi nicidecum o pierdere. Însă cei care au experienţă în materie de politică ştiu că nu reuşeşti întotdeauna atunci când vrei sau când meriţi şi asta nu înseamnă că trebuie să încetăm lupta. Trebuie să continuăm, pentru că mai devreme sau mai târziu vom reuşi”, a arătat Ignazio Cassis în cadrul unei conferinţe de presă susţinută alături de preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Ignazio Cassis a adăugat că Austria este supusă unor „mari presiuni migratorii”, lucru care afectează populaţia şi de care trebuie să ţină cont şi aleşii. Pe de altă parte, a subliniat că această „presiune migratorie” nu are loc din cauza României.

„Eu consider că blocajul actual se datorează unor situaţii contingente actuale. Austria este supusă unor mari presiuni migratorii. Evident, nu din pricina României, însă presiunea migratorie este una reală asupra cetăţenilor austrieci şi, deci, aleşii lor trebuie să ţină cont de aceasta. Şi Elveţia ştie ce înseamnă această relaţie cu Uniunea Europeană. Uneori, această relaţie îţi permite să rezolvi mai rapid problemele, însă trebuie să ţii seama şi de doleanţele cetăţenilor şi uneori trebuie să ai mai multă răbdare şi să dai dovadă de perseverenţă”, a mai spus el.

Preşedintele Confederaţiei Elveţiene a adăugat că în cadrul discuţiilor cu preşedintele Iohannis au fost abordate subiecte precum: fluxurile migratorii, insecuritatea alimentară, frontierele externe ale spaţiului european şi frontierele Schengen.

„Am discutat despre decizia luată în urmă cu câteva zile, o decizie pe care Elveţia nu a susţinut-o, pentru că părerea noastră este că România trebuie să facă parte din Spaţiul Schengen, însă, nefiind ţară membră, nu avem drept de vot. Elveţia este recunoscută pentru neutralitatea sa. Ca ţară neutră, totuşi aparţine comunităţii valorilor europene şi se angajează alături de UE pentru stabilitate, securitate şi prosperitate. Aşa este, neutralitatea noastră ne împiedică să fim activi din punct de vedere militar şi să furnizăm arme, însă nu ne împiedică să ne aliem UE în ce priveşte sancţiunile, ajutorul umanitar, gestionarea migraţiei şi în ce priveşte eforturile diplomatice de orice natură”, a mai afirmat Ignazio Cassis.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu